Coalitia pentru o Guvernare Curata i-a adresat vineri o scrisoare deschisa primului-ministru in care se exprima impotriva numirii liberalei Norica Nicolai ca ministru al Justitiei si ii solicita lui Tariceanu sa propuna un alt candidat.
“Prin activitatea sa parlamentara, in cadrul Comisiei juridice din Senat, dna Nicolai s-a opus cu consecventa agendei civice si anticoruptie din Romania in privinta unor proiecte importante precum declaratiile de avere si interese transparente pentru demnitari (pe care le sustinea chiar Guvernul la acea vreme), legea Agentiei Nationale de Integritate sau ordonanta menita sa eficientizeze DNA”, se arata in document.

Potrivit NewsIn, organizatiile nonguvernamentale isi argumenteaza punctul de vedere si prin faptul ca Nicolai a promovat agenda celor mai “conservatoare forte ale politicii romanesti” in domenii precum legea lustratiei si CNSAS. De asemenea, organizatiile din societatea civila apreciaza gestul primului-ministru Calin Popescu Tariceanu de a numi un ministru interimar la Justitie si isi exprima speranta ca va cauta un alt candidat care sa se incadreze in asteptarile publicului si ale Comisiei Europene privind reforma anticoruptie.

Scrisoarea este adresata primului-ministru, Calin Popescu Tariceanu, si este semnata de Alina Mungiu-Pippidi (SAR), Radu Filipescu (GDS), Sorin Iliesiu (Alianta Civica), Florian Mihalcea (Societatea Timisoara), Dan Mihai (APADOR-CH) si Mihaela Danga (CJI).


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.