Litigiile in care Romania a fost gasit din nou gasita vinovata de organismul european se adauga altor doua procese pierdute luna trecuta si altor sase de la finalul lui 2006. Iar la cele 600.000 de euro contabilizate anul trecut ca despagubiri datorate de statul roman cetatenilor sai care au obtinut castig de cauza la CEDO, se adauga alte aproximativ 60.000 de euro prin ultimele pronuntari ale Curtii Europene. Sumele impovareaza in continuare obligatiile bugetului de stat, iar magistratii sunt departe de a plati, intr-un fel sau altul, oalele sparte. Actiunea in regres, prevazuta de legea care instaureaza raspunderea materiala si disciplinara a magistratilor, nu a scos pana acum niciun leu din buzunarele celor care au gresit solutiile.

25.000 de euro ca prejudiciu moral si material si 200 euro cheltuieli de judecata, pentru incalcarea dreptului de proprietate. 3.000 de euro daune morale si 580 de euro cheltuieli de judecata, pentru incalcarea dreptului reclamantului la un proces echitabil si al dreptului de proprietate 8.000 de euro ca prejudiciu moral si 14.271 de euro cheltuieli de judecata, pentru tortura, tratament inuman si degradant, discriminare si incalcarea dreptului la un recurs efectiv. Acestea sunt sumele pe care statul roman urmeaza sa le achite celor care si-au gasit dreptatea nu intr-o instanta din tara, ci la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. CEDO s-a pronuntat, printre altele, in cauza “Cobzaru impotriva Romaniei”, obligand statul roman la plata a peste 22.000 de euro ca prejudiciu moral si cheltuieli de judecata pentru tortura, tratament inuman si degradant, discriminare si incalcarea dreptului la un recurs efectiv. Conform unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, reclamantul s-a plans instantei europene ca, pe 4 iulie 1997, a fost interogat de politie in legatura cu un incident, “fiind, totodata, agresat si supus unor rele tratamente, din cauza originii sale rome”. CEDO a dat dreptate reclamantului, constatand, in plus, ca autoritatile judiciare romane nu au intreprins o ancheta eficienta referitoare la sustinerile reclamantului privind faptul ca a fost supus la rele tratamente. Celelalte patru cauze in care CEDO a dat dreptate justitiabililor cetateni romani - “Spanoche impotriva Romaniei”, “Hirschhorn impotriva Romaniei”, “Elena si Nicolae Ionescu impotriva Romaniei”, “Dorneanu impotriva Romaniei” - se refera la alte proceduri viciate ale sistemului judiciar romanesc: incalcarea dreptului de proprietate sau incalcarea dreptului la un proces echitabil.

Greselile unor judecatori, stabilite de alti judecatori

Sistemului judiciar romanesc i se recunoaste lipsa de incredere la nivelul justitiabililor. Anul trecut, aparitiei Legii 356/2006 i se atribuia rolul de a indrepta situatia prin corijarea acelor magistrati care se dovedeau fie incompetenti, fie necinstiti. Pe de alta parte, statul, prin intermediul Ministerului Finantelor, plateste din banii publici pentru greselile respectivilor magistrati. Aceeasi lege venea sa instaureze raspunderea materiala si disciplinara a magistratilor care au produs daune prin erori judiciare sau care au incalcat normele de procedura in procese.

Conform prevederilor acesteia, statul roman, prin Ministerul Finantelor, este obligat ca, incepand din 7 septembrie 2006, sa formuleze actiuni in regres pentru recuperarea daunelor de la magistratii care au produs prejudicii. Recuperarea acestor daune inseamna, insa, stabilirea unei vinovatii a magistratului respectiv, in legatura cu care trebuie dovedita fie “grava neglijenta”, fie “rea-credinta”. O sanctiune disciplinara in acest sens poate fi stabilita la nivelul Consiliului Suprem al Magistraturii numai pe baza unei pronuntari a unei instante de drept comun. O astfel de actiune, o data demarata, inseamna urmarea tuturor cailor obisnuite, ordinare si extraordinare, pana la pronuntarea sentintei definitive si irevocabile de catre instanta la care a fost inregistrata actiunea. Adica se asteapta pronuntarea altor judecatori din sistem asupra unor greseli care au fost deja relevate prin deciziile CEDO. Toate acestea se intampla in conditiile in care magistraturii romanesti ii lipseste un sistem propriu de autoreglare, de autosanctionare. Si nimeni nu pare sa se osteneasca sau sa aiba interesul sa creeze un astfel de sistem.