Declaratia ii apartine premierului Calin Popescu Tariceanu, care a precizat sambata si ca un alt obstacol in calea supravietuirii aeroportului este reprezentat de normele de mediu.

In ultimii ani in nordul capitalei, unde se afla aeroportul Baneasa, a avut loc o explozie a constructiilor de case si supermarketuri.

Problema este, spune directorul aeroportului din Baneasa, Stefan Mladin, ca in zona au fost ridicate cladiri fara a se respecta normele privind spatiile publice.

Ca urmare, ele impiedica dezvoltarea aerportului.

"Mai degraba pot raspunde Primaria Capitalei si primaria Voluntari. De primaria Voluntari, care se invecineaza cu noi, apartin cele mai multe locuinte. (..) Sunt constructii care nu au toate avizele legale”.

“E un lucru pe care noi l-am ridicat in repetate randuri si adiministratiile publice locale mentionate mai devreme probabil ca nu a facut tot ce trebuie”, spune la BBC Stefan Mladin.

Case langa aeroport

Chiar in urma cu un an, in apropierea aeroportului Aurel Vlaicu au fost construite doua case care afectau traficul avioanelor.

Acestea, din spusele autoritatilor, nu aveau autorizatia necesara de la Autoritatea Aeronautica Romana si erau construite aproape de pista.

Citeste si:

Pana la urma, una dintre ele a fost demolata, insa cealalta este inca acolo.

Directorul Stefan Mladin afirma ca, din informatiile pe care le detine, casa nu a fost demolata pentru ca este un proces pe rol.

"Nu pune in pericol traficul, dar stanjeneste. (...) Sunt anumite restrictii care se impun datorita unor obstacole, deci ai o arie mai mare de actiune a unui tip de aeronave fata de anumite obstacole care sunt in axul pistei”, mai spune domnul Mladin.

Baneasa - aeroport pentru avioane mici

Afirmatiile premierului Calin Popescu Tariceanu continua cele spuse recent de ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, conform caruia in urmatorii ani Baneasa va deveni un aeroport utilizat doar de avioane private si de catre aeronavele mici.

Acest lucru se intampla deoarece in maximum 5-7 ani, aeroportul va intra cu totul in oras.

In acest context, reprezentantii Ministerului Transportului propun sa fie construit un aeroport nou in sudul Bucurestilui.

Acum pe Baneasa aterizeaza, in mare parte din timp, avioane ale companiilor cu preturi reduse de transport.

Pe de alta parte, innordul Bucurestiului exista si puternice interese imobiliare, deoarece terenurile de aici sunt foarte cautate, iar preturile sunt pe masura.