Avocatii lui Sorin Ovidiu Vintu au atacat ieri, cu apel, sentinta prin care acesta a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu executare pentru uz de fals in dosarul privind constituirea Bancii de Investitii si Dezvoltare.
"Am declarat deja apelul si asteptam ca judecatorul care a pronuntat sentinta sa redacteze motivarea sentintei, dupa care dosarul va fi trimis la instanta competenta sa judece, Tribunalul Bucuresti", a precizat Marian Nazat, avocatul lui Vintu.

In dosarul BID, Sorin Ovidiu Vintu a fost trimis in judecata pentru fals in declaratii si uz de fals. Potrivit rechizitoriului, pentru a ajunge actionar majoritar la BID, Vintu ar fi declarat in fals ca sumele aduse drept aport la capitalul social al bancii sint venituri personale, dar, in fapt, ar fi folosit sume pe care i le-a pus la dispozitie Nicolae Popa. Sorin Ovidiu Vintu se considera nevinovat si a sustinut in fata instantei ca banii respectivi erau ai sai si erau depusi la FNI, de unde i-a retras prin Nicolae Popa, mandatat de el sa rascumpere unitati de fond in numele sau. Pe de alta parte, Ioana Maria Vlas, audiata ca martor, a sustinut ca Vintu a constituit capitalul social al BID cu banii investitorilor FNI - aproximativ o suta de mii de miliarde de lei - pe care i-a sustras din fond prin diverse inginerii financiare.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.