Romania este de vineri in campanie electorala. Anul acesta au avut loc alegeri legislative in sase state UE, iar anul viitor sunt prevazute - la termen - doua, poate trei scrutine. Din mozaicul de forte politice care conduc tarile europene se degaja la prima vedere un echilibru intre stanga si dreapta, dar politologul Vladimir Pasti este de parere ca, de pilda, dreapta lui Sarkozy are un efect mai mare in UE decat puterea de stanga din Spania.

Potrivit mai multor teorii de politica internationala, intr-o perioada de timp data, se poate impune un anume "trend politic" in state care impartasesc elemente comune, ca apartenenta la acelasi spatiu cultural, mostenirea istorica comuna, proximitatea geografica, apartenenta la UE, confruntarea cu aceleasi probleme, fie ca acestea sunt criza economica sau coruptia.

"Exista mai multi factori care imping lucrurile catre o asemenea interdependenta", a declarat pentru NewsIn Vladimir Pasti, politolog si sociolog, specializat in studierea evolutiilor politice si sociale alte tranzitiei romanesti. "Evolutiile politice sunt dependente de ascensiunea si decaderea ideologiilor, iar acestea sunt, de prin secolul al XIX-lea incoace, semiglobalizate. Un succes politic legitimat printr-o ideologie oarecare intr-o tara, va intari acea ideologie si va atrage alaturi de ea oameni care pana atunci se indoiau de posibilitatea ca ea sa conduca la succes. De exemplu, reaganismul (thatcharianismul in Regatul Unit) au promovat puternic ideologiile neoconservatoare in Europa Occidentala si au avut ca efect sustinerea ascensiunii partidelor de dreapta in multe tari si restrangerea sustinerii electorale pentru stanga in tari in care era traditional la putere, precum in unele state scandinave etc. Dar nu in toate", a explicat Pasti.

Interdependenta se produce si la nivel social. Populatiile comunica intre ele la toate nivelurile, iar comunicarea directa a populatiilor poate fi mai influenta decat orice campanie propagandistica. "Un succes al unui partid politic intr-o tara va echivala cu cresterea corespunzatoare a numarului celor care sustin acel partid in acea tara si a mesajelor pozitive pe care o multime de oameni, de la simpli cetateni la ziaristi, oameni de stiinta, personalitati publice etc. le vor transmite contactelor lor din alte tari. Aceste mesaje vor fi cu atat mai convingatoare cu cat oamenii nu se suspecteaza intre ei, in contactele nemijlocite, ca au de a face cu propaganda politica, ci vor considera asemenea mesaje drept descrieri credibile ale realitatii", a subliniat sociologul.

Mai mult, victoria politica a unui partid si a unei ideologii intr-o tara "amplifica comunicarea internationala a mesajului politic al acelui partid (si deci raspandirea ideilor sale), pentru ca mass-media reia declaratiile si comunicarile sefilor de state, de guverne, ale ministrilor etc".

"Fara victoria laburistilor in Marea Britanie, ideologia celei de 'A Treia Cai' ar fi ramas un simplu obiect de studiu in universitati. Cu Tony Blair afirmandu-i ideile principale din pozitia de prim-ministru al Regatului Unit, 'A Treia Cale' a devenit repede si cunoscuta si credibila", a exemplificat Vladimir Pasti.

In opinia politologului, partidele nu sunt izolate intre ele, dimpotriva, comunica, se sprijina reciproc, unele se organizeaza la nivel international. "In consecinta, victoria unui partid intr-o tara va conduce la cresterea sustinerii internationale a partidelor similare din alte tari si la cresterea increderii in ele in tarile in care acestea se lupta pentru a ajunge la putere", a subliniat expertul.

"In plus, de multe ori are loc o interventie directa. Amintiti-va cum au sustinut popularii europeni PD, liberalii europeni PNL si socialistii europeni PSD in conflictele dintre ele", atrage atentia Pasti.

Trebuie insa facuta o diferentiere intre modul in care functioneaza influentarile reciproce. "Influenta victoriei unui partid intr-o tara este cu atat mai mare cu cat tara respectiva este mai influenta intr-o regiune. Efectul castigarii puterii de catre Sarkozy si dreapta franceza este mai mare in UE decat efectul castigarii puterii de catre stanga in Spania, de exemplu", este de parere Pasti.

Ce se intampla in tarile vecine?

Politologul Vladimir Pasti sustine ca "un sir de succese poate genera un trend regional sau in tari cu caracteristici similare". Astfel, la o sumara analiza a scenei politice din tarile vecine, se constata ca Romania este aproape inconjurata de tari "rosii", insa in cazul a trei dintre ele - Ungaria, Republica Moldova si Bulgaria - puterea de stanga este spre final de mandat si sunt pe un trend descrescator de popularitate. La randul lor, Serbia si Ucraina - unde in alegeri au fost victorioase forte de dreapta - au specificitatile lor.

In Bulgaria, tara alaturi de care Romania a intrat in UE, guvernul este dominat de socialisti, iar parlamentul de o coalitie de centru-stanga. Socialistul Gheorghi Parvanov este presedintele Bulgariei din ianuarie 2002, fiind reconfirmat in functie in 2006. Premierul socialist bulgar Serghei Stanisev conduce cei 20 de ministri ai unui guvern dominat de socialisti. Parvanov a condus Partidul Socialist Bulgar pana sa devina presedinte, functia fiind preluata de actualul premier Serghei Stanisev.

Coalitia de guvernare este formata din trei partide - Partidul Socialist Bulgar, Miscarea Nationala pentru Stabilitate si Progres (formatiunea fostului rege Simeon al II-lea) si Miscarea pentru Drepturi si Libertati (reprezentand minoritatea turca). Coalitia are o majoritate clara in parlamentul unicameral cu 240 de locuri, insa toate sondajele arata ca un partid neparlamentar - GERB, fondat de popularul si populistul primar al Sofiei, Boiko Borisov - este pe locul intai in preferintele electorale. Bulgaria va avea alegeri parlamentare in 2009.

Si in Ungaria, tara care a aderat la UE inainte de Romania, socialistii fac de cativa ani regulile jocului. Premierul Ungariei, cel care conduce de fapt statul (rolul presedintelui fiind mai mult de reprezentare), este din 2005 socialistul Ferenc Gyurcsány. Puterea executiva este exercitata de un Consiliu de Ministri ales de Adunarea Nationala, la recomandarea presedintelui. Primul-ministru este ales de Adunarea Nationala.

Aliati pana de curand cu liberalii din SZDSZ, socialistii au ramas de cateva luni in fruntea unui guvern minoritar, aflandu-se in Parlament la doar cinci voturi distanta de majoritatea absoluta. Desi au trecut printr-un cutremur politic in toamna anului 2006 cand s-a aflat despre "minciuna electorala" a lui Gyurcsany in legatura cu economia tarii, iar premierul a fost nevoit sa ia masuri nepopulare pentru a redresa economia, socialistii au rezistat destul de bine in fata opozitiei de dreapta din FIDESZ, condusa de fostul premier Viktor Orban. Parlamentul unicameral cu 388 de locuri a fost ales in 2006 pentru patru ani.

Republica Moldova se afla in fata unui moment de rascruce. Actualul presedinte al Republicii Moldova, influentul Vladimir Voronin, ales de Parlament, se afla din 2001 in fruntea tarii si nu mai are dreptul sa candideze. Viitoarele alegeri parlamentare sunt prevazute sa aiba loc la primavara si o lupta acerba a inceput deja intre fortele politice de peste Prut. Principalul partid parlamentar, cel al presedintelui, Partidul Comunistilor din Republica Moldova, detine in actuala legislatura 55 de locuri din cele 101. Alte partide reprezentate in Parlament sunt Alianta Moldova Noastra, Partidul Democrat din Moldova si Partidul Popular Crestin si Democrat. In Parlament exista 15 deputati independenti, neafiliati vreunuia dintre aceste grupuri parlamentare, dar multi dintre ei conduc sau fac parte din partide neparlamentare.

Asteptate de multi pentru a aduce schimbarea, de alegerile parlamentare din primavara lui 2009 depind viitorul european al tarii si despinderea ei din sfera de influenta a Rusiei. Potrivit ultimului barometru de opinie publica din Republica Moldova, comunistii ar obtine 47% dintre voturi, Alianta Moldova Noastra 11%, Partidul Liberal 10% si Partidul Liberal Democrat din Moldova 9%.

In Serbia, tara cu sanse mari sa devina viitoarea tara din Balcani candidata pentru aderarea la UE, democratii au fost nevoiti sa se alieze cu socialistii. Presedintele in exercitiu al Serbiei, Boris Tadici, liderul Partidului Democrat, se prezinta drept garantul reformelor lansate de premierul Zoran Djindjici, asasinat in martie 2003, si apreciaza ca Serbia este in prezent "la rascruce de drumuri". Guvernul sarb este alcatuit din proeuropeni si din socialisti (SPS), partidul fostului presedinte Slobodan Milosevici.

Primul ministru este Mirko Tvetkovici, un membru important al Partidului Democrat. Presedintele Parlamentului este Slavita Djukici Dejanovici, vicepresedintele Partidului Socialist din Serbia (SPS). Candidatura sa a fost propusa de proeuropenii din Partidul Democrat (DS) al presedintelui Boris Tadici, SPS si partidele minoritatilor, reprezentand impreuna o majoritate de 129 de locuri din cele 250 ale Parlamentului sarb. DS are 102 locuri, socialistii au 20, iar partidele minoritatilor sapte.

SPS si coalitia proeuropeana au convenit sa formeze noul guvern, punand astfel capat unei crize politice de patru ani, accelerate de proclamarea independentei Kosovo, ceea ce a dus la alegeri anticipate in 11 mai, castigate de fortele proeuropene. Acordul a fost incheiat dupa esecul negocierilor SPS cu nationalistii fostul premier Voislav Kostunita si Partidul Radical (SRS) din cauza divergentelor cu privire la apropierea tarii de Uniunea Europeana.

Ucraina este caracterizata de mai bine de trei ani de instabilitate si framantari politice. Tara are o forma de guvernamant semiprezidentiala. Presedintele este ales pentru cinci ani, iar Parlamentul are 450 de membri cu mandat de cinci ani, alesi din 2006 prin reprezentare proportionala. Sistemul din Ucraina a facut ca in Parlament sa intre partide care nu pot obtine puterea indepedent, ci doar prin formarea unui guvern de coalitie.

Alegerile anticipate din 30 septembrie 2007 au fost castigate de prooccidentali. Tara este insa in prezent intr-o situatie critica, aflandu-se atat intr-o criza financiara grava, cat si in una politica, declansata de eterna lupta dintre fostii aliati "portocalii" - presedintele Viktor Iuscenko si premierul Iulia Timosenko. Partidul presedintelui Iuscenko, Ucraina Noastra - Autoapararea populara, forma o majoritate prooccidentala cu Blocul Timosenko. Ucraina Noastra s-a retras din coalitie in septembrie, dupa adoptarea unei serii de legi care prevad reducerea prerogativelor prezidentiale. Odata divortul consumat, doua scenarii pareau a fi cele mai probabile: o alianta intre Timosenko si prorusi, ce risca sa fie prost vazuta de simpatizantii celor doua forte, sau noi alegeri, cu rezultat incert, dupa legislativele anticipate care deja au mai avut loc deja in septembrie 2007. A fost preferata varianta dizolvarii Parlamentului si convocarii de noi alegeri anticipate, care vor avea loc la mijlocul lunii decembrie. Alegerile prezidentiale de anul viitor sunt insa cele de la care se asteapta o calmare a jocului politic, in conditiile in care popularitatea presedintelui Iuscenko a scazut la cateva procente, iar Iulia Timosenko este in ascensiune, rivalizand direct cu Viktor Ianukovici, fostul rival prorus din timpul Revolutiei portocalii.

Tendintele in fostele tari comuniste

Cehia, tara care se pregateste sa preia presedintia UE de la 1 ianuarie 2009, se confrunta cu probleme de instabilitate politica, dupa ce social-democratii s-au impus in alegerile pentru Senat, din octombrie 2008. Sefia statului este detinuta de presedinte, care este ales de Parlament, pentru o perioada de cinci ani. In fruntea statului ceh se afla astfel, din 2003, euroscepticul Vaclav Klaus, recofirmat anul acesta in functie.

Puterea executiva este exercitata de un Cabinet ai carui membri sunt numiti de presedinte la recomandarea primului-ministru. Premierul este desemnat de catre presedinte. Din septembrie 2006, premier al Cehiei este liderul Partidului Civic Democrat (ODS), Mirek Topolanek. Slabit in urma alegerilor recente, opozitia ii cere demisia si convocarea de alegeri anticipate.

Puterea legislativa este exercitata de un Parlament bicameral format din Camera Deputatilor, cu 200 de membri, alesi in sistem proportional pentru un mandat de patru ani, si Senat, cu 81 de membri, alesi in sistem uninominal pe o perioada de sase ani. O treime dintre membrii Senatului sunt alesi din doi in doi ani.

Opozitia social-democrata a castigat detasat alegerile pentru Senat din Cehia, desfasurate in octombrie 2008. In consecinta, premierul liberal Mirek Topolanek se afla intr-o situatie delicata in propriul partid. Noul revers electoral al liberalilor slabeste considerabil partidul dominant si coalitia de centru-dreapta aflata la guvernare. Social-democratii din CSSD au castigat 23 dintre cele 27 de locuri de senator care erau miza cursei electorale, in timp ce liberalii din ODS nu au obtinut decat trei mandate, iar comunistii unul.

Liberalii, care din 2006 controlau 41 dintre cele 81 de locuri din Senat, nu vor mai fi majoritari in camera superioara a Parlamentului, dar vor pastra controlul asupra ei gratie partenerilor lor de coalitie. Liderii social-democrati au cerut alegeri anticipate care sa fie organizate la mijlocul anului viitor, in conditiile in care actuala legislatura se incheie in mod normal in 2010. Sprijinul parlamentar pentru guvern, din care mai fac parte doi parteneri de coalitie, a scazut de la 100 la 98 de mandate din cele 200, dupa ce doi deputati si-au schimbat optiunea politica luna trecuta, dar executivul a fost totusi capabil sa supravietuiasca unei motiuni de cezura cu ajutorul catorva parlamentari independenti.

Rezultatele alegerilor pentru Camera Deputatilor de la inceputul lunii iunie 2006 dusesera la o egalitate intre fortele de centru-dreapta ( Partidul Civic Democrat, Partidul Crestin Democrat, Partidul Verzilor), si cele de stanga ( Partidul Social Democrat, Partidul Comunist), fiecarui pol revenindu-i cate 100 de mandate.

ODS este condus de social-democrati in cele mai recente sondaje cu 40% fata de 26,5%, iar urmatoarele alegeri generale sunt programate pentru 2010.

Slovacia este condusa de forte de stanga si nationaliste. Premierul Slovaciei este social-democratul Roberto Fico, liderul partidului SMER. Fico a format dupa legislativele din iunie 2006 o coalitie guvernamentala cu extrema-dreapta reprezentata de Partidul Nationalist Slovac (SNS), cunoscut pentru pozitiile sale xenofobe, si cu nationalistii din HZDS (Miscarea pentru o Slovacie Democratica).

Partidul SMER a castigat puterea promitand sa puna capat reformelor ultraliberale lansate de precedentul guvern al lui Mikulas Dzurinda. Partidul lui Fico dispune de 50 din cele 150 de locuri ale Parlamentului si are nevoie de cele 15 voturi ale HDZS si de cele 20 ale SNS.

Ivan Gasparovic, lider al HZD (partid desprins din HZDS), a fost ales in functia de presedinte al tarii in 2004, pentru un mandat de cinci ani.

In Polonia scena politica este dominata de liberali si conservatori. Presedintele conservator si eurosceptic al Poloniei Lech Kaczynski si-a pierdut mult din influenta dupa ce fratele sau geaman Jaroslaw Kaczynski a pierdut alegerile legislative si pozitia de premier in toamna anului trecut.

Citeste si:

La alegerile anticipate din octombrie 2007, partidul liberal Platforma Civica (PO) al lui Donald Tusk a invins partidul Lege si Justitie (PiS) al fratilor Kaczynski. Cu 209 deputati din totalul de 460, PO a reusit sa formeze majoritatea parlamentara. Donald Tusk a ales sa se alieze cu partidul agrar de centru PSL al lui Waldemar Pawlak, partener al sau in mai multe regiuni. Cele doua partide au astfel impreuna 240 de mandate parlamentare. Donald Tusk va fi probabil contracandidatul lui Lech Kaczynski la alegerile prezidentiale din 2010.

In Estonia conduc liberalii, iar social-democratii au fost fortati la compromis. Presedintele Estoniei este ales de Parlament cu un mandat de cinci ani. Actualul sef al statului, ales in 2006, este Toomas Hendrik Ilves, lider al Partidului Social Democrat, partid de centru-stanga. Premierul Andrus Ansip este liderul Partidului Reformei, formatiune foarte liberala care a castigat alegerile din 2007 cu 27,8 % din voturi si care are 31 de mandate din totalul de 101. Partidul Reformei a intrat intr-o coalitie tripartita cu formatiunea de centru-dreapta Pro Patria-Res Publica (19 mandate) si Partidul Social-Democrat (zece mandate). Aceasta coalitie are o majoritate confortabila de 60 de locuri. Partidul Social-Democrat a fost nevoit sa accepte multe compromisuri pentru a intra in coalitie, al carei program este inspirat de cele doua formatiuni de dreapta.

In Letonia coalitia de centru-dreapta este amenintata de opozitia de stanga. Presedintele este ales de catre Parlament pentru o perioada de patru ani. Actualul sef al statului este, din 2007, Valdis Zatlers, candidatul unic propus de coalitia de centru-dreapta aflata la putere. Puterea executiva este exercitata de un Consiliu de Ministri propus de primul-ministru si numit de Parlament. Premierul este desemnat de catre presedinte.

Premierul Ivars Godmanis, a carui coalitie de centru-dreapta dispune de 53 din cele 100 de locuri din Parlament, a fost desemnat in 2007, dupa demisia lui Aigars Kalvitis, acuzat de deriva autoritarista. Partidul Poporului a obtinut cel mai bun rezultat la alegerile legislative din 2006 si a continuat coalitia cu Uniunea Verzilor si Fermierilor si Primul Partid al Letoniei.

In vara, guvernarea s-a confruntat cu un val de nemultumire, care a culminat cu propunerea deputatilor de stanga de instituire a unui amendament care sa permita dizolvarea Parlamentului si provocarea alegerilor anticipate prin consultare populara. Referendumul pentru includerea acestui amendament in Constitutie a esuat.

In Lituania, unde s-au desfasurat recent alegeri legislative, s-au impus conservatorii in fata social-democratilor aflati pana acum la putere. In lipsa unei majoritati absolute insa, conservatorii - care in Lituania sunt perceputi uneori ca prorusi - trebuie sa formeze o coalitie pentru a guverna. Ei vor incepe negocieri cu alte trei formatiuni de dreapta si de centru. In cazul in care reusesc, coalitia ar dispune de 79 de locuri din cele 141 pe care le are Parlamentul monocameral al Lituaniei, Seimas.

In Lituania, 70 din totalul de 141 de deputati sunt alesi proportional, iar 71 prin scrutin majoritar cu doua tururi. Numai trei deputati au fost alesi direct, in primul tur, dupa ce au obtinut peste 50% din sufragii.

Si in Slovenia, una dintre cele zece foste tari comuniste care au aderat la UE in 2004 si prima dintre ele care a adoptat moneda unica, euro, in ianuarie 2007, au avut in septembrie alegeri legislative incheiate cu o victorie oarecum suprinzatoare a stangii. In prezent au loc negocieri pentru formarea unei coalitii.
Situatia in Europa de Vest

Franta este in prezent statul cu cea mai stabila si mai clara configuratie politica, fiind condus de forte solide de dreapta. Presedintele tarii este ales prin vot popular, pe o perioada de cinci ani (mandat redus de la sapte ani). Seful statului este, din 2007, Nicolas Sarkozy, liderul partidului de dreapta UMP (Uniunea pentru o Miscare Populara).

Puterea executiva este exercitata de un Consiliu de Ministri numit de presedinte la sugestia primului ministru. Primul ministru este nominalizat de majoritatea Adunarii Nationale si este aprobat de presedinte. Premier al Frantei este, din 2007, Francois Fillon, membru al UMP.

Puterea legislativa este exercitata de un Parlament bicameral, compus din Adunarea Nationala, cu 577 de locuri, si Senat, cu 321 de locuri. Membrii Adunarii Nationale sunt alesi prin vot popular pentru un mandat de cinci ani. In Senat, din cei 321 de membri, 296 reprezinta Franta continentala, 13 reprezinta departamentele si teritoriile de peste mari, iar 12 reprezinta francezii care traiesc in strainatate. Membrii Senatului sunt alesi in mod indirect de catre un Colegiu Electoral pentru un mandat de sase ani (initial era de noua); incepand din septembrie 2008, alegerile pentru o jumatate din numarul senatorilor se tin la fiecare trei ani. Partidul de dreapta Uniunea pentru o Miscarea Populara (UMP) al presedintelui francez Nicolas Sarkozy a obtinut o victorie detasata la alegerile din iunie 2007 avand majoritatea absoluta in Adunarea Nationala, cu 314 locuri din cele 577. Partidul Socialist a obtinut 185 de locuri. Centristii apropiati de UMP au 22 de mandate. Sarkozy a obtinut astfel majoritatea pe care o dorea in Parlament, Senatul fiind deja controlat de dreapta.

Italia are un presedinte comunist, al carui rol este mai mult simbolic, dar are din aceasta vara un premier de dreapta. Presedintele tarii este ales de un Colegiu Electoral compus din cele doua Camere ale Parlamentului si 58 de reprezentanti regionali, pentru o perioada de sapte ani. Actualul sef al statului este, din mai 2006, comunistul Giorgio Napolitano.

Puterea executiva este exercitata de un Consiliu de Ministri nominalizat de primul-ministru si aprobat de presedinte. Premierul este desemnat de catre presedinte si confirmat de Parlament. Puterea legislativa este exercitata de un parlament bicameral format din Camera Deputatilor, cu 630 de membri, si Senat, cu 315 locuri. Membrii parlamentului sunt alesi in mod direct printr-un sistem mixt majoritar si proportional, pentru un mandat de cinci ani.

Dupa alegerile din aprilie 2008, dreapta italiana condusa de Silvio Berlusconi are 340 de locuri in Camera Deputatilor, fata de 239 cate are stanga condusa de Walter Veltroni. In Senat coalitia de dreapta condusa de miliardarul Silvio Berlusconi a obtinut 163 de fotolii din totalul de 315, asigurandu-si majoritatea absoluta. Silvio Berlusconi a devenit pentru a treia oara premierul Italiei. Din coalitia de guvernare mai fac parte Liga Nordului, partid xenofob si antieuropean, si Alianta Nationala (dreapta conservatoare, descendenta a unui partid neofascist).

O particularitate a Parlamentului italian - model preluat si de Romania - este reprezentarea pe care o acorda mai nou cetatenilor italieni stabiliti in strainatate (circa 2,7 milioane de persoane). Intre cei 630 de deputati si 315 senatori sunt 12 si respectiv sase alesi in patru circumscriptii distincte de peste hotare. Pentru prima data acesti membri ai Parlamentului au fost alesi in aprilie 2006 si au aceleasi drepturi ca membrii Parlamentului alesi in Italia.

Germania se pregateste de alegeri in 2009, iar crestin-democratii aflati la putere par tot mai amenintati de social-democrati. Sef al statului german este presedintele federal. Acesta este ales, pentru o perioada de cinci ani, de Conventia Federala, un grup constitutional din care fac parte membrii Bundestagului si un numar egal de membri alesi de adunarile landurilor. Actualul sef al statului este, din 2004, crestin-democratul Horst Koehler.

Puterea executiva este exercitata de un Cabinet Federal - Bundesregierung, numit de presedinte la recomandarea cancelarului federal. Cancelarul este ales cu majoritate absoluta de Bundestag pe o perioada de patru ani si confirmat de catre presedintele statului. Angela Merkel, presedinta Uniunii Crestin-Democrate, este, de la 22 noiembrie 2005, prima femeie cancelar din istoria Germaniei.

La 18 noiembrie 2005 au avut loc alegeri anticipate pentru Bundestag (camera superioara a Parlamentului german), dupa ce, in prealabil, acest for i-a acordat un vot de neincredere fostului cancelar Gerhard Schroeder. Acesta ii ceruse presedintelui Horst Koehler dizolvarea Bundestagului pe motiv ca nu mai dispune de sustinere majoritara in acest for. Componenta Parlamentului dupa aceste alegeri: Uniunea Crestin-Democrata, 179 de locuri, Partidul Social-Democrat, 222 de locuri, Uniunea Crestin-Sociala, 46 de locuri, Partidul Liber Democrat, 61 de locuri, Partidul Stangii, 54 de locuri, Alianta 90/ Verzii, 51 de locuri. Ca urmare, a fost formata o coalitie intre Uniunea Crestin-Democrata si Partidul Social-Democrat. Atat fotoliul de cancelar, cat si functia de presedinte al Bundestagului sunt ocupate de crestin-democrati.

Urmatoarele alegeri vor avea loc in septembrie 2009. Partidul Social Democrat a profitat de pe urma crizei financiare mondiale si spera ca va obtine victoria la urmatorul scrutin.

Austria a fost recent zguduita politic dupa ce extrema-dreapta a ajuns sa se impuna din nou la ultimele alegeri legislative, din septembrie 2008. Mesajul alegatorilor a fost elocvent: social-democratii (SPOe) sunt pentru prima oara in istoria lor sub pragul de 30% (la 29,7%), iar conservatorii (OeVP) au realizat cel mai slab scor istoric, de doar 25,6%. Adevaratul castigator al alegerilor legislative a fost extrema-dreapta, prin cele doua formatiuni ale sale, FPOe si BZOe, care totalizeaza 29% din voturi. Formarea unei majoritati se anunta dificila, dupa ce ampla coalitie stanga-dreapta a dovedit in precedenta legislatura ca nu este viabila. Cel mai probabil viitor cancelar, Werner Faymann, noul sef al social-democratilor, si-a exprimat dorinta de a forma "un guvern capabil sa asigure stabilitatea", excluzand in acelasi timp orice alianta cu extrema-dreapta. Totusi, ca numar de locuri, SPOe si FPOe ar putea guverna cu o majoritate de 93 de mandate din 183.

Seful statului austriac este presedintele, care este ales la fiecare sase ani prin votul poporului. Din 2004, presedintele Austriei este Heinz Fischer, candidatul Partidului Social-Democrat (SPO). Presedintele desemneaza cancelarul, in mod normal liderul celui mai mare partid din parlament din urma alegerilor. Cancelarul in exercitiu este social-democratul Alfred Gusenbauer, dar cel mai probabil el va fi inlocuit de Werner Faymann, noul lider al partidului.

Spania este marcata, in schimb, de stanga lui Zapatero. Forma de guvernamant este monarhia constitutionala ereditara, seful statului fiind regele Juan Carlos I din 1975. Puterea executiva este exercitata de un Consiliu de Ministri desemnat de presedintele acestuia. Mai exista si un Consiliu de Stat, desemnat de primul-ministru si care este organul suprem consultativ al guvernului. Primul-ministru este propus de monarh si este ales de Parlament. Premier al Spaniei este, din 2004, Jose Luis Rodriguez Zapatero, liderul Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE).

Puterea legislativa este exercitata de un Parlament bicameral, compus din Congresul Deputatilor, cu 350 de membri si Senat, cu 259 de membri. Membrii Congresului sunt alesi pe o perioada de patru ani, dupa sistemul reprezentarii proportionale. Dintre senatori, 208 sunt alesi prin vot direct pentru a reprezenta provinciile, iar 51 sunt reprezentanti regionali, alesi pentru o perioada de patru ani.

Socialistii lui Jose Luis Rodriguez Zapatero au obtinut victoria, pentru al doilea mandat consecutiv, la legislativele spaniole din martie 2008. PSOE a obtinut 43,64% din voturi si 169 locuri de deputati din totalul de 350, cu cinci mai multi decat in 2004.

Partidul Popular, de dreapta, a obtinut 40,12% din voturi si 153 deputati, tot cu cinci mai multi decat in 2004. Alegerile au consolidat mai mult ca niciodata hegemonia celor doua mari partide, in detrimentul formatiunilor minoritare. Comunistii din Izquierda Unida si separatistii catalani de stanga din ERC, aliati parlamentari ai guvernului socialist in ultimii patru ani, au fost marii perdanti ai scrutinului.

Marea Britanie, un alt stat important pentru configuratia politica a Uniunii Europene, este dominat din 1997 de laburisti, care au stabilit un record de mentinere la putere, insa sunt in evidenta pierdere de teren in fata conservatorilor. Cu toate acestea, criza financiara mondiala pare sa fi revigorat popularitatea in cadere libera a premierului Gordon Brown, care i-a succedat in functie anul trecut lui Tony Blair tocmai in incercarea de a pastra sansele la victorie ale laburistilor in alegerile ce ar urma sa aiba loc la sfarsitul anului viitor sau inceputul anului 2010.

O situatie inedita este in Cipru, care de anul acesta a devenit a doua tara din lume, alaturi de Republica Moldova, care are guvern comunist ales in mod democratic, fiind singura tara a UE care se afla sub conducere comunista.

Alegerile pentru Parlamentul European sanctioneaza adesea puterea dintr-o tara

Harta politica a Europei pare sa indice o aparenta egalitate de forte intre dreapta si stanga, cu un usor avantaj pentru dreapta (la putere in 15 state UE). In orice caz, cu cateva rare exceptii, intre care Franta (dar si aici au fost racolate la putere personalitati din opozitia socialista, inclusiv ministrul de externe), guvernarea exercitata de un singur partid, care sa domine viata politica, este mai degraba un deziderat imposibil de pus in practica. Prezentul apartine - in majoritatea tarilor - unor coalitii de centru sau chiar unor aliante adesea incomode, la antipozi, gen dreapta-stanga, ceea ce nu de putine ori duce la blocaj sau, in cel mai bun caz, la compromis si la o diluare a mesajului politic ce se dorea transmis.

Trendurile politice din tarile Europei nu trebuie sa se propage in mod necesar si in Romania, dupa cum semnalele politice transmise de electoratul roman nu au obligatoriu drept consecinta influentarea optiunilor la alegerile din tarile vecine. Elementul de unicitate la fiecarei tari isi va pune amprenta asupra dezvoltarilor politice mai mult decat influentele venite din exterior. Neprevazutul joaca rolul sau in orice campanie electorala.

Totusi, anumite teorii politice raman incontestabile. Un partid si o ideologie politica se vor legitima in momentul cand obtin succes intr-o tara, mai ales intr-un moment ca acesta, in care electoratul ar trebui sa fie ingrijorat de criza economica de la nivel mondial. Victoria atrage dupa sine o sporire a comunicarii mesajului politic si a sustinerii internationale, elemente foarte importante intr-o lume interdependenta si amenintata de aceleasi probleme.

Rezultatul alegerilor legislative din Romania ramane poate o mare necunoscuta, dar impunerea unei anumite puteri nu se face intr-un vid, ci vine intr-un hatis al configuratiilor politice internationale. Iar harta politica a Europei este cu atat mai importanta cu cat anul viitor vor fi organizate pentru prima data concomitent alegeri europarlamentare in toate statele Uniunii, inclusiv in Romania.

Actualul Parlament European este dominat de fortele de dreapta, dupa cum, numeric, dreapta se afla la putere in mai multe tari UE decat stanga. Dar, i n statele unde exista o "uzura a puterii", fie ca este de stanga sau de dreapta, apare riscul sanctionarii ei la alegerile europarlamentare de anul viitor, asa cum s-a intamplat la primele algeri europarlamentare organizate in Romania si Bulgaria.