Romania trebuie sa demonstreze in cursul urmatoarei luni ca sistemul sau judiciar se indeparteaza de era comunista si se apropie de Europa secolului XXI prin progrese concrete in lupta impotriva coruptiei extinse la nivelul vietii politice si publice, comenteaza The Times in editia electronica monitorizata de Mediafax.

Sarcina de a convinge Bruxelles-ul ca astfel de progrese au loc revine ministrului Justitiei, Catalin Marian Predoiu, privit insa de oficialii europeni cu scepticism, frustrare si chiar indignare, scrie publicatia britanica.
Predoiu, scrie The Times, si-a asumat o sarcina pe care altii nu au putut-o duce la bun sfarsit. In eforturile Romaniei de a lasa in urma era comunista, Ministerul Justitiei se afla in centrul furtunii, adauga publicatia citata.

"Este adevarat sa se spuna ca reformele si-au incetinit ritmul", a declarat, miercuri, Predoiu la Londra. "Dar avem o noua atitudine acum: vrem cu adevarat sa rezolvam aceasta problema", a subliniat el. Tanarul ministru sustine ca justitia romaneasca a inregistrat progrese in ceea ce priveste trei din cele patru clauze semnalate de Comisia Europeana: elaborarea noului Cod Civil si Penal, infiintarea Agentiei Nationale pentru Integritate si reformarea birocratiei locale pentru eradicarea coruptiei la nivel inferior.

The Times scrie ca cea mai mare problema in cazul Romaniei o reprezinta clauza constitutionala potrivit careia Parlamentul trebuie sa aprobe anchetele care vizeaza actuali si fosti parlamentari. Acesta este principalul motiv pentru care Romania nu a reusit pana in prezent sa puna sub acuzare oficiali de rang inalt, cea de-a patra clauza a CE, mentioneaza publicatia britanica.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.