Dupa cum povesteste chiar Monica Lovinescu in al doilea volum al sau din “La apa Vavilonului”, in 18 noiembrie 1977, este agresata la Paris de teroristi palestinieni trimisi de Securitate la ordinele lui Nicolae Ceausescu si transportata apoi in stare de coma la spital. Se povestea in acea vreme ca Ceausescu i-ar fi spus generalului de securitate Ion Pacepa in 1977: „Sa i se inchida gura! S-o facem zob! Sa-i spargem dintii, falca, sa-i rupem bratele! Sa nu mai poata niciodata vorbi sau scrie!“.

“Interesant este ca ordinul, dat intr-o seara de vara cu parfum de roze, a fost executat in curticica de 2/2 din 8, rue François Pinton. Cei doi agresori, palestinieni din trupele «tero» ale lui Arafat, cu care Ceausescu avea bune relatii de colaborare, nu au apucat sa intre in casa“, a povestit Gabriel Liiceanu, in cartea sa „Declaratie de iubire“ (2001). Dupa cateva zile, Monica Lovinescu a intors aceasta poveste in favoarea ei, relatand la microfonul Europei Libere despre acest episod.

Liiceanu nota in volumul sau: "Gradinita din inima cartierului Buttes Chaumont pierduse acum orice privilegiu, devenise o curte ca oricare alta, in care puteai fi oricand calcat in picioare si abandonat in mijlocul unei balti de sange. Ce voluptate sa impartasesti conditia celor de la care pana atunci cerusesi fara sa fi putut spune ca infruntai si riscurile lor! Acesta este primul gand care o insoteste cand iese din coma la spital. Iar apoi, cinci zile mai tarziu, cand paraseste spitalul pe proprie raspundere, riscand o hemoragie cerebrala, o face pentru a ajunge cat mai repede in fata microfonului, singura ei arma si singurul ei mijloc de aparare, grabita sa arate ca incidentul, in loc s-o intimideze si sa o reduca la tacere, nu facuse decat 'sa-i sporeasca agresivitatea'".

Dupa insanatosire, Monica Lovinescu isi reia activitatea socotita ostila de catre regimul comunist, pe care o intelegea ca o adevarata misiune fata de poporul din care fusese exilata. Dupa Revolutie, seria cronicilor sale literare rostite la microfon, sub titlul “Unde scurte”, si “Jurnalul” sau au fost publicate, in mai multe volume, de Editura Humanitas. In 1994, biroul de la Paris al postului de radio Europa Libera e desfiintat, fapt care a starnit protestele a mii de ascultatori din Romania.