Candidatii la primarii si consilii scapa necercetati la avere si dosar. Ei vor fi alesi pe incredere, in baza unei declaratii pe propria raspundere.

Romanii vor afla ce hram poarta candidatii la locale abia dupa ce acestia vor fi deja instalati in fotoliile de primar si consilier. Institutiile abilitate sa verifice integritatea persoanelor inscrise in cursa electorala, in termeni de avere si trecut securistic, admit ca nu mai au timpul necesar sa cearna graul de neghina. Tinute in incertitudine de legiuitori pana in ajunul alegerilor, ANI si CNSAS abia pornesc motoarele.

Reprezentantii celor doua institutii, Alexandru Macovei (ANI) si Cazimir Ionescu (CNSAS) au recunoscut, pentru ZIUA, ca putini candidati vor putea fi trecuti prin filtrul integritatii, respectiv deconspirati, pana la prezentarea la urne.

Biroul Electoral Central a hotarat, luni, ca declaratiile candidatilor la alegerile locale privind calitatea de lucrator/colaborator al Securitatii sa fie intocmite conform noilor norme care reglementeaza activitatea CNSAS. Astfel, aspirantii la primarii si consilii trebuie sa depuna la birourile electorale competente, in aceeasi zi cu inscrierea candidaturii, o declaratie publica pe proprie raspundere. Declaratiile sunt trimise apoi CNSAS, care are obligatia sa le verifice cu prioritate. Cazimir Ionescu, membru al Consiliului, sustine ca institutia si-a facut un plan de urgentare a verificarilor, insa recunoaste ca CNSAS nu are in obiectul de activitate actiuni de tip preventiv, ci de a constata, post-factum, ce gaseste in documente. Ionescu mai admite ca volumul de munca este foarte mare, iar dosarele devin publice abia dupa ce ajung la instante.

Averile pe Internet

In ceea ce priveste verificarea averilor candidatilor, lucrurile merg si mai greu. Inspectorii de integritate ai ANI au inceput sa lucreze in aceste zile, dar despre actiuni in instanta si confiscari de averi nejustificate se poate vorbi abia spre toamna. Conform presedintelui institutiei, Alexandru Macovei, ANI nu va putea sa acopere, pana in ziua scrutinului, sutele de mii de declaratii de avere si interese pe care candidatii sunt obligati sa le depuna. In plus, institutia duce lipsa de bani. Potrivit Legii ANI, declaratiile candidatilor pentru functiile de consilier local sau primar se depun la birourile electorale de circumscriptie, care transmit Agentiei cate un exemplar din respectivele documente in termen de cel mult 48 de ore de la depunere. ANI le publica pe pagina de Internet proprie in termen de zece zile de la data primirii. Deocamdata, site-ul oficial este in constructie, informatiile referitoare la Agentie regasindu-se insa pe pagina Ministerului Justitiei.

Piedici normative

Cele doua institutii menite sa curete viata politico-institutionala de personaje patate, ANI si CNSAS, au suferit o sumedenie de "retusuri" legislative care le-au afectat functionalitatea. Blocat, in ianuarie 2008, de decizia Curtii Constitutionale in cazul "Felix", CNSAS a fost reanimat, doua luni mai tarziu, printr-o ordonanta de urgenta care i-a schimbat filosofia de lucru. Agentia de Integritate si-a incheiat odiseea legislativa inceputa in 2005 abia saptamana trecuta, cand seful statului a promulgat ultimele modificari normative.

Razvan Murgeanu, un exemplu de ales local descoperit ca a colaborat cu Securitatea abia dupa instalarea in functie. Viceprimarul Bucurestilor a sustinut ca nu a facut politie politica, precizand ca a fost obligat sa semneze un angajament cu Securitatea in perioada studentiei. Murgeanu candideaza la Primaria Sectorului 1 din partea PD-L.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.