Nici modificarile aduse, a doua oara, de catre parlamentari legii prin care poate fi suspendat Basescu nu intrunesc conditiile impuse de Legea fundamentala

Curtea Constitutionala a decis ieri ca Legea de modificare a Legii referendumului este neconstitutionala si a amanat pentru astazi dezbaterile pe subiectul suspendarii presedintelui si pe tema conflictului juridic intre Presedinte si Guvern semnalata de premier.

In privinta modificarilor aduse Legii referendumului, Curtea a decis ca acestea sunt neconstitutionale, "deoarece incalca prevederile articolului 77 alineatul 2 din Constitutie, depasind limitele de sesizare formulate de presedintele Romaniei". Articolului 77, referitor la promulgarea legilor, precizeaza ca, inainte de promulgare, presedintele poate cere Parlamentului, o singura data, reexaminarea legii. Acest articol se incalca prin modificarile aduse Legii referendumului, a stabilit Curtea.

Explicatia poate fi gasita urmarind parcursul legislativ. In ianuarie 2007, presedintele Basescu a cerut Parlamentului reexaminarea unor modificari aduse legii referendumului, altele decat cele privind simplificarea procedurilor de demitere a sefului statului. "Ori, la reexaminare, parlamentarii nu au tinut cont strict de solicitarea presedintelui si au adaugat la ea, modificand si alte articole", ne-a explicat deputatul PD Daniel Buda, unul dintre autorii sesizarii de neconstitutionalitate.

In februarie 2007, judecatorii Curtii au declarat neconstitutionala Legea de modificare a Legii referendumului, obligand Parlamentul sa opereze modificari in conformitate cu decizia. Incurajati de o nuanta desprinsa din decizie, care parea sa arate ca judecatorii Curtii nu ar respinge o reglementare unitara - conform careia presedintele tarii sa fie demis cu majoritatea voturilor exprimate - unii parlamentari au propus o noua formulare in acest sens. Insa Curtea Constitutionala a declarat ieri neconstitutionala si aceasta noua modificare aratand, prin referirea la articolul 77, ca seful statului nu poate promulga un alt text decat cel pentru care a cerut Legislativului reexaminarea.

Argumentatia oficiala a Curtii va fi facuta publica in zilele urmatoare, odata cu publicarea in Monitorul Oficial. In comunicatul de presa in care si-a anuntat ieri decizia privind Legea referendumului, Curtea Constitutionala a mai precizat ca dezbaterile privind propunerea de suspendare din functie a presedintelui Romaniei, precum si cele privind conflictul de natura constitutionala sesizat de premier ca urmare a refuzului presedintelui Traian Basescu de a emite Decretul prin care ia act de demisia ministrului de Externe si de a constata vacantarea acestei functii, vor fi reluate astazi. (Ovidiu BANCHES)

Presa internationala: "Romania a revenit la politica balcanica"

"La trei luni de la intrarea pe taramul fagaduintei al UE, Romania este prinsa intr-o inclestare de vointe si afectata de o dezintegrare politica ce aminteste, mai degraba, de trecutul instabil decat de prezentul european", comenteaza cotidianul International Herald Tribune (IHT), in articolul intitulat "Intrarea furtunoasa a Romaniei in clubul european".

"Odata admisa in UE, Romania se pare ca a revenit la politica balcanica de toate zilele - un amalgam de acuzatii si replici, toate in sprijinul a doua personaje puternice, presedintele si premierul", continua publicatia americana, precizand ca "in ultima saptamana, (detinatoarea portofoliului Justitiei) Monica Macovei si alti ministri considerati drept apropiati presedintelui au cazut victima unei remanieri guvernamentale, premierul argumentand ca adversarii sai semanau discordia in Guvern".

"Inca de la inceput a fost clar mariajul de convenienta dintre cei doi lideri romani", noteaza publicatia referitor la conflictul Basescu-Tariceanu, ambii caracterizati acid de IHT. "Furtuna care a rezultat demontreaza cat de mult poate afecta calitate de membru al UE politica statelor care se alatura clubului european, adeseori considerat insipid si chiar in deriva", adauga cotidianul de peste Ocean, amintind ca, in contextul in care Romania nu este in afara pericolului reprezentat de activarea clauzei de salvgardare, reactia Bruxelles-ului la performantele europene ale Bucurestilor "va constitui o ilustratie interesanta a modalitatii in care puterea gri din UE este, sau nu este, exercitata".

Le Figaro: Consensul politic a apus

"Bucurestii, in criza politica permanenta", titreaza cotidianul Le Figaro in editia de ieri. "Consensul politic afisat de Bucuresti de dragul aderarii la UE a apus. La nici trei luni dupa ce s-a alaturat clubului comunitar, Romania s-a afundat intr-o criza care aduce a vendeta", scrie publicatia franceza, facand aluzie la conflictul dintre Palatele Cotroceni si Victoria, soldat cu mai multe "victime" apropiate presedintelui Traian Basescu, intre care ministrul de Externe si seful SIE.

"Divortul principalelor partide ale coalitiei aflate la guvernare a fost confirmat ieri (marti, n.red.) de catre premier, care a numit un nou Cabinet, din care absenteaza partidul sau apropiatii presedintelui", continua Le Figaro, amintind de preluarea portofoliului "cheie" al Justitiei de catre Tudor Chiuariu. "Mai presus de toate, noul Guvern minoritar va fi fortat sa stranga randurile pentru a se mentine la putere. Asta cu riscul de a bloca reformele solicitate de Bruxelles", conchide cotidianul francez, reluand avertismentele recente ale comisarului european pentru Justitie, Libertate si Securitate, Franco Frattini, referitoare la activarea clauzei de salvgardare. (A.M.L.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.