Ca urmare a acuzatiilor reciproce dintre Chisinau si Tiraspol in ceea ce priveste escaladarea conflictului transnistrean, organizatia social-politica "Respublika" din Transnistria a facut un demers catre Duma de Stat a Federatiei Ruse, in care solicita trimiterea in regiune a unei comisii speciale de monitorizare in legatura cu agravarea situatiei pe Nistru. Potrivit presei de la stanga Nistrului, autorii demersului considera ca "in spatele intentiilor Chisinaului de a invinui Tiraspolul de pregatirea unei ample destabilizari armate este o incercare de pregatire a opiniei publice catre actiuni de forta impotriva Transnistriei". "Respublika" a solicitat Dumei sa trimita in Transnistria o comisie speciala pentru a elucida la fata locului situatia, care devine "pe zi ce trece tot mai periculoasa si mai tensionata". Autorii demersului au chemat deputatii rusi sa nu ramana indiferenti fata de soarta conationalilor, a tuturor transnistrenilor si sa nu permita declansarea unui nou razboi pe Nistru".

Dominatia Tiraspolului asupra populatiei

De mentionat ca presedintele Moldovei, Vladimir Voronin, a declarat ca Transnistria tensioneaza deliberat situatia din zona de securitate, pentru a justifica prezenta trupelor militare in regiune. Totodata, Guvernul Moldovei si-a exprimat ingrijorarea in legatura cu o noua tensionare a situatiei in regiunea transnistreana, precum si cu actiunile autoritatilor de la Tiraspol privind pregatirea metodica a unei destabilizari armate de mari proportii pe Nistru. Potrivit unei declaratii difuzate marti de Guvern, incepand cu mijlocul lunii ianuarie, autoproclamatele autoritati din Transnistria intreprind activ actiuni de mobilizare, concentreaza unitati armate si tehnica de lupta in zona de securitate, desfasoara o ampla campanie propagandistica, avand drept scop intimidarea locuitorilor regiunii cu un pretins pericol militar care, chipurile, ar proveni din partea autoritatilor oficiale ale Moldovei si a poporului ei. In declaratie se arata ca transformarile radicale care au avut loc in ultimul timp in Ucraina, cooperarea deschisa a statelor, in ceea ce priveste instituirea unui control recunoscut pe plan international pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, provoaca panica in administratia transnistreana si o determina sa-si mentina, prin orice metode, dominatia asupra populatiei din regiune. Totodata, Guvernul si-a reiterat atasamentul fata de reglementarea exclusiv prin metode pasnice a conflictului, mentionand ca niciodata si in nici un caz nu se va lasa antrenat intr-o confruntare militara cu cetatenii care locuiesc in Transnistria.

Rusii acuza Transnistria de furt


Un alt lucru interesant este ca, potrivit Agentiei Interlic, compania rusa "Gazprom" examineaza posibilitatea construirii unui gazoduct, care ar ocoli Transnistria. Declaratia a fost facuta luni, de vicepresedintele SA "Gazprom" Aleksandr Reazanov, in cadrul sedintei Comisiei Consiliului federatiei. El a spus ca, pe parcursul ultimilor patru ani, toate livrarile de gaze naturale in CSI si Tarile Baltice sunt achitate in proportie de 100%, exceptie facand Transnistria, unde nivelul de plata pentru consumul de gaze in 2004 a constituit 65%. Mai mult, potrivit lui Aleksandr Reazanov, Transnistria fura gaze din conductele de tranzit care trec prin regiune. "Gazprom" a chemat Transnistria de nenumarate ori sa-si majoreze cota platilor pentru consumul de gaze, amenintand ca va reduce volumul de gaze in regiune. Insa aceste masuri nu au avut efectul scontat, deoarece autoritatile transnistrene au inceput sa fure gazele direct din conducta de tranzit. "Am ridicat aceasta problema la Guvernul FR, insa nu am reusit sa o solutionam", a declarat Reazanov. El a adaugat ca "Gazprom" a elaborat argumentarea tehnico-economica a proiectului de constructie a gazoductului cu ocolirea Transnistriei, insa costurile se ridica la 200 milioane de dolari si "realizarea proiectului nu este oportuna din punct de vedere economic".

Citeste si:

Masurile afecteaza economce Moldovei

Conducerea holdingului rus ar putea recurge la acest pas pentru a stopa sustragerea nesanctionata a gazelor din regiune din conducta magistrala a gazoductului, care asigura tranzitul gazelor rusesti in tarile din Balcani (Romania, Bulgaria si alte tari). Insa constructia gazoductului in jurul Transnistriei va priva Moldova de 70% din mijloacele obtinute din plata pentru tranzitul gazelor rusesti prin teritoriul ei, au comunicat pentru Agentia Interlic surse informate din cadrul administratiei Intreprinderii mixte moldo-ruse "Moldova-Gaz". Si aceasta, in conditiile in care Chisinaul si-a achitat platile in totalitate. De mentionat ca tariful pentru tranzitul gazelor rusesti pe teritoriul Moldovei este de 2,5 dolari pentru 1.000 de metri cubi, pe o distanta de 100 kilometri. Potrivit contractelor incheiate pentru anul curent, Moldova s-a obligat sa asigure tranzitul pe teritoriul sau a 21,8 miliarde metri cubi de gaze. In ceea ce priveste costul acestor servicii, "Gazprom" urmeaza sa achite o jumatate in bani, iar in contul celeilalte jumatati compania ruseasca trebuie sa livreze 300 milioane metri cubi de gaze naturale.

Mentionam, de asemenea, ca tranzitul gazelor pe teritoriul Moldovei este asigurat de catre doua companii-fiice ale SA "Moldova-Gaz" - "Moldovatransgaz" si "Tiraspolitransgaz". Anterior, autoritatile Transnistriei si-au declarat intentia sa iasa din componenta Societatii pe Actiuni moldo-ruse "Moldova-Gaz" si sa creeze o corporatie energetica. Societatea de tip deschis cu denumirea conventionala "Energocorporatia" urma sa reuneasca toate organizatiile si intreprinderile ce produc energie electrica si presteaza servicii de transport al gazelor, energiei electrice si termice.