Basescu a explicat, de asemenea, ca au fost emise legi care au facut inutil efortul de cativa ani al procurorilor de a combate frauda bancara. El s-a referit concret la Legea 69/2007, care dezincrimineaza nerespectarea legilor bancare, creand "un drept discretionar de a se fura din banci".
"Iata ca procurorii nu au avut de luptat numai cu infractorii, ei au avut de luptat cu clasa politica, care nu poate accepta scoaterea de sub control a procurorilor", a declarat seful statului. Basescu le-a cerut, totodata, procurorilor sa nu tina cont de calendarul electoral si sa isi continue activitatea, indiferent cine sunt persoanele vizate de anchete.
"Discursul lui Basescu despre clasa politica este acelasi cu al lui Stalin"
Afirmatiile sefului statului au provocat reactii dure din partea reprezentatiilor celorlalte formatiuni politice.
Vicepresedintele PNL, Norica Nicolai, a declarat ca discursul presedintelui Traian Basescu referitor la acuzele pe care acesta le adreseaza clasei politice este acelasi cu discursul pe care l-a avut Stalin, informeaza Mediafax. Ea a apreciat ca acuzatiile lui Traian Basescu la adresa clasei politice sunt "penibile" si dovedesc ca seful statului il copiaza pe Daniel Morar, "care facea aceleasi afirmatii in preambulul raportului de bilant al DNA", cerandu-i si sa se aseze in fruntea acestei clase politice. "Ne putem astepta ca toti membrii Parlamentului si ai Guvernului, cu putina bunavointa din partea Parchetului, sa fie trimisi in judecata pentru ca dau legi si obstructioneaza justitia. Este acelasi discurs pe care l-a facut Stalin", a explicat aceasta.
Vicepresedintele PSD, Victor Ponta, a declarat ca Basescu are dreptate cand spune ca politicienii au mentalitatea ca procurorii trebuie controlati, dar seful statului este principalul vinovat de aceasta situatie.
"El este principalul vinovat, pentru ca reintroducerea controlului Ministerului Justitiei asupra procurorilor s-a facut prin doamna Monica Macovei, favorita dansului, in anul 2005", a adaugat acesta. Ponta a explicat ca succesorul lui Macovei la Justitie, Tudor Chiuariu, nu a facut decat sa perpetueze relatia minister-procurori instaurata de Macovei. "Toata legislatia in acest domeniu a fost modificata in 2005, prin asumarea raspunderii Guvernului, la initiativa Monicai Macovei, iar noi nu facem acum decat sa reparam acele prostii", a afirmat reprezentantul social-democrat.
Presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a spus ca presedintele Traian Basescu nu are dreptul, sub nicio forma, sa vorbeasca despre moralitate in politica. "Intai sa spuna care e averea lui, cati bani a facut inainte de decembrie 1989, cati bani are acum, cate vile are, cate vile si limuzine au copiii lui", a subliniat Corneliu Vadim Tudor.
Potrivit liderului PRM, seful statului nu trebuie sa vorbeasca la modul general, pentru ca din clasa politica fac parte si zecile de senatori si deputati ai PRM, care au blocat "exact legile care favorizau mafia PD, PNL, a UDMR, PSD". Senatorul a dat ca exemplu legea de privatizare a Petrom, invalidata la Senat prin contributia PRM. Vadim Tudor i-a cerut lui Basescu sa spuna un singur om din PRM care a adoptat o lege in folosul sau sau al unui grup de interese. "Nu exista asa ceva. Aveam cativa de genul asta si i-am dat afara", a spus senatorul.
"Masurile lui Chiuariu cu comisia de la Cotroceni, exemplu de implicare in justitie"
Prim-vicepresedintele PD-L, Adriean Videanu, in concordanta cu parerea sefului statului, a declarat ca implicarea politicului in justitie este "un lucru evident" si a dat ca exemplu masurile pe care fostul ministru Tudor Chiuariu le-a luat pentru desfiintarea comisiei speciale de la Cotroceni, pentru ca ministrii sa nu se supuna legii.
"Este evident acest lucru (implicarea politicului in justitie). Luati in considerare masurile luate de domnul Chiuariu in ceea ce inseamna comisia speciala de la Cotroceni, sa nu mai fie nevoie ca un ministru sa poata fi cercetat ca fiecare cetatean din aceasta tara", a aratat Videanu. Prim-vicepresedintele PD-L a dat exemplul primarului general - functie pe care o detine -, care este "mai legitim" decat oricare dintre ministrii oricarui cabinet si poate fi cercetat fara niciun fel de incuviintare din partea nimanui.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro