Zeci de santiere au impanzit dintr-o data strazile Capitalei. Praf, aglomeratie, motoare turate si asfalt incins. Specialistii avertizeaza ca numarul mare de lucrari si lipsa spatiului verde ii pot imbolnavi serios pe bucurestenii care stau zilnic in trafic. Potrivit Serviciului de Ambulanta din Bucuresti, au aparut cazuri cand oamenilor li se face rau la volan, pe diferite artere aglomerate din oras.

Directorul Statiei de salvare din Capitala, Ovidiu Cismaru, sustine ca aglomeratia de pe strazi a inceput sa faca victime. "Avem cateva cazuri pe saptamana cand intervenim direct in trafic. Li se face rau si cad la volan. in special infarcturi sau diferite insuficiente respiratorii", declara Cismaru. "Daca nu ai aer conditionat, esti ras.

Ai prins un blocaj pe stefan cel Mare la pranz si stai un sfert de ora prin intersectie sau in Pasaj la Obor, simti ca ti-a pus cineva punga in cap", spune Petrica, sofer la o companie de taxi.

Ambulanta, blocata de lucrari

O alta problema a serviciului de urgenta care trebuie sa intervina la apelul populatiei este legata chiar de locul unde are sediul ambulanta. Strada Mihai Eminescu. Pe strada nu este niciun santier, dar sunt in jur. "Se lucreaza pe Colentina, se lucreaza pe Mosilor, se lucreaza si pe o portiune din Polona. Noi suntem pozitionati in centrul acestor santiere, iar zilnic echipajele trebuie sa-si faca aprovizionarea, cu oxigen, pansamente, solutii perfuzabile", adauga Ovidiu Cismaru.

Citeste si:

Directorul de la Salvare mai spune ca, de cateva zile, zona Obor este ca o adevarata bariera. "Nu stiu ce strategie s-a urmarit cand au inceput lucrarile si pe Masina de Paine. Era o varianta pentru Colentina. Acum, pe Masina de Paine e decopertat si sunt blocaje", mai spune Cismaru. Primaria Capitalei nu crede ca lucrarile sunt cele care ingreuneaza activitatile unor servicii. "Este o perceptie superficiala a celor care fac asemenea afirmatii, pentru ca lucra­rile se executa in baza unui plan", replica directorul Directiei de Circulatie a municipalitatii, Gheorghe Udriste.

Cu targa printre gropi

Directorul de la ambulanta mai spune ca de la inceputul acestui an au aparut si cazuri in care Salvarea nu poate ajunge la adresa la care a fost solicitata.

"Masina ramane la capatul strazii si echipajul continua drumul pe jos cu tot instrumentarul dupa el", adauga Cismaru. De numarul mare de lucrari s-au plans si medicii de la Spitalul de Urgenta, din cauza traficului din zona stefan cel Mare - Floreasca. Acolo se lucreaza la strada Polona, insa au inceput si lucrari de decopertare si apoi asfaltare pe Calea Floreasca.