Asemenea Vaticanului, Patriarhia are acum televiziune, radio, ziare, pagina web si, in curand, o agentie de stiri.

Desi Daniel vede noul centru media ca pe o activitate misionara, nu comerciala, exista temeri ca acesta ar putea sa devina doar un mijloc de propaganda a Bisericii Ortodoxe Romane.

Noul grup de presa al Patriarhiei, denumit "Basilica", este dezvoltat pe structura celui initiat de Prea Fericitul Daniel la Iasi, pe vremea cand era Mitropolit al Moldovei. Pe atunci, Mitropolia Moldovei detinea postul de radio Trinitas si publicatia Lumina. Ajuns Patriarh, Daniel dezvolta acum un nou grup de presa, pe baza celui de la Iasi, care detine cele 27 de frecvente locale ale Radio Trinitas, cotidianul Lumina si editia sa de weekend, lunarul Candela Moldovei, trimestrialul Teologie si Viata, postul Trinitas TV si, in curand, o agentie de stiri.

Citeste si:

"Biserica are un tezaur de credinta si spiritualitate ce trebuie cunoscut de toata lumea. Aceasta va fi misiunea Trinitas TV si a Radio Trinitas. Nu am vrut sa-l numim trust de presa, intrucat nu desfasuram nici o activitate comerciala. Am hotarat sa-l numim Centrul de presa Basilica", a explicat Patriarhul Daniel la lansarea Trinitas TV, care emite, de sambata, prin satelit.

Pasul facut de noul Patriarh este vazut cu ochi buni de fostul ministru al Culturii si Cultelor, Razvan Theodorescu, acesta dand exemplul Greciei, unde aproape fiecare mitropolie are un post de radio. "Daca Patriarhia, pe vremea lui Teoctist, a fost reluctanta in aceasta privinta, Daniel este un om de mare modernitate, care a inteles ca Biserica are nevoie de cele mai noi mijloace de comunicare", spune senatorul. Istoricul Cristian Vasile, cercetator la Institutul "Nicolae Iorga", prefera sa astepte si sa vada cu ochii sai, pana sa dea un verdict: "E un pas spre schimbare, spre o comunicare sociala mai intensa.