Discutiile din interiorul grupului PSD+PC s-au prelungit in asa masura incat au condus la amanarea inceperii sedintei de plen pentru validarea deputatilor, timp in care s-au iscat dispute legate de cele doua functii de vicepresedinte, dar si de negocierile purtate cu PD-L de liderul grupului, Viorel Hrebenciuc. Potrivit unor surse parlamentare, cel care l-a contestat pe Hrebenciuc a fost Eugen Nicolicea, care si-ar fi dorit si postul de vicepresedinte al Camerei.
Discutiile s-au purtat si in jurul presedintiilor comisiilor permanente negociate joi seara de liderii tuturor partidelor, in cadrul carora sefia Comisiei juridice a revenit PD-L, desi era ravnita si de social-democrati. Surse parlamentare au precizat, pentru NewsIn, ca, in fata acestor contestatii, liderul grupului, Viorel Hrebenciuc, si-ar fi depus mandatul, dar a fost reales cu o larga majoritate.
Pentru functia de secretar al Camerei, Valeriu Zgonea a castigat in fata contracandidatilor Ioan Muntean s,i Aura Vasile, iar pentru postul de chestor Nicolae Banicioiu s-a detasat in fata lui Gabi Vlase.
In timpul discutiilor din cadrul grupului PSD+PC, deputatii celorlalte formatiuni parlamentare au fost nevoiti sa-i astepte pe social-democrati fie in barul Camerei, fie pe la grupuri. Sedinta de validare a mandatelor, programata pentru ora 9.00, a inceput putin inainte de ora 12.
Adrian Nastase si Daniela Popa, propusi de PSD ca vicepresedinti la Camera Deputatilor
Grupul Aliantei PSD+PC din Camera Deputatilor a decis vineri sa-i desemneze pe Adrian Nastase (PSD) si Daniela Popa (PC) pentru cele doua functii de vicepresedinte, pe Valeriu Zgonea, ca secretar si Nicolae Banicioiu drept chestor.
Discutii asupra articolului "Adrian Nastase si Daniela Popa, propusi de PSD ca vicepresedinti la Camera Deputatilor":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
