Primaria sectorului 2, cu edilul Neculai Ontanu in rol de Mos Craciun, a inaugurat astzi 10 dintre cele 18 gradinite care ar fi trebuit sa fie gata, conform promisiunilor, pe 15 septembrie. Inaugurarea a avut loc cu trei luni intarziere si cu o saptamana inainte ca prescolarii sa intre in vacanta, comenteaza NewsIn.

Cele 18 gradinite promise de primaria sectorului 2 au un numar total de 2.450 de locuri, dintre care 1.580 vor fi disponibile incepand de astazi. Noile gradinite sunt, potrivit reprezentantilor primariei, complet utilate si la standarde inalte, iar cladirile institutiilor nu vor semana deloc unele cu altele, ci sunt unicat in Capitala.
Special pentru inaugurare, Primaria sectorului 2 a anuntat ca edilul Neculai Ontanu "va fura hainele miraculoase ale lui Mos Craciun si sacul sau fermecat", pentru a duce cadouri copiilor din cele 10 gradinite.

La inceputul lunii iunie, Primaria sectorului 2 anunta ca, pentru a rezolva deficitul de locuri in gradinite, edilul Neculai Ontanu "a demarat, in toamna anului trecut (2007 - n.r.), un proiect ambitios, cel mai mare program de constructie din ultimii 50 de ani, a nu mai putin de 18 unitati noi". La acea data, s-a anuntat ca insusi primarul sectorului 2, Neculai Ontanu, stabilise graficele de executie a lucrarilor, astfel incat toate gradinitele sa fie gata in cursul lunii august. Potrivit edililor, noile gradinite erau finalizate, in iunie, in proportie de 75% si urmau sa asigure 2.450 de locuri.

La inceputul lunii august, o noua amanare. Primarul sectorului 2 spunea ca 10 dintre cele 18 gradinite promise vor putea primi copii la inceputul anului scolar 2008/2009, pe 15 septembrie. Referitor la celelalte opt gradinite, directorul Directiei Generale de Administrare a Patrimoniului Imobiliar, Mihail Geanga, declara la acel moment ca au aparut diverse probleme de proiectare si de amplasare a cladirilor, ceea ce a dus la intarzierea unora dintre lucrari.

Gradinitele nu au fost gata, insa, nici pe 15 septembrie, iar edilii au renuntat, la acel moment, sa prezinte motivele intarzierii.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.