Ignorand caracterul secret al cercetarii penale, conducerea Camerei Deputatilor a decis ca acestea sa devina publice sub pretextul votului din plen. Sergiu Andon a anuntat ca si pe viitor se va proceda ca in cazurile Nastase si Mitrea

Publicarea pe site-ul Camerei Deputatilor a referatului DNA privindu-l pe Adrian Nastase a creat un precedent, astfel incat exista posibilitatea ca si celelalte documente ale procurorilor trimise Parlamentului pentru a aviza urmarirea penala sa aiba acelasi traseu, lucru de altfel anuntat ieri de Sergiu Andon (foto), presedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputatilor.

Parlamentul va refuza sa ia in considerare orice sesizare viitoare a DNA privind inceperea urmaririi penale a unui deputat - fost minstru, ne-a declarat ieri seful Comisiei juridice, Sergiu Andon. El a invocat obligatia ca solicitarile in acest sens sa fie trimise de catre Procurorul general. "Daca DNA va continua sa trimita Legislativului sesizari, nici nu le vom mai deschide, le vom respinge, pentru ca este un caz de grava indisciplina", a motivat conservatorul. Deputatul a anuntat ca, in cazul in care procedura va fi respectata, iar sesizarea va fi facuta de Parchet, controversatele referate ale procurorilor in privinta respectivilor deputati vor fi facute publice si in viitor. "Sinteza procurorilor nu se poate sa nu fie supusa dezbaterii publice. Daca exista cumva elemente de confidentialitate, atunci procurorii sa nu le cuprinda in actele de sesizare (n.r.- referate). Daca, in extremis, va fi necesar ca unele elemente secrete sa fie totusi mentionate, atunci sa ne fie semnalat acest lucru", a avertizat Andon procurorii.

In privinta referatelor DNA in cazurile Miron Mitrea si Adrian Nastase, care au fost difuzate pe site-ul Camerei, seful Comisiei juridice ne-a declarat ca publicarea acestora s-a datorat necesitatii ca deputatii sa voteze in plen avizul de incepere a urmaririi penale in cunostinta de cauza. Andon si-a schimbat insa pozitia initiala privind "transparenta" activitatilor din jurul dosarelor celor doi pesedisti. In sedinta conducerii Camerei Deputatilor din 5 mai, conservatorul atragea atentia membrilor Biroului Permanent asupra "manifestarilor de curiozitate care deja se vantura prin spatiul informational" la adresa documentelor, dar si asupra riscului nedorit ca Parlamentul sa devina sursa de scurgeri de informatii. "Sa nu intram in capcana justitiei facute in public", spunea conservatorul.

Lege modificata ad-hoc

Practic, prin decizia de a posta referatul lui Nastase pe site s-a adus o "adaugire" la lege, astfel incat, de acum inainte orice astfel de act va putea fi facut public. Potrivit declaratiilor unui inalt oficial DNA, parlamentarii nu or sa mai primeasca in actuala legislatura nici o cerere pentru avizarea inceperii urmaririi penale in cazul ministrilor sau fostilor ministri parlamentari.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.