Producatorul de sare Salinen Austria a anuntat, ieri, ca este interesat sa preia firma romaneasca de stat Salrom, urmind sa investeasca 60 de milioane de euro in prima faza, si a initiat discutii cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) si cu sindicatele in acest sens.

„Am discutat cu AVAS si speram sa fie organizata in vara o licitatie pentru selectarea consultantului, urmind ca privatizarea propriu-zisa sa aiba loc cel mai devreme la sfirsitul acestui an sau la inceputul anului viitor“, a declarat luni, la o conferinta de presa, Stefan Maix, Managing Director al Salinen Austria. El a precizat ca, in urma negocierilor avute cu Federatia Sindicala Romsal, care reprezinta salariatii Salrom, a fost convenit un program comun privind intentia de cooperare si dezvoltare in cazul privatizarii. „S-au stabilit ca obiective principale in primul rind nedivizarea societatii, modernizarea unitatilor existente si dezvoltarea lor prin investitii. Totodata, imediat dupa privatizare, 10% din actiunile societatii vor fi puse la dispozitia unui fond al salariatilor Salrom dupa modelul practicat in Austria din 1997“, a spus Maix.

Investitia partii austriece va fi de 60 de milioane de euro, potrivit oficialului Salinen. Directorul Salinen a mai afirmat ca firma austriaca este interesata si de activitatile de turism ale Salrom, intrucit si Salinen are astfel de activitati, salinele sale fiind vizitate anual de 500.000 de turisti.

Intrebat despre valoarea de cumparare a Salrom, Maix a precizat ca va fi inferioara nivelului investitiilor. La sfirsitul programului de restructurare vor ramine in jur de 800 de angajati, dintre cei 2.100 din prezent, a precizat el.