Procedura de desemnare a mandatelor de deputat sau de senator este atat de alambicata incat exista situatii in care un candidat aflat pe primul loc al numarului de voturi obtinute in colegiu sa nu fie declarat castigator. Exista, pe de alta parte, candidati care vor fi declarati castigatori dupa ce au obtinut locul doi sau chiar locul trei in alegeri.

Potrivit Cotidianul, PSD pare sa detina recordul de candidati care castiga din prima, adica cu peste 50% dintre voturi. In aceasta situatie se afla, spre exemplu, Mircea Geoana, Adrian Nastase, Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc, Oana Mizil, Aura Vasile. Recordul absolut al voturilor exprimate in procente l-a obtinut udemeristul Gyerko Laszlo - candidat in judetul Harghita, care a adunat 89,5% din voturile electoratului.

  • Vadim si Becali nu pot fi luati in calcul

Poate cea mai mare surpriza este cea din Colegiul 12 Senat Bucuresti, acolo unde liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, nu a luat decat 10% dintre voturi. O alta surpriza este cea din Colegiul 20 Bucuresti, unde presedintele PNG, Gigi Becali, n-a contabilizat decat 15% dintre voturi. Adrian Paunescu (PSD) a pierdut si el alegerile pentru Senat la Hunedoara in fata anonimului Codrin Patran de la PD-L, desi a castigat detasat colegiul. Biroul Permanent al PNL pare sa fie marele perdant al alegerilor uninominale de duminica. O buna parte dintre liderii liberali nu au obtinut scorul necesar de voturi pentru a intra in Parlament. De asemenea, vicepresedintele PNL, Norica Nicolai, nu mai intra in Parlament, desi a obtinut 45% dintre voturi.

Crin Antonescu, candidat PNL pentru Colegiul 3 din Bucuresti, avea ieri mari emotii, sperand pana la ultima numaratoare sa obtina un mandat la redistribuire. Intr-o situatie similara se afla si Ludovic Orban, candidat in Colegiul 2. O surpriza este si scorul obtinut de Bogdan Olteanu, seful de campanie al PNL si presedintele Camerei Deputatilor, duminica el fiind doar ocupantul unui rusinos loc trei in colegiul unde a candidat. Chiar daca va fi declarat castigator al mandatului de deputat, la redistribuire, Bogdan Olteanu a fost devansat - potrivit numaratorii partiale - la numar de voturi de anonimii Gheorghe Groza (PD-L) si Mihaela Anton (PSD). Fostul ministru al Muncii Gheorghe Barbu (PD-L) este o alta mare surpriza a uninominalului, el fiind invins in alegerile de la Hunedoara de tanarul Cosmin Nicula (PSD). Deputatul PSD Alin Teodorescu, care a candidat pentru Senat in Colegiul 2 Prahova, s-a clasat al doilea, obtinand 36,80% din voturi, el fiind surclasat de catre candidatul PD-L Iulian Badescu, director al unui ziar local prahovean, care a obtinut 42,61% din voturi.

  • Liderii partidelor parlamentare au avut scoruri bune

Mircea Geoana a contabilizat la Dabuleni peste 70% din voturi, Adrian Nastase - 63%, la Mizil, si Miron Mitrea, peste 60%, in Vrancea. Liderul PNL, Calin Popescu Tariceanu, a obtinut in Colegiul Ciofliceni 45,6% dintre voturi, el castigand alegerile. Secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, a castigat si el alegerile in Colegiul 5 Senat Bucuresti. Marko Bela era cotat la numaratoarea a 90% dintre voturi ca fiind castigator cu 66,32% din sufragii in Colegiul 2 Senat Mures. Presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, si cel al PNG, Gigi Becali, au obtinut unul 10% si celalalt 15% dintre voturi, situatie care-i lasa in afara Parlamentului.

  • Alesi la primul mandat

Votul uninominal aduce cateva fete noi in Parlament. Silviu Prigoana, Theodor Paleologu, Elena Udrea si Oana Mizil, toti candidati de Bucuresti, au castigat cate un mandat, unii de la prima numaratoare a voturilor, altii vor merge la redistribuiri.

  • Ministrii care s-au impiedicat in colegii

Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, candidat intr-un colegiu din Buzau a esuat in cursa pentru Parlament. Contracandidatul sau de la PSD este omul de afaceri Marian Ghiveciu, aflat in atentia procurorilor DNA. Ministrul Muncii, Mariana Campeanu, a pierdut alegerile in fata nou intratului Theodor Paleologu. Ministrul pentru IMM, Ovidiu Silaghi, a iesit si el invins din batalia electorala. Paul Pacuraru, fostul ministru al Muncii, candidat la Senat in Galati, nu mai intra in Parlament.

Romania Libera publica lista "marilor castigatori", candidati care vor accede direct in Parlament fara sa astepte redistribuirea voturilor, ei fiind creditati cu 50% + 1 din voturile exprimate de alegatori.

  • Arad
Senat: Ovidiu Marian (PD-L) - 50,43 %
Constantin Igas (PD-L) -
53,45 %
Camera Deputatilor: Rivis Tipei (PD-L) - 50,7 %
Claudia Boghicevici (PD-L) - 50,47 %
Adrian Nitu (PD-L) - 55,31 %
Iustin Cionca (PD-L) - 52,95 %

  • Bistrita-Nasaud
Camera Deputatilor: Ioan Oltean (PD-L)- 50,97%

  • Braila
Senat: Ion Rotaru (PSDsPC) 50,73 %
Camera Deputatilor: Mihai Tudose (PSDsPC) 58,32%

  • Bucuresti
Camera Deputatilor: Oana Mizil (PSD) - 50,72%
Aurelia Vasile (PSD) - 51,07%
Silviu Prigoana (PD-L) - 59,01%

  • Constanta
Camera Deputatilor: Manuela Mitrea (PSDsPC) - 59,48%

  • Cluj
Senat: Mihail Hardau (PD-L)- 50,16%
Camera Deputatilor: Adrian Gurzau (PD-L)- 52,12%
Daniel Buda (PD-L) - 50,16%

  • Covasna
Senat: Edler Andras (UDMR)- 67%
Albert Almos (UDMR) - 55.62%
Bokor Tiberiu (UDMR)- 68,6%
Camera Deputatilor: Marton Arpad (UDMR) - 56,29%
Olosz Gergely (UDMR) - 78%

  • Dambovita
Senat: Andrei Florin Mircea (PD-L) 53,97%
Valentin Calcan (PD-L) 53,54
Camera Deputatilor: Ion Stan (PD-L) 57,92%
Gheorghe Albu (PD-L) 50,24%
Dumitru Georgica (PD-L) 51,20%
Cantaragiu Bogdan(PD-L) 60,27%,
Iulian Vladu (PD-L) 58,29%.

  • Dolj
Senat: Mircea Geoana (PSDsPC) 64,2 %
Lia Olguta Vasilescu (PSD)- 62,91%
Camera Deputatilor: Ion Calin (PSD)- 59,45%
Valeriu Zgonea (PSD) - 63,71
Claudiu Manda (PSD) - 65,32 %
Petre Petrescu (PSD) - 57,68 %

  • Harghita
Senat: Verestoy Attila (UDMR) - 60%

  • Mehedinti
Senat: Mihai Stanisoara (PD-L) - 53,54%
Camera Deputatilor: Doinita Mariana Chircu (PD-L) - 51,59%

  • Mures
Senat: Marko Bela (UDMR)- 65,13 %
Camera Deputatilor: Laszlo Borbely (UMDR) - 55,60 %
Kerekes Karoly (UDMR) - 82,82 %
Kelemen Attila (UDMR)- 55,15 %

  • Prahova
Camera Deputatilor: Roberta Anastase (PD-L)- 53%
Adrian Nastase (PSD) - 63%

  • Sibiu
Camera Deputatilor: Ioan Chindea (PSDsPC) - 51,53%
Gheorghe Roman (PD-L) - 52,44 %

  • Valcea
Senat: Laurentiu Coca (PSDsPC) 53,04%
Camera Deputatilor : Vasile Bleotu (PSDsPC) - 59,33%,
Dan Mazilu (PSDsPC) - 50,72%

  • Sportivii si artistii isi fac cu greu loc in politica, titreaza Adevarul

Sergiu Nicolaescu
(PSD +PC). Regizorul a candidat pentru un loc de senator in Colegiul 1 din Bucuresti. El a obtinut 30,84 %, fiind surclasat de Cornelia Cazacu (PDL). Are sanse sa intre in Parlament, dupa redistribuirea voturilor.

Luminita Anghel (PSD +PC). Cantareata Luminita Anghel a candidat pentru un loc de deputat in Colegiul 25 din Bucuresti. Ea a obtinut 28,50% din voturi. A fost surclasata de Elena Udrea (PDL). Nu are sanse sa intre in Parlament dupa redistribuire.

Citeste si:

Dida (Didina) Dragan (PNL). Cantareata a candidat pentru un loc de senator in Colegiul 3 din Bucuresti. Ea a obtinut 11,07% din voturi. A fost surclasata de Serban Tudor (PDL) si Cristian Diaconescu (PSD+PC). Nu intra in Parlament.

Ion Dichiseanu (PNG). Actorul a candidat pentru un loc de senator in Colegiul 2 din Bucuresti. El a obtinut un scor insignifiant si a fost surclasat de toti reprezentantii partidelor importante - Ionel Popescu (PDL), Crin Antonescu (PNL), Razvan Teodorescu (PSD+PC). Nu intra in Parlament.

Nicolae Furdui Iancu (PNL). Cantaretul a candidat pentru un loc de deputat in Colegiul 5 din Alba, obtinand 20,05% din voturi. A fost surclasat net de Corneliu Olar (PDL) care a primit 50,01% din voturi. Nu intra in Parlament.

Bela Karolyi
(UDMR). Antrenorul de gimnastica a candidat pentru un loc de senator in Colegiul 2 pentru romanii din diaspora. El a strans doar 340 de voturi, din 5.720 exprimate. Nu intra in Parlament.

Dumitru Dragomir (PRM). Seful Ligii profesioniste de Fotbal a candidat pentru un post de deputat in Colegiul 2 din Olt. Cele mai multe voturi din acest Colegiu a primit Nicolae Stan (PDL). Dumitru Dragomir nu va intra in Parlament.

Laurentiu Reghecampf (PNG). Fotbalistul a candidat pentru un loc de senator in Colegiul 2 din Dambovita. El a obtinut 2,47% din voturi. A fost surclasat de aproape toti contracandidatii, colegiul a fost castigat detasat de Mircea Andrei (PDL). Nu are sanse sa intre in Parlament.

Doina Melinte (PDL). Atleta a candidat pentru un loc de deputat in Colegiul 10 din Bacau. Ea a obtinut 24,1% din voturi si a fost surclasata fara drept la replica de Gabriel Vlase (PSD) care a luat 50,17%. si nu intra in Parlament.

Ion Craciunescu (PDL). Arbitrul a candidat pentru un loc de senator in Colegiul 2 din Valcea. El a obtinut 24,25% din voturi. Nu are sanse sa intre in Parlament.

Dumitru Prunariu (PSD +PC). Cosmonautul a candidat pentru un loc de senator in Brasov. El a obtinut 28,93% din voturi. A fost surclasat de Ioan Ghise (PNL) si Ioan Neculaie (PDL). Nu intra in Parlament.

Mihai Leu (PSD +PC). Fostul boxer Mihai Leu a candidat pentru un post de senator in Colegiul 3 din Hunedoara. El a obtinut 47% din voturi. Are sanse mari sa intre in Parlament dupa redistribuire.