Fenomenul „flash-flood“ (potop instant) prognozat de meteorologi ne prinde iarasi nepregatiti. Asta in ciuda promisiunilor Guvernului si a excedentului de 4 miliarde e de anul trecut.

Primele revarsari violente de anul acesta ale piraielor au lovit ieri mai multe localitati. Fenomenul "flash-flood", de care vorbesc meteorologii, consta in inundatii masive provocate de cursuri de apa aparent inofensive si a aparut prima oara in Romania in 2005, pe fondul schimbarilor climatice. In ciuda promisiunilor Guvernului, pina acum indiguirea piraielor periculoase nu a fost nici macar inceputa. Costurile sint evaluate la 200 de milioane de euro, foarte putin in comparatie cu excedentele bugetare din ultimii ani.

Ploile abundente din ultimele zile au inundat ieri mai multe case si gospodarii si au afectat circulatia pe citeva drumuri principale. In judetul Covasna, desi oamenii au improvizat un dig, acesta a cedat si 60 de gospodarii din localitatea Sita Buzaului au fost inundate, iar autoritatile avertizeaza ca, daca debitul riului Buzau depaseste cota de avarie, localnicii vor fi evacuati. Si localitatea Siriu, aflata la 20 de kilometri de Sita Buzaului, risca sa fie afectata de inundatii.

De asemenea, riul Prahova s-a umflat peste cota de inundatii. In mai multe case din Sinaia, apa a ajuns la un nivel de pina la 30 de centimetri. Alte locuinte au fost inundate de apele care se scurg de pe versanti. Ploile au afectat si zeci de gospodarii din Azuga si din Valea Doftanei.

Circulatia pe mai multe drumuri nationale din zona montana s-a desfasurat cu dificultate din cauza viiturilor. A fost nevoie de interventia pompelor.

"Flash-flood"

De doi ani incoace, din cauza schimbarilor climatice, Romania se confrunta cu inundatii care concentreaza o cantitate mare de precipitatii intr-un timp foarte scurt, dar pe areale mici. "Sint acele fenomene numite flash-flood. Asta inseamna ca riurile mici, cum ar fi Putna, Moldova, pot sa aiba viteze mari de cresteri ale nivelurilor, sa iasa din albia minora si sa se duca spre albia majora", a declarat Madalin Mihailovici, directorul Administratiei Apele Romane. Aceste tipuri de inundatii sint rapide, se descarca o cantitate mare de precipitatii, iar riurile se umfla si se revarsa. El a adaugat ca aceste cresteri bruste vor fi urmate de descresteri la fel de bruste.

"Regimul pluviometric s-a schimbat foarte mult astfel ca, de doi-trei ani, cad precipitatii in cantitati foarte mari intr-un timp foarte scurt. Exista o strategie de amenajare a albiilor torentilor, insa inca nu s-au intocmit planurile de proiectare", recunoaste Lucia Varga, secretarul de stat pe domeniul apelor din cadrul Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor.

"Nu e treaba noastra"

Potrivit acesteia, amenajarea piraielor intra in sarcina Ministerului Agriculturii si a Ministerului Administratiei si Internelor. "Este nevoie de aproximativ 200 de milioane de euro pentru amenajarea tuturor torentilor. Lucrarile constau in indiguirea piraielor si chiar in schimbarea cursului de curgere, acolo unde este cazul", a adaugat Lucia Varga. Totusi, aceste lucrari nu au fost nici macar incepute. Desi disponibilitatile bugetare existau, autoritatile s-au ocupat exclusiv de lucrari de indiguire la riurile mari.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.