Ziaristul si scriitorul Ion Spanu, director al revistei "Cartel", il acuza pe Gabriel Liiceanu ca a plagiat din Martin Heidegger. Spanu face o trecere in revista a momentelor pe care Liiceanu incearca sa le ascunda: plagiatul, trecutul marxist, denigrarea lui Constantin Noica. Scriitorul Constantin Barbu, membru al grupului de la Paltinis, declara pentru ZIUA ca "Liiceanu pare a suferi de o boala secreta si grea, care se numeste plagiocefalie, caci se pare ca nu numai Heidegger "a patit-o" sub pana autocrata a patronului de la Humanitas".

Gabriel Liiceanu nu este nici pe departe asa de pur cum vrea sa para in repetatele sale Apeluri nationale. El a plagiat in cartile sale din operele altora, si-a antedatat texte pentru a-si justifica o disidenta imaginara - intr-un cuvant defineste prin comportament exact tipul pe care il condamna: licheaua.

Cand a publicat, in 1989, "Apelul catre lichele", Gabriel Liiceanu exprima o adevarata platforma intelectuala a Revolutiei anticomuniste, motiv pentru care cu totii am aderat la continutul acestui text. Parea sa fie o reconciliere prin penitenta, recunoasterea unor vinovatii menite sa purifice societatea abia iesita de sub dictatura. Am crezut atunci ca Liiceanu da un exemplu personal de iertare prin asumarea propriului trecut, insa abia astazi intelegem ca, de fapt, dumnealui n-a facut altceva atunci decat sa treaca in cealalta barca, printr-un soi de oportunism ce merita sa fie studiat.

Ca filosof, cum se pretinde, Gabriel Liiceanu ar trebui sa fuga ca dracul de tamaie de cuvantul lichea si asta pentru ca, semantic, chiar numele domniei sale s-ar putea sa-si afle originea pe acolo. Etimologic, lichea vine fie din turcescul leke, care inseamna om de nimic, netrebnic, secatura, fie din macedoromanul liche, neogrecul lekès, albanezul likje sau bulgarul lekè, care inseamna pungas, ticalos sau smecher (v. "Dictionarul enciclopedic", vol. IV, ed. Enciclopedica, 2001, p. 104 si Alexandru Cioranescu - "Dictionarul etimologic al limbii romane", ed. Saeculum I.O., 2002, p. 467). Ne vom detasa de semnificatiile dure ale cuvantului lichea, desi, ca moralist al natiei, Gabriel Liiceanu ar trebui sa tina cont de lucrurile din viata sa care nu-i fac cinste, dar pe care singur le-a aruncat pe piata (abandonarea propriului copil inainte ca acesta sa se nasca, etc.) intr-un alt jurnal al sau, "Usa interzisa", unde se autointuleaza "un impostor de anvergura" (p. 85). Grav este ca impostura lui Gabriel Liiceanu se extinde si in sfera prestatiei sale publice ca intelectual, elitismul sau fiind mai degraba un soi de lichelism pur. Sa exemplificam.

De ce a scos paginile despre Marx?

In toata literatura romana stiam pana de curand un singur exemplu de autor, proletcultistul A. Toma, care, la schimbarea regimului politic, si-a modificat un volum de versuri publicat anterior, inlocuindu-l pe Iisus Cristos cu Lenin! Gabriel Liiceanu il urmeaza in netrebnicie. Prima sa carte, "Tragicul. O fenomenologie a limitei si depasirii", a aparut in 1975 la Univers si a fost republicata la Humanitas in 1993.

In nota editiei a doua, autorul scrie: "Am lasat deoparte sectiunea a treia a acelei editii si am pastrat doar sectiunile care se inscriau nemijlocit in tematica volumului..." Daca citim paginile scoase la reeditare observam ca anticomunistul de azi incearca de fapt sa-l faca uitat pe comunistul de ieri! In prima editie, intre pag. 203-209, Liiceanu il citeaza pe Marx de 12 ori, insusindu-si bine tezele acestuia. Evident, dupa Revolutie, deci dupa publicarea "Apelului catre lichele", paginile respective nu mai dadeau bine la dosar si au fost rase. Sa le scoatem insa la iveala. La pagina 204, Liiceanu scria: "Desfiintarea proprietatii private devine astfel terapia locala in vederea unei realizari totale: cand uzul lucrului isi pierde natura egoista si cand simtul posedarii dispare, omul isi dobandeste integritatea senzoriala.

<> (Marx, 1968, 53). De-abia acum omul este liber sa-si insuseasca <> (Ibid., 579)." Fan al marxismului pe atunci, anticomunistul de azi scria la pagina 208: "Pentru a ajunge la o intelegere marxista a fenomenului tragic trebuie efectuat un dublu demers: pe de o parte filosofia marxista trebuie receptata in rigoarea literei si a spiritului ei, purgata deci de intelegerile deopotriva schematice, vulgarizate si idilizante". Pentru demonstratie, Gabriel Liiceanu il citeaza pe Marx: "Comunismul este forma necesara si principiul dinamic al viitorului apropiat"! Evident, paginile din care am citat mai sus au fost scoase din editia postrevolutionara. Desigur, e dreptul intelectualului Liiceanu sa creada in ce valori vrea, dar schimbarea de macaz in functie de regimul politic nu este o fata a lichelismului pe care se preface a-l condamna? Cum poti sa-ti masacrezi propriile carti si, in acelasi timp, sa arati obrazul altora ca nu se ridica la "inaltimea" moralei tale?

Liiceanu - plagiator

Cea mai grava infractiune pe care o poate comite un autor este, fara indoiala, aceea de a fura textele altora, adica sa plagieze. Nu ne referim aici la acuzatia adusa pe vremuri cum ca ar fi plagiat din Noica pentru ca intre timp aceasta a fost trecuta de Liiceanu intre actele sale dizidente (v. "Usa interzisa"). Vom scoate insa la iveala o hotie mult mai grava.

Martin Heidegger este unul dintre cei mai mari filosofi ai lumii, autor a peste 100 de lucrari de metafizica, avand discipoli in intreaga lume. Cartile sale sunt traduse azi in aproape toate limbile lumii. Lucrarea sa fundamentala, "Sein und Zeit", aparuta in 1927, sta alaturi de cele mai mari creatii de metafizica: "Republica" lui Platon, "Critica ratiunii pure" a lui Kant sau "Fenomenologia spiritului" a lui Hegel. Gabriel Liiceanu a facut asadar, impreuna cu Thomas Kleininger, un lucru remarcabil prin traducerea in romana a lui Heidegger, "Originea operei de arta" bucurandu-se, pe buna dreptate, de un imens succes. Se pare insa ca textele lui Heidegger i-au placut lui Liiceanu atat de mult incat uneori le-a preluat ca si cum ar fi fost ale sale.

In vol. Martin Heidegger - "Repere pe drumul gandirii" (Ed. Politica, 1988), Gabriel Liiceanu are, la inceputul fiecarui text tradus, cate o "Nota introductiva" in care explica muritorilor de rand ce vrea sa spuna marele filosof german. Iata ce scrie, de pilda, in introducerea la "Despre esenta temeiului": "Utilizat in chip factic, "a-fi-in..." presupune un raport spatial de continere: ceva se afla, este continut in altceva: apa in pahar, haina in dulap, bancile in sala de curs... Extinzand un asemenea tip de raport spatial, putem spune ca bancile sunt in sala de curs, sala de curs, in cladirea Universitatii, aceasta, in orasul Marburg, in landul Hesse, in Germania, in Europa, pe Pamant, intr-un sistem solar, in spatiul cosmic, in lume"(p. 58). Nici un citat, nici o trimitere. Asadar, am putea crede ca este gandirea lui Liiceanu despre heideggerianul In-der-Welt-sein. Nu e asa! Textul este pur si simplu furat chiar din... Heidegger! Mai exact din lucrarea fundamentala a acestuia, "Sein und Zeit", tradusa in romaneste abia in 2003 de catre Catalin Cioaba si... Gabriel Liiceanu! Sa comparam "interpretarea" lui Liiceanu cu textul lui Heidegger:

"Cu acest termen numim felul de a fi al unei fiintari care este intr-o alta, precum este apa in pahar si haina in dulap... Aceasta relatie de fiinta poate fi amplificata. De pilda: banca in sala de curs, sala de curs in Universitate, Universitatea in oras si asa mai departe pana la banca in univers" ("Fiinta si Timp", p. 72). Ca sa nu fie nici un dubiu, iata si textul in germana: "Mit diesem Terminus wird die Seinsart eines Seienden genannt, das <> einem anderen ist wie das Wasser <> Glas, das Kleid <> Schrank... Dieses Seinsverhältnis lä¾t sich erweitern, z. B.: Die Bank im Hörsaal, der Hörsaal in der Universität, die Universität in der Stadt usw. Bis zu: Die Bank <>" (M. Heidegger - "Sein und Zeit", Max Niemayer Verlag Tübingen, 1979, p. 53). Ca si in cazul de mai sus, Liiceanu incearca sa-si ascunda ticalosia. In loc sa puna banalele ghilimele si sa indice sursa, el prefera sa impopotoneze textul limpede al lui Heidegger cu lucruri minore: orasul Marburg, landul Hesse, Germania, Europa, nefacand altceva decat sa-si tradeze hotia. Ca sa vada lumea ce destepti suntem!