Mircea Dinescu, membru al Colegiului, a anuntat astazi ca CNSAS studiaza dosare "cu probleme" ale unor inalti ierarhi, dintre care aproximativ patru ar avea sanse la scaunul patriarhal. Dinescu a adugat ca membrii Colegiului nu doresc sa fie acuzati ca ar influenta alegerea viitorului patriarh si, de aceea, abia joia viitoare vor fi luate in discutia CNSAS dosare ale ierarhilor, informeaza NewsIn.
"Astazi, pentru ca nu am fost toti, ci doar sase membri, nu am putut sa luam nicio decizie. Ca sa nu creada cei care candideaza acuma in aceasta inalta functie ca vrem sa le suparam destinul, ii lasam sa candideze linistiti si apoi, incepand de joia viitoare, dupa alegeri, luam decizii.” a declarat Mircea Dinescu la finalul sedintei Colegiului.
Dinescu a comentat si anuntul presedintelui PSD, Mircea Geoana, care doreste sa introduca in Parlament o propunere de modificare a legii CNSAS, prin care dosarele preotilor sa fie scoase de aceasta institutie, informeaza NewsIn.
"Mircea Geoana s-a trezit sa vorbeasca ca prostul care sare din baie. Noi nu ne ocupam de preoti. Sunt cativa inalti ierarhi care au probleme cu dosarele. Este o realitate peste care noi nu putem sa trecem, indiferent de ce doreste domnul Geoana sa fure dosarele de la CNSAS.”, a declarat Dinescu.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Chinezii cumpără mai multe mașini electrice decât europenii și americanii la...
Sursa: wall-street.ro