Radu Campeanu este propunerea PNL pentru preluarea presedintiei Senatului, dupa demisia de saptamana trecuta a lui Nicolae Vacaroiu, care a fost numit la conducerea Curtii de Conturi.

Vicepresedintele PNL Puiu Hasotti a declarat luni ca liberalii il propun la sefia Senatului pe Radu Campeanu si a facut apel la partidele de dreapta sa sustina aceasta candidatura.

"Fac un apel calduros celor care sunt si se declara de dreapta, catre PD-L si UDMR, toti cei care cred ca dreapta va rezolva problemele romanilor sa-l voteze pe Radu Campeanu", a spus Hasotti, precizand ca liberalii nu vor vota un alt candidat decat cel propriu.

Hasotti a precizat ca PNL nu a negociat cu celelalte partide parlamentare postul de presedinte al Senatului, iar faptul ca Vacaroiu a demisionat inseamna ca orice senator isi poate depune candidatura pentru postul ramas vacant. El a explicat ca, in cazul revocarii, postul ar fi revenit grupului parlamentar care detinuse sefia Camerei superioare.

Nicolae Vacaroiu si-a depus demisia din functia de presedinte al Senatului saptamana trecuta, dupa ce a fost validat de Parlament la sefia Curtii de Conturi. Vacaroiu urmeaza sa-si anunte demisia luni, in plenul Senatului. PSD a anuntat ca-l sustine pentru postul ramas vacant pe senatorul Ilie Sarbu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.