Pacienta franceza de 38 de ani care a beneficiat la sfarsitul lunii noiembrie de un transplant partial de fata, o premiera mondiala, a iesit pe strada fara a fi remarcata, a afirmat chirurgul care a operat-o, Bernard Duvauchelle. Ranile s-au vindecat complet, iar aspectul pacientei este perfect normal.
"Se plimba in fiecare zi, cu fata descoperita (...) si poate sa-si cumpere revistele fara ca cineva sa o remarce", a declarat profesorul Duvauchelle, specialist in chirurgie maxilo-faciala la spitalul universitar din Amiens (nord), intr-un interviu publicat miercuri de co-tidianul regional Le Courrier Picard.
"Aceasta este poate cea mai buna dovada de integrare reala, chiar daca atunci cand se uita cineva cu atentie se poate observa ca ceva nu este normal in mobilitatea figurii sale", a adaugat chirurgul. "Insa e vorba o anumita expresivitate care revine lent. Termenul fixat este intre trei si sase luni si nu suntem decat dupa o luna si jumatate", a afirmat el.
In luna mai femeia a fost desfigurata de muscaturile pe care i le-a aplicat cainele sau, care a incercat cu disperare sa o trezeasca dupa ce stapana sa a luat o supradoza de somnifere. Pacienta, care a beneficiat de un transplant partial de triunghi facial (nas-buze-barbie), este in continuare sub supravegherea medicilor.
Aceasta premiera mondiala a suscitat o polemica in Franta. Consiliul national al ordinului medicilor francezi, in special, a criticat mediatizarea "organizata" in jurul pacientei, apreciind drept "crude" anumite "imagini spectaculoase si morbide" care au fost publicate.
Femeia cu transplant de fata arata normal
Libertatea - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Femeia cu transplant de fata arata normal":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
