La Bagdad au fost ridicate partial restrictiile de circulatie impuse in urma anuntarii verdictului in cazul Saddam Hussein. Intre timp, echipa de avocati a fostului presedinte irakian examineaza ce posibilitati de atac exista in ceea ce priveste sentinta de condamnarea la moarte prin spanzurare.

Avocatii lui Saddam Hussein asteapta sa le fie prezentata decizia finala, in detaliu, a tribunalului special din Bagdad, inainte de a face apel. Au 30 de zile la dispozitie pentru a ataca sentinta. Tribunalul de apel nu are insa o limita de timp pentru a delibera asupra deciziei primei instante. Daca insa verdictul este confirmat, Saddam Hussein ar urma sa fie executat dupa maxim 30 de zile.

Iar guvernul irakian pare decis sa mentina presiunea pentru ca acest verdict sa nu intarzie. Unul dintre consilierii de rang inalt ai premierului Nour al Maliki spunea ca fiecare zi din viata lui Saddam Hussein este inca o povara pentru poporul irakian, de aceea sentinta de condamnare la moarte trebuie pusa rapid in aplicare.

Dileme

Hotararea finala a justitiei ar urma sa fie aprobata si de conducerea politica tripartita a Irakului. Se stie ca presedintele irakian Jalal Talabani, care este kurd, se opune pedepsei cu moartea. Insa in Irak au mai avut loc executii in ultima perioada, iar sentintele au fost contrasemnate de adjunctii lui Talabani.

Vicepremierul Barham Saleh admite ca exista o anumita dilema morala legata de executarea lui Saddam. "E adevarat ca avem prea multe executii in Irak, insa Saddam Hussein este un caz special. Daca ramane in viata, este un simbol pentru suporterii sai. In sufletul meu se da o lupta intre opozitia fata de pedeapsa cu moartea si dorinta de a inchide acest capitol din istoria Irakului", spune el.
Intre timp, Saddam Hussein ar urma sa compara marti in fata unui alt tribunal, care il judeca intr-un dosar separat, legat de uciderea a mii de membri ai comunitatii kurde, in anii 80. E vorba de asa numitul dosar Anfal.

Procesul respectiv va continua pe perioada judecarii apelului, dar oficiali din sistemul de justitie irakian au declarat agentiilor de presa ca al doilea dosar nu va fi o piedica in calea eventualei puneri in aplicare a sentintei din primul proces.

Reactii

Statele Unite, unde pedeapsa cu moartea este acceptata, nu au facut comentarii asupra oportunitatii executarii fostului lider irakian, precizand ca aceasta este o chestiune de interes intern in Irak.
Insa Organizatia Natiunilor Unite si Uniunea Europeana au cerut guvernului irakian sa nu puna sentinta in aplicare. Liderii europeni se opun pedepsei cu moartea. In plus, exista temerea ca executarea lui Saddam Hussein, departe de a aplana violentele sectare, nu va face decat sa adanceasca si mai mult prapastia dintre suniti si siiti.


Despre autor:

Sursa: Bbc.co.uk


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.