„Ministrul de Externe italian m-a informat ca setul de masuri privind imigratia pe care autoritatile italiene il pregatesc este destinat cetatenilor statelor care nu fac parte din UE. Nu se intentioneaza masuri care sa afecteze cetatenii comunitari iar reglementarile europene vor fi respectate”, a spus premierul, la inceputul sedintei de guvern de astazi.
Tariceanu a precizat ca a propus autoritatilor de la Roma organizarea unei sedinte bilaterale in cadrul careia sa fie abordate relatiile dintre Romania si Italia si situatia romanilor care traiesc in Peninsula, la care sa participe mai multi membri ai guvernului roman. In acest sens, premierul a cerut ministerelor sa colaboreze pentru realizarea unui set de masuri, care sa fie inclus intr-un program mai amplu de colaborare cu partea italiana.
Romanii din Italia sunt paziti de umbrela Uniunii
Masurile pe care autoritatile de la Roma le pregatesc in privinta imigrantilor ii vizeaza pe cetatenii tarilor care nu fac parte din UE, a declarat astazi premierul Tariceanu, cu precizarea ca a avut o discutie in acest sens cu ministrul de externe italian Franco Frattini, informeaza NewsIn.
Discutii asupra articolului "Romanii din Italia sunt paziti de umbrela Uniunii":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
