Afirmatiile ministrului Muncii vin la scurt timp dupa o declaratie oarecum in aceeasi ordine de idei a sefului sau atat de in ierarhia de partid, cat si in cea guvernamentala, premierul Calin Popescu Tariceanu, care incercand sa-i convinga pe muncitorii de pe platforma nucleara de la Cernavoda sa nu plece la munca in strainatate, declama candid: “Salariul mediu nu poate ajunge la 1.000 de euro doar vanzand porumb si sfecla”.

Totusi, cei doi ministri liberali omit sa precizeze si metodele prin care cele doua obiective, altfel laudabile si intrepatrunse, ar putea fi transpuse in realitate. Ei omit, voit sau nu, faptul ca de cele mai multe ori conationalii nostri nu pleaca la munca peste hotare de placere si ca acasa ramane ceea ce presa a numit, deja, “generatia singur acasa”, caracterizata printr-un grad alarmant de mare al abandonului scolar si prin alte “fenomene colaterale” precum infractionalitatea juvenila ori consumul de droguri. Apoi, banii trimisi in tara de acesti muncitori, prea usor etichetati cu denumirea, oarecum peiorativa de “capsunari”, de parca munca in agricultura ar fi ceva rusinos sunt, alaturi de investitiile straine directe, suportul pentru “stabilitatea macroeconomica” si cresterea PIB, cu care guvernantii nostri din ultimii 7 ani nu prididesc sa se laude.

Munca in tara, dar unde si pe ce bani?

Nu mai putin important, guvernantii nostri nu se inghesuie sa mediatizeze vreun program prin care industria ar putea sa se relanseze, sa genereze cresterile de productivitate absolut necesare inainte ca salariul mediu sa poata creste de la 300 la 1.000 de euro, ceea ce reprezinta un procent de nu mai putin de 330 la suta. Asta in conditiile in care, pentru ca marirea de salarii sa nu genereze doar inflatie si scaderea puterii de cumparare, ritmul de crestere al productivitatii in aceeasi perioada ar trebui sa fie usor superior. Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca si in ceea ce priveste perioada in care remuneratia (“mica dupa buget, coane Fanica!”) ar urma sa creasca in ritmul preconizat planeaza o pronuntata nebulozitate. Cu toate ca termenul de realizare a obiectivelor este, conform oricarui manual serios de management, unul dintre cele patru elemente “sine qua non” ale definirii unei strategii. Alaturi de obiective, modalitati de realizare si resurse necesare: materiale, umane, financiare. Parca nici despre aceste “cestiuni arzatoare la ordinea zilei”, dinspre Palatul Victoria nu razbat prea multe comunicate. Despre fonduri europene accesate, cofinantari din bugetul national adiacente, guvernantii actuali pastreaza o absoluta tacere. Doar cand vine vorba despre reducerea fondurilor destinate agriculturii, prin posibila activare a clauzei sectoriale de catre Comisia Europeana, la Palatul Victoria pare a se starni panica. Pentru scurt timp insa...