Vicepresedintele PD-L Valeriu Stoica a precizat pentru NewsIn ca liderul PNL Calin Popescu Tariceanu refuza in continuare dialogul de idei si recurge la etichete lipsite de substanta, adaugand ca este curios sa afle ce autori si teze liberale l-au inspirat pe premier in actiunea politica.
Comentand refuzul premierului de a participa la dezbaterea organizata miercuri de Institutul de Studii Populare, cu tema "Dialogul intre conservatorism si liberalism in doctrina populara", Stoica sustine ca Tariceanu a ratat ocazia de a demonstra ca poate inlocui "repertoriul suburban care paraziteaza discursul public cu dezbaterea pe idei si programe politice".

"Din pacate, dl. Tariceanu, in loc sa accepte invitatia, a recurs in continuare la etichete si sloganuri fara substanta. O astfel de atitudine explica de ce timp de patru ani PNL nu a mai emis documente doctrinare, nu a mai participat la nicio dezbatere si nici nu a facut o clarificare a valorilor si principiilor in care crede", a comentat Stoica, raspunzandu-i astfel premierului care declara marti ca vicepresedintele PD-L nu mai are nicio legatura cu liberalismul. "Era o ocazie de clarificare personala pentru ca exista de mai multa vreme o disputa intre mine si dl. Tariceanu in legatura cu liberalismul si as fi fost curios sa aflu care sunt autorii liberali pe care i-a citit, crezul sau doctrina, tezele si lucrarile liberale care i-au inspirat actiunea politica", a mai comentat Stoica, fost presedinte PNL.

Liderul democrat-liberal a mai afirmat ca, in cadrul dezbaterii ISP, Tariceanu ar fi putut critica documentele PD-L privind valorile si principiile partidului.

Stoica a mai spus ca este, in continuare, deschis dialogului si este gata sa participe la o dezbatere publica, la un post de televiziune national, la ora de maxima audienta, pe teme liberale, atat la nivel teoretic, cat si pragmatic."Cine este in masura sa se ridice la inaltimea dialogului de idei este binevenit la o astfel de dezbatere", a adaugat el.

In opinia sa, partidele politice au nevoie de o clarificare doctrinara tocmai pentru a-si defini identitatea si pentru a alege caile prin care ideile si principiile doctrinare sunt concretizate in programe politice si in actiunea de guvernare.

Premierul Tariceanu a declarat marti ca participa oricand la o dezbatere pe teme de doctrina liberala, referindu-se la invitatia lansata de fostul sau coleg de partid, Valeriu Stoica, insa a adaugat ca nu-si da seama care mai este legatura acestuia cu temele liberale din momentul in care s-a inscris in PD.

"In principiu, cred ca o dezbatere pe teme liberale este binevenita si oricand sunt bucuros sa particip la ea, dar nu stiu care mai este legatura domnului Stoica cu temele liberale de cand s-a refugiat la PD, unde politica poate fi denumita oricum, numai liberala nu", a declarat marti Tariceanu, dupa o intalnire cu reprezentanti ai profesorilor liberali, la sediul PNL Bucuresti.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.