Presedintele vrea sa negocieze o majoritate 'transparenta si stabila' care sa conduca Romania pana la alegeri. Partidul Romania Mare este singura formatiune parlamentara care nu va participa la discutiile politice de luni de la Palatul Cotroceni, convocate de presedintele Traian Basescu.

Celelalte partide - PD, PNL, UDMR si PC - si-au anuntat vineri participarea.

Discutiile de luni ar urma sa abordeze o serie de teme anuntate de domnul Basescu in timpul campaniei pentru referendum: modificarea legii electorale in vederea introducerea votului in circumscriptii uninominale, revizuirea Constitutiei, stabilirea prioritatilor guvernamentale si legislative, legea lustratiei.

O alta chestiune pe agenda va fi "degajarea unei majoritati politice transparente si responsabile, pe baza careia sa poata fi format un executiv stabil, care sa asigure buna guvernare a tarii pana la incheierea actualului ciclu electoral", potrivit unui comunicat de presa al Administratiei prezidentiale.

Invitatia la negociere facuta de presedintele Basescu vine pe fondul sedintelor de evaluare facute de toate partidele in urma rezultatului referendumului.

PSD va merge la Cotroceni

Primul partid care si-a anuntat participarea la negocierile de luni este PSD.

Presedintele PSD, Mircea Geoana, a precizat ca initiativa presedintelui Traian Basescu ar reprezenta 'un semnal de normalizare a climatului politic'.

Delegatia PSD va fi condusa de domnul Geoana, care a apreciat, ca unele dintre temele propuse de Traian Basescu pentru consultari "nu isi au rostul".

Mircea Geoana s-a referit la prioritatile guvernamentale si legislative pentru perioada urmatoare care ar tine de atributiile Guvernului sau Parlamentului si nu a sefului statului.

Din delegatia PSD va lipsi Presedintele de onoare, Ion Iliescu. Acesta a declarat ca nu va merge la Cotroceni pana cand Traian Basescu nu ii va cere scuze pentru jignirile aduse in timpul campaniei pentru referendum.

Ion Iliescu a spus insa ca apreciaza initiativa sefului statului privind consultarile politice cu toate partidele parlamentare.

Vicepresedintele PSD, Ioan Rus, liderul asa numitului "grup de la Cluj", declarease anterior ca toate partidele trebuie sa negocieze pentru a se lamuri in ce masura sunt dispuse sa renunte la anumite puncte de vedere si sa accepte concesii in favoarea partenerilor de dialog.

Pana atunci, a precizat el, "nu stim daca este posibila o cooperare clara intre PSD si PD, sau PNL, PLD, etc. Esential este sa se demareze aceste discutii exploratorii".

Reprezentantii grupului de la Cluj s-au opus in interiorul PSD initiativei de suspendare a presedintelui anticipand infrangerea partidului la referendum, iar dupa 19 mai au cerut fara succes demisiile sefilor de grupuri parlamentare, respectiv deputatul Viorel Hrebenciuc si senatorul Ion Iliescu.

PD ar putea modifica statutul pentru a negocia cu PSD

In ceea ce priveste Partidul Democrat, acesta pare a vedea in PSD un posibil partener de discutii.

Emil Boc va propune eliminarea din statut a interdictiei de negociere cu PSD

Presedintele PD, Emil Boc, a anuntat ca va propune eliminarea din statut a interdictiei de colaborare cu PSD.

Un prim pas ar putea urma dupa discutiile de la Palatul Cotroceni. Liderii PD spun ca negocierile sunt posibile daca sunt respectate directiile impuse de Traian Basescu.

Liderul grupului parlamentar PD din Camera Deputatilor, Cristian Radulescu, a precizat ca sunt acceptabile orice discutii care se concentreaza asupra propunerilor presedintelui Basescu si se poate ajunge "la o majoritate eficienta".

"Oricine poate sa faca primul pas, important este ca in final sa se ajunga la o solutie de compromis acceptabila de o majoritate suficienta."

Premierul nu demisioneaza

Calin Popescu Tariceanu, primul ministru al Romaniei
Pozitia PNL este ingreunata de conflictul dintre presedinte si premier

Si fostul partener al PD in Alianta Dreptate si Adevar - Partidul National Liberal - inclina spre negocieri cu celelalte partide parlamentare.

Liderii liberali au confirmat primirea invitatiei din partea presedintiei, dar ramane deocamdata in discutie pozitia partidului, avand in vedere conflictul dintre presedintele Basescu si premierul Tariceanu, hotarat in continuare sa nu demisoneze.

Liderii PNL s-au intalnit vineri pentru a dezbate toate aceste chestiuni.

in ce priveste Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania, liderii sai au anuntat ca merg la Cotroceni, dar ca pozitia formatiunii fata de subiectele supuse dezbaterii urmeaza a fi discutata sambata.

Senatorul Peter Eckstein Kovacs spusese anterior ca esecul inregistrat la referendum de coalitia anti-prezidentiala trebuie asumat de cineva si la UDMR. El propune demisia conducerii Uniunii.

La randul sau, Partidul Conservator, de aceeasi parte cu PSD, PRM, UDMR si PNL la referendum, gaseste acum ca unele dintre ideile presedintelui ar fi interesante.

PRM a anuntat vineri ca nu va participa la discutiile de la Palatul Cotroceni.

Variante posibile pentru formarea unei majoritati

Presedintele vrea formarea unei majoritati parlamentare 'responsabile'

Reprezentantii partidelor parlamentare au avansat in ultimele zile o serie de variante de aliante posibile.

Mai ales dupa ce Mircea Geoana, liderul partidului cu cei mai multi parlamentari, a declarat ca nu-i va mai acorda sprijin guvenului Tariceanu, desi in PSD exista voci care spun ca solutia cea mai buna ar fi o alianta deschisa intre PSD si PNL.

O asemenea alianta ar intruni un numar de parlamentari foarte apropiat de majoritatea absoluta de 233, care ar putea fi obtinuta doar cu sprijin din partea unor independenti, sau reprezentanti ai minoritatilor.

Dar s-a vorbit in ultimele zile si de o posibila alianta PSD - PD, in conditiile in care PD a dat de inteles ca ar putea renunta la una din prevederile programului sau politic care interzice colaborarea cu PSD.

Numeric, o astfel de alianta ar ajunge si ea foarte aproape de o majoritate absoluta, adica de 50% + 1 dintre parlamentari.

Teoretic, din perspectiva cifrelor exista si alte aliante posibile in care rolul partidelor mai mici, ca UDMR sau PC ar putea fi determinant in formarea unei majoritati.

Tinand cont de declaratiile de pana acum, din punct de vedere politic este de asemenea posibila aproape orice rearanjare a spectrului politic actual.

Formula alegerilor anticipate si ea vehiculata de unele partide, PC sau PD si chiar PSD, ar presupune, potrivit Constitutiei, o succesiune complicata de evenimente.

Adica o motiune de cenzura votata si doua propuneri de premier din partea presedintelui, ambele respinse de Parlament. Toate aceste ipoteze exclud demisia premierului Tariceanu.


Despre autor:

Sursa: Bbc.co.uk


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.