Campania electorala pentru turul doi al prezidentialelor a luat, la Constanta, forme disperate. Speriata ca Nastase ar putea pierde, "echipa Mazare" a intrat in panica. Pe toate strazile din oras au fost atirnate bannere in care Radu Stefan Mazare indeamna populatia: "Nu pune Constanta in opozitie - Voteaza Nastase!". Biroul de presa al primariei anunta zilnic diverse evenimente organizate de primarul Radu Mazare, intilniri cu pensionarii, cu sindicatele, cu cetatenii in diverse cartiere. Toate intilnirile liderului PSD Constanta sint mediatizate de presa locala, stapinita aproape in totalitate de oamenii "echipei Mazare". Primarul recomanda tuturor alegatorilor sa voteze cu mintea, si nu cu inima, asa cum au votat in primul tur si a iesit Traian Basescu. Cel mai mediatizat eveniment este insa cel in care, conform unui program aparut in presa locala, edilul-sef ofera celor 30.000 de batrini cu venituri de pina la 2,5 milioane de lei cite o punga cu bunatati, un pui, un kg de ulei, unul de orez, unul de faina si... o scrisorica. "Un vot al Constantei in favoarea lui Adrian Nastase m-ar indreptati pe mine ca, in numele vostru, sa pot bate cu pumnul in masa guvernului si la presedintie si sa cer cu tarie sa fim sprijiniti in proiectele locale", mentioneaza primarul in scrisoarea semnata cu mina lui. Unii batrini s-au suparat si au rupt fituica.

Altii au pastrat-o si ne-au adus-o la redactie "ca sa va aratam ce bazaconii ne cere Mazare, crede ca ne poate pacali cu pomana lui electorala". Copresedintele Aliantei PNL-PD Constanta, Puiu Hasotti, declara ca actiunile lui Radu Mazare sint ilegale pentru ca "imparte cadouri si da fluturase electorale in calitate de presedinte local al PSD, folosind bani publici". Hasotti crede ca "echipa Mazare este disperata ca ar putea pierde si in turul al doilea". Deputatul liberal a mai precizat ca are informatii sigure conform carora salariatii Regiei Judetene de Apa Constanta ar fi fost obligati sa semneze niste liste in care se obliga sa voteze cu candidatul PSD+PUR la presedintie. Purtatorul de cuvint al RAJA Constanta, Irina Oprea, a declarat ca nu stie nimic despre o asemenea "bazaconie". RAJA este condusa la Constanta de un consilier local, membru in conducerea locala a PSD.