Procesul asupra asasinarii jurnalistei Anna Politkovskaia a trecut prin episoade interesante marti, prin desfasurarea cu usile deschise si declaratia avocatului unuia dintre acuzati ca aceasta crima ar fi fost ordonata de un om politic din Rusia, relateaza AFP, potrivit NewsIn.
"Chiar judecatorul a ridicat aceasta chestiune si s-a decis ca procesul sa fie deschis publicului", a spus Murad Mussaiev, avocatul unuia dintre cei patru presupusi complici judecati de un tribunal militar din Moscova. "Suntem multumiti de decizia judecatorului ca procesul sa se desfasoare public", a spus apoi Karinna Moskalenko, avocata copiilor jurnalistei ucise.

Zubov a pronuntat desfasurarea procesului cu usile inchise la 19 noiembrie, dupa doua zile de audieri, spunand ca se bazeaza pe o cerere transmisa de jurati, care se tem pentru siguranta lor. Insa unul dintre ei, Evgheni Kolessov, a dezmintit ca juratii au prezentat o astfel de cerere.

Kolessov a fost exclus din proces marti, pentru ca s-a exprimat in presa.

"Ne putem bucura ca oamenii alesi ca jurati sunt cetateni cu curaj civic", a comentat Serghei Sokolov, redactorul-sef adjunct al Novaia Gazeta, ziarul pentru care lucra Politkovskaia.

Procurorul a cerut ca judecatorul Zubov sa fie eliberat din functie pentru ca a pronuntat ilegal desfasurarea cu usile inchise. Avocatii apararii si ai familiei victimei s-au opus, a spus Mussaiev. Decizia pe aceata tema va fi luata miercuri. Parchetul a refuzat sa comenteze.

Pe fondul dosarului, Mussaiev a spus ca actul de acuzare desemneaza un om politic neidentificat din Rusia ca cel care a ordonat asasinatul. Parchetul a spus in timpul anchetei ca aceast asasinat a fost ordonat din strainatate, iar unii erau atunci de parere ca este posibil sa fie vizat omul de afaceri rus Boris Berezovski, refugiat la Londra si inamic al Kremlinului.

"In tribunal, in concluziile acuzarii, vedem ca nu este cazul, nu este cineva atat de puternic, de teribil, ci de o figura politica din interiorul tarii", a spus avocatul, adaugand ca nu stie despre cine este vorba. El a adaugat ca singurul motiv al crimei ce apare in actul de acuzare ar fi "reportajele care prezentau critic anumite figuri politice".

Politkovskaia, jurnalista care denunta atingerile aduse drepturilor omului in Rusia, mai ales in Cecenia, a fost asasinata la 7 octombrie 2006 in holul blocului din Moscova in care locuia. Procesul celor patru presupusi participanti la asasinat a inceput la 17 noiembrie, in lipsa executantului si a celui care a comandat asasinatul.

Un agent FSB, Pavel Riaguzov, este suspectat ca a furnizat adresa jurnalistei. Alaturi de el sunt judecati doi frati ceceni acuzati ca au organizat supravegherea victimei, precum si un membru al politiei.



Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.