"Am decis sa inaintez Primului-Ministru demisia mea din functia de presedinte al Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei, avand in vedere ca, in data de 8 octombrie 2008, am depus juramantul ca deputat UDMR in Parlamentul Romaniei. Precizez ca aceasta decizie este in conformitate cu toate procedurile si termenele legale. Insa, mai mult decat o chestiune de legalitate, este o chestiune de onoare", precizeaza Gergely Olosz , citat de NewsIn.

Potrivit acestuia, in ultima vreme s-au vehiculat o serie de zvonuri si speculatii care, "in mod ciudat", au coincis cu decizia Autoritatii de a mentine neschimbat pretul gazelor in aceasta perioada.

"Putem vorbi de o adevarata campanie care afecteaza nu numai o persoana sau un grup de persoane, ci institutia si stabilitatea economiei nationale in ansamblu. Daca aceasta campanie ma vizeaza pe mine personal, atunci e de datoria mea sa-mi dau demisia si sa ma distantez de institutia ANRE, asupra careia nu trebuie sa planeze nici o suspiciune. Daca atacurile vizeaza Autoritatea, atunci demisia mea va ajuta la lamurirea opiniei publice si a organelor in drept asupra surselor si mobilurilor acestor atacuri", a mai afirmat fostul presedinte al ANRE.

In ceea ce priveste informatiile aparute in presa referitor la salariul sau, Gergely Olosz a tinut sa sublinieze nici el si nici colegii sai nu au avut venituri de 50.000 euro pe luna si ca a dovedit cu acte ca "veniturile respective, inclusiv sporurile, primele si indemnizatiile, sunt de aproape 20 de ori mai mici decat sumele vehiculate".

Gergely Olosz nu renunta nici la salariul de la ANRE, nici la cel de deputat

"In ansamblul economiei romanesti, ANRE detine in domeniul energetic o pozitie similara cu aceea a Bancii Nationale in domeniul financiar. De aceea, este extrem de important ca stabilitatea si credibilitatea institutiei sa fie protejate, iar specialistii si profesionistii din sistem sa isi poata desfasura activitatea in conditii optime", se mai mentioneaza in comunicatul autoritatii.

Presedinte al ANRE, Gergely Olosz, a fost validat ca deputat UDMR de Covasna la 8 octombrie. Olosz a declarat vineri, 10 octombrie, pentru NewsIn, ca nu va renunta la niciuna dintre demnitati si-si va ridica salariu atat de la Autoritate, cat si de la Parlament.

Citeste si:

Desi, potrivit statutului parlamentarului, calitatea de deputat sau de senator este incompatibila cu exercitarea oricarei functii publice de autoritate, cu exceptia celei de membru al Guvernului, Olosz poate sa nu renunte la niciuna dintre demnitati, profitand de termenul scurt pana la alegeri, 50 de zile, care se incadreaza aproape exact in termenul in care el ar trebui sa faca o optiune, respectiv 45.

Astfel, potrivit statutului senatorilor si deputatilor, intr-o situatie de incompatibilitate cel in cauza trebuie sa notifice, in termen de 15 zile, Biroul permanent al Camerei din care face parte, despre aceasta situatie. Dupa, expirarea acestui termen, mai are la dispozitie, alte 30 de zile pentru a opta pentru una dintre demnitati, in caz contrar fiind considerat demisionat de drept. Olosz a fost validat deputat pe 8 octombrie, adica cu exact 53 de zile inainte de alegeri.

Olosz Gergely a condus ANRE, din functia de presedinte, din luna martie 2007. In ceea ce priveste veniturile incasate de Gergely Olosz in 2007, acestea au fost de 137.530 lei, dintre care 115.449 lei salariul de presedinte al ANRE, potrivit declaratiile sale de avere publicate pe portalul companiei. Indemnizatia lunara neta pe care o primeste un deputat este 4.300 de lei.

Presedintele Basescu a declarat vineri, 10 octombrie, ca salariile foarte mari ale sefilor de agentii guvernamentale reprezinta "expresia lacomiei si a nesimtirii politicului" si a acuzat Executivul ca tolereaza aceasta situatie pentru a satisface clientela politica.

Seful statului a dat exemplul ANRE, dupa ce presa a scris ca veniturile sefului ANRE, aratand ca aceste institutii "asa-zis autofinantate" sunt de fapt finantate din taxele pe care agentii economici le platesc.

Potrivit ziarului "Gardianul", castigurile sefului ANRE ajung la circa 50.000-55.000 de euro pe luna, majoritatea banilor venind nu din salariu, ci din prime trimestriale si diurne. Cotidianul "Gardianul" mentiona saptamana trecuta ca bugetul de salarii a echipei manageriale de la ANRE se ridica la aproape 7 milioane de euro pe an.

ANRE este o institutie publica independenta care reglementeaza pietele de energie electrica si de gaze naturale. Autoritatea stabileste reguli necesare functionarii pietei si se asigura ca acestea sunt respectate de toti participantii. De asemenea, autoritatea acorda licente si autorizatii care dau posibilitatea companiilor sa opereze pe piata de energie electrica.