Numele de "Tulus" a devenit de ieri o marca inregistrata pentru combaterea coruptiei, prin orice mijloace, inclusiv prin incalcarea brutala a procedurilor penale si ascunderea solutiilor date in anumite dosare. Sectia de procurori a CSM a decis ieri sa avizeze negativ cererea de revocare din functie a procurorului sef al Sectiei a II-a din DNA, Doru Florin Tulus, inaintata CSM inca din luna mai 2007.

Avizul negativ, dat ieri cu o majoritate de 6 la 1 dupa o jumatate de ora de deliberari, demonstreaza ca procurorii din CSM au grave lacune in a intelege ca magistratii nu pot fi independenti in greselile si abuzurile pe care le fac, dar si faptul ca acestia sunt inconsecventi cu ei insisi. Saptamana trecuta, Sectia de procurori si-a insusit raportul de control al Inspectiei CSM efectuat la structura centrala a DNA, care a inventariat abateri extrem de grave de la procedura penala, de la deontologie si de la indatoririle pe care le au sefii DNA in a manageria lupta anticoruptie. Raportul devastator al CSM a fost publicat (intr-o forma trunchiata) pe pagina de Internet a institutiei si oricine poate citi cu proprii ochi dezastrul constatat. Cu toate acestea, ca un facut, membrii Sectiei de procurori a CSM au votat ieri in bloc in sensul ca Tulus e bun de pus la rana si nu trebuie schimbat din functie. Ministrul Tudor Chiuariu a comentat negativ votul Sectiei de procurori, cu precizarea ca fiecare este responsabil de votul sau. Chiuariu s-a aratat consternat de decizia CSM de a aviza negativ cererea sa, dupa ce cu o saptamana mai inainte si-a insusit raportul de control. Ministrul Justitiei a anuntat ca indiferent de verdictul dat, care are caracter pur consultativ, el va trimite, cel mai probabil azi, cererea de revocare a lui Tulus, presedintelui Traian Basescu pentru ca acesta sa decida.

Inversunata Kovesi

Dezbaterile de ieri din Sectia de procurori a CSM (formata din Dan Nicolae Chiujdea, Cristian Deliorga, Gratiana Isac, Liviu Dascalescu, Bogdan Licu - membrii alesi, si Laura Codruta Kovesi, Procuror General al Romaniei si Tudor Chiuariu, ministrul Justitiei - membri de drept) au fost deschise de ministrul Justitiei, care si-a sustinut cererea de revocare din functie a sefului Sectiei a II-a din DNA, Doru Florin Tulus. Cerere pe care a inaintat-o CSM inca din luna mai a.c. dar care a fost amanata, tot la cererea ministrului, pana cand Inspectia CSM va finaliza controlul de fond de la structura centrala a DNA, cunoscut deja de intreaga opinie publica. Codruta Kovesi s-a opus din capul locului discutarii cererii de revocare, invocand chichite de procedura, in sensul ca cererea de revocare ar fi una repusa pe rol si nu una noua, care sa se raporteze si la rezultatele recente ale verificarilor Inspectiei CSM. Si ca ar fi nevoie de timp ca sa se ia act daca exista acuze noi formulate la adresa lui Tulus. Kovesi a fost sustinuta de Liviu Dascalescu, care a pretins ca se afla intr-o mare confuzie - "se discuta raportul de control sau cererea de revocare?" Chiuariu a replicat prompt Codrutei Kovesi: "Daca vreti sa ne ascundem dupa doua pagini sau dupa raport, asta este altceva!" Interventia lui Kovesi in favoarea lui Tulus nu a putut opri insa dezbaterile pe cererea de revocare.