Liderii PNL si PDL vorbesc din ce in ce mai des despre posibilitatea refacerii formulei din 2004. Liberalii pun conditii: Traian Basescu nu are ce cauta in ecuatie
Perspectiva guvernarii in urmatorii patru ani ii face pe fostii parteneri din Alianta D.A. sa se gandeasca serios la refacerea echipei destramate in 2007.

Vicepresedintele PDL Cezar Preda este ultimul dintre liderii PDL care au invocat, recent, posibilitatea reactivarii A.D.A. dupa alegerile generale din aceasta toamna. Preda a declarat ca singura alianta postelectorala viabila pe care o pot face democrat-liberalii este cea cu PNL.

„Cea mai buna legatura politica pe care poate sa o aiba PDL, legatura naturala, este cea cu PNL. Avem o componenta liberala in cadrul curentului majoritar popular si avem o cunoastere destul de ampla a ceea ce inseamna liberalismul si reprezentarea liberalismului in Romania.

Am avut o Alianta care s-a intrerupt in mersul ei din cauza unor interese personale ale unor lideri ai PNL. In schimb, la nivelul Romaniei, am colaborat de foarte multe ori destul de bine, chiar foarte bine in unele locuri, cu organizatiile judetene ale PNL", a precizat liderul democrat-liberal, citat de Mediafax.

Preda a subliniat ca varianta respectiva este valabila numai in cazul in care formatiunea din care face parte nu obtine peste 40% din voturi, astfel incat sa poata guverna singura.

Dupa indepartarea actualului PDL din guvern, in 2007, mai multi lideri ai acestei formatiuni - printre care Radu Berceanu si Valeriu Stoica - au vorbit despre posibilitatea reluarii colaborarii cu PNL.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.