Este PSD in pragul rupturii sau asistam doar la un joc de putere in interiorul partidului? Oamenii lui Iliescu ies la atac: demisioneaza ostentativ sau ameninta cu retragerea din functii. Ultimii intrati in scena: senatorii PSD Ioan Apostol si Ioan Talpes. La rindul sau, Ion Iliescu sporeste tensiunea amenintind, prin informatii "scapate" in presa, cu un discurs acid pe care s-ar pregati sa-l rosteasca miine, la Consiliul National al partidului. Vizati - cei care l-ar fi "tradat" la Congres si au inclinat balanta in favoarea lui Mircea Geoana. Intrebare: joaca Ion Iliescu dur, folosindu-se de demisii si amenintari, ca sa-si negocieze revenirea la virful partidului sau chiar e decis sa-si faca un nou partid? Pe acest fundal incert si tensionat, Adrian Nastase a turnat ieri gaz pe foc comparind congresul PSD cu Revolutia din '89, iar rezultatul, cu "incheierea unei anumite faze de paternalism". Aluzii ironice, evident, la Ion Iliescu.

Unul dintre "greii" PSD din zona Moldovei, senatorul Neculai Apostol, si-a anuntat ieri printr-un gest-surpriza, plecarea din partid. In textul demisiei, el afirma ca "marginalizarea mentorului spiritual al PSD, domnul Ion Iliescu, este o manopera lipsita de moralitate, reprezentind proba elocventa a deraparii partidului cate cu totul alte determinari doctrinare".

Urmeaza apoi atacuri dure la adresa gruparii Nastase-Mitrea: "Cum de a fost sacrificat poate cel mai veritabil social-democrat, Ion Iliescu, gasit, paradoxal, vinovat de pierderea alegerilor, in vreme ce nici Adrian Nastase, Nici Mircea Geoana, nici Miron Mitrea si nici majoritatea virfurilor din conducerea PSD nu si-au asumat nici o raspundere?". Ca montajul iliescian sa nu fie straveziu, Apostol face pe echidistantul: "Nu mi-am propus sa-i ridic statuie lui Ion Iliescu. Cred ca are si dumnealului partea sa de vina, ar fi putut fi mult mai ferm in impunerea deciziei de asanare morala a PSD, dar a mizat pe varianta bunului simt, crezind ca si cei vizati vor dovedi decenta si onoare si se vor corecta sau retrage singuri."

Deocamdata, demisia lui Apostol este un act singular si nici unul dintre fostii colegi de partid nu s-a grabit sa-i urmeze exemplul. "Nu e nici un complot. Pur si simplu am decis ca asa nu se mai poate, ca partidul a derapat prea mult spre dreapta. M-am consultat si cu Ion Iliescu si cu alti membri importanti ai PSD si apoi am luat aceasta decizie de unul singur", a declarat Apostol. Surse apropiate senatorului sustin ca exemplul acestuia ar putea fi urmat in curind de mai multi lideri PSD, practic intreaga "garda veche" a partidului. Sint vehiculate numele lui Ion Iliescu, Octav Cozmanca, Ioan Mircea Pascu, Dan Mircea Popescu si Valer Dorneanu. Ei ar urma sa constituie, intr-o prima faza, un grup parlamentar independent, umind ca pe acest "schelet" sa se construiasca un nou partid, care sa reprezinte electoratul "de stinga".

Deocamdata, vestea plecarii lui Apostol a provocat stupoare in organizatia locala a PSD. Oficial insa, filiala condusa, ca si acum 13 ani, de Ion Solcanu neaga orice cutremur. "E o plecare importanta, dar atit. Nu cred ca domnul Apostol va fi urmat de vreun alt membru al partidului", a spus presedintele organizatiei municipale a PSD Iasi, Doru Tompea.

Alti pesedisti au recunoscut insa neoficial ca aceasta demisie va precipita "anumite evolutii" in partid. Senatorul Neculai Apostol se regaseste in topul celor mai bogati 300 de romani, cu o avere estimata la 9-10 milioane de dolari. Agreat initial de sefii PSD, Neculai Apostol a devenit prefect al judetului Iasi in 2002, dar nu a ramas nici macar un an in aceasta functie, fiind "debarcat" in urma unui schimb dur de replici cu senatorul Ion Solcanu, seful filialei locale a PSD. El s-a distantat ulterior de conducerea filialei iesene a partidului, fiind privit mereu ca un "pesedist exotic", care a cochetat permanent cu liderii locali ai Aliantei D.A. Plecarea lui Apostol are loc la mai putin de o saptamina de la vizita in judetul Iasi anoului lider al PSD, Mircea Geoana.

Talpes ameninta ca va renunta la functiile din partid

Senatorul PSD, Ioan Talpes, a anuntat ca va renunta la toate functiile detinute in partid. Fostul vicepremier al guvernului Nastase si unul dintre cei mai apropiati oameni ai lui Ion Iliescu a precizat ca se retrage atit de la sefia Comisiei senatoriale de aparare, cit si de la presedintia organizatiei judetene a PSD Caras. Intr-o declaratie acordata EVZ, Talpes a afirmat ca este nemultumit de modul in care s-au desfasurat alegerile in PSD. "Delegatii mandatati de filialele PSD sa il voteze pe Ion Iliescu au trecut, in ultimul moment, de partea lui Mircea Geoana. Este vorba de tradare si nu pot accepta asa ceva", a declarat Talpes.

Citeste si:

Fostul vicepremier nu a precizat insa daca isi va da si demisia din PSD sau ce urmeaza sa faca de acum inainte.

"Oricum nu cunostea realitatile din Caras-Severin"

Plecarea lui Talpes de la conducerea PSD Caras-Severin nu pare sa fie chiar regretata de membrii de partid. Unul dintre liderii organizatiei, Ilie Mustacila, fost subprefect si presedinte al Consiliului Judetean, sustine ca nimeni nu le-a impus cu cine sa voteze, fiecare delegat la Congresul PSD fiind liber sa aleaga pe cine doreste. "Daca a facut un asemenea gest inseamna ca a venit in Caras-Severin doar conjunctural. Oricum, nu prea cunostea realitatile judetului", afirma Ilie Mustacila, care precizeaza ca zvonurile privind demisia lui Talpes au aparut inca de acum citeva saptamini.

Nastase are viziuni: Congresul PSD, ca Revolutia din ‘89

La trei saptamini dupa ce a fost ales presedinte executiv al PSD, Adrian Nastase priveste cu o usoara detasare si ironie emotiile scrutinului aruncind sageti in directia lui Ion Iliescu. El a declarat la o intilnire intre studenti si ziaristi ca recentul Congres al PSD a fost similar "felului in care s-a petrecut Revolutia din 1989". Nastase a precizat ca unele dintre intimplarile care au marcat Congresul PSD, inclusiv faptul ca, la un moment dat, Ion Iliescu a folosit termenul de "tovaras", "cu niste oameni care aveau un anumit complex al cripto-comunismului care fusese inoculat ani de zile", a creat o "atmosfera si o reactie de un anumit tip", care a dus la rezultatele Congresului. Adrian Nastase s-a transformat ad-hoc in fata jurnalistilor in psihologul generatiei tinere din PSD, careia i-a desenat profilul - "Suferea de un complex pentru ca ani de zile s-a considerat ca PSD este un partid cripto-comunist, care priveste spre trecut", a spus Nastase, cu trimitere la "tatucul" Iliescu. Liderul executiv al PSD a conchis ironic: "Congresul a marcat incheierea unei anumite faze de paternalism, care s-a inregistrat la toate celelalte partide".

Scenariul 1. Ion Iliescu chiar e decis sa-si faca alt partid. Ruperea PSD a inceput treptat, prin demisii locale. Acum citeva zile, primarul Craiovei, Antonie Solomon, demisiona din PSD, fiind urmat ieri de senatorul de Iasi, Neculai Apostol. Nu e exclus sa aiba loc si alte "dezertari", totul urmind sa culmineze cu demisii rasunatoare la centru. Problema e ca un nou partid ar rupe in doua PSD, ceea ce i-ar diminua teribil forta. Pe de alta parte, e greu de spus ce priza mai are Ion Iliescu in propriul partid, dar si in afara lui.

Scenariul 2. Ion Iliescu nu vrea sa plece din partid, ci sa revina la conducerea PSD. Daca nu el, cel putin incearca astfel sa-si impuna fidelii la virful partidului. Lui Ion Iliescu ii convine sa agite tema scindarii PSD in aceste zile, cind in partid se negociaza la singe completarea locurilor din Biroul Permanent National.

Scenariul 3. E o rabufnire de orgoliu si nimic mai mult, varianta cea mai putin probabila. Iliescu nu vrea sa-si faca nici partid, nici sa mai activeze la virful PSD. Incearca pur si simplu sa-si aranjeze o iesire onorabila din viata publica dupa ce a ratat "intrarea in cartea istorie".