"Administratia americana foloseste aceasta retorica alarmista - urmata de invazie - pentru a intimida tari" foarte indepartate de Statele Unite, scrie cotidianul de limba engleza The Saudi Gazette.

"Statele Unite acuza si ameninta, dar refuza contactele directe cu aceasta tara. Daca asa intelege Bush democratia, atunci are nevoie de un dictionar", ironizeaza cotidianul.

"Toate experientele anterioare ale administratiei americane si turneele americane succesive in regiune indeamna la pesimism", scrie si cotidianul de limba araba Okaz.

Al-Watan subliniaza ca presedintele american, asteptat astazi la Riyad, "stie foarte bine ce anume va auzi de la guvernul saudit (...) care exprima pozitiile si apara interesele lumii arabe si musulmane".

Citeste si:

"Arabia Saudita a atras constant atentia guvernelor americane succesive si in special celui al lui George W. Bush, asupra greselilor pe care le-au facut in Orientul Mijlociu, incepand cu alinierea flagranta cu Israelul si pana la atitudinea fata de Iran, dar si in ceea ce priveste invazia din Irak", subliniaza ziarul.

"Regatul nu va lasa sa-i scape ocazia prezentei presedintelui Bush pentru a-i expune viziunea sa pentru salvarea regiunii de crize", conchide ziarul.

In Emiratele Arabe Unite, cotidianul Gulf News apreciaza ca "Bush a sustinut un discurs deceptionant". "Nu a adus o politica noua (...) Nu are nimic de oferit regiunii".

"Fara nicio indoiala, Bush incearca prin acest turneu sa isi vanda teoriile si ideile lui fara valoare", rezuma cotidianul Al-Raya din Qatar, conform NewsIn.