Comisia pentru afaceri economice si monetare a Parlamentului European a adoptat, miercuri, un amendament depus de o eurodeputata socialista din Grecia, potrivit caruia utilizatorii de roaming din Romania si Bulgaria ar urma sa plateasca mai mult decat ceilalti europeni, pentru aceleasi serviciu, timp de doi ani. Legislativul comunitar analizeaza varianta scaderii cu pana la 70% a tarifelor de roaming, ca urmare a preturilor exagerate impuse de furnizori.
Europarlamentarul grec Katerina Batzeli a cerut o derogare pentru ultimele state care au aderat la UE, pe motiv ca piata de telefonie mobila in Romania si Bulgaria este imatura si are nevoie de investitii in scopul dezvoltarii retelelor. Totodata, ea a cerut monitorizarea de catre Comisia Europeana a preturilor din piata interna si realizarea unei analize de impact a aplicarii acestei reglementari, in termen de doi ani.
Amendamentul Katerinei Batzeli a fost adoptat de catre Comisia economica a PE cu sprijinul popularilor si socialistilor, singurii care s-au opus fiind liberalii europeni. "Argumentul privind necesitatea unor investitii considerabile in infrastructura nu mi se pare relevant, din moment ce, in prezent, retelele de telefonie mobila acopera cvasitotalitatea teritoriului Romaniei", a subliniat eurodeputatul PNL Adina Valean, care a semnalat situatia, inclusiv ministrului comunicatiilor. Valean considera "bizar, daca nu suspect, ca un parlamentar european sa solicite o derogare pentru un alt stat membru, in conditiile in care statul vizat nu doreste acest lucru".
Amendamentul poate fi blocat
Actul normativ privind plafonarea tarifelor de roaming este in plin proces legislativ, amendamentul adoptat de Comisia economica a PE putand fi eliminat in Comisia de industrii si energie, pana la votul final, programat pentru luna mai.
Mai mult, Adina Valean i-a trimis o scrisoare in acest sens ministrului comunicatiilor si tehnologiei informatiei, Zsolt Nagy, prin care ii solicita sa informeze europarlamentarii romani din toate grupurile politice asupra pozitiei oficiale a tarii noastre. "Europarlamentarii romani trebuie sa actioneze unitar si sa sustina interesul cetatenilor lor in grupurile politice din care fac parte", a spus Valean.
Grecii ne-au impiedicat sa ieftinim roamingul
Socialista Katerina Batzeli a obtinut un vot la PE prin care romanii vor plati mai mult decat ceilalti europeni
Sursa: Adevarul
Adevarul - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Grecii ne-au impiedicat sa ieftinim roamingul":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
furt
(1 comentariu, 127 vizualizari)
sb. fura in continuare domnule chiar daca am vorbit
