In nr. 12/2006 al revistei "Dosarele istoriei", profesorul Florin Constantiniu formuleaza o observatie remarcabila: "Comisia Tismaneanu" s-a nascut dintr-o "necesitate politica", nu stiintifica... Citit in aceasta cheie, capitolul "Regimul comunist si cultele religioase" (pp. 446-471) devine cu atat mai relevant in ticalosia sa.

Dar perspectiva politica mai limpezeste ceva: lipsa de competenta a autorilor, evidenta si la nivelul proprietatii termenilor. Astfel, la p. 376 este intrebuintata sintagma "disidenta religioasa". Or, disidenta este un concept eminamente politic, care, introdus in sfera bisericeasca, nu poate insemna decat erezie. Corect ar fi fost: impotrivire, oponenta sau rezistenta... Venind vorba despre manastirea Vladimiresti se spune ca aceasta ar fi intrat in conflict cu Sinodul pentru "abateri de la doctrina si practicile liturgice ortodoxe" (p. 461), cand in realitate era vorba de abateri canonice (spovedanie colectiva, impartasiri necanonice).

"Bisericile au facut nenumarate compromisuri cu regimul totalitar, morale, ideologice si de cateva ori chiar dogmatice", se afirma la pagina 458. Or, ideologia este iarasi un atribut politic. Bisericile autentice isi au propria Marturisire de credinta, au dogme si canoane; Dumnezeu nu este ideolog. O afirmatie se cere dovedita "stiintific". Care au fost concesiile "dogmatice" la care au recurs Biserica Ortodoxa, respectiv Biserica Romano-Catolica in vremea comunismului?!...

Cu atat mai mult cu cat ambele biserici sunt constituite din ierarhie, cler si popor, se intelege ca enoriasii, credinciosii acestora s-au pretat la compromisuri. Ei nu pot fi invinuiti de cesiunile sau declaratiile favorabile regimului facute de clericii sau ierarhii lor. Majoritatea au inteles ca aceste dajdii erau pretul continuitatii si al supravietuirii comunitatii de iubire si credinta a bisericii respective. Continuitate care s-a platit cu jertfe si sacrificii din partea clerului si a poporului lui Dumnezeu. Daca nu stralucesc la nivelul proprietatii termenilor, "expertii" raportului exhiba insa pretiozitate lingvistica; cuvantul "licentiati" (p. 446) este folosit in acceptiunea de "concediati" din limbile franceza si italiana, iar "fideli" (credinciosi) in sensul adoptat de Mita Baston.

Vanatoare de compromisuri

Autorii capitolului "Regimul comunist si cultele religioase" nu cauta sa stabileasca proportii prigoanei dezlantuite de regimul comunist asupra Bisericii nationale, ci vaneaza "compromisurile" ierarhiei ortodoxe. Celelalte biserici si culte sunt stropite cu apa de trandafir, iar Biserica Ortodoxa este facuta cu ou si cu otet.

Evita sa-i recunoasca statutul majoritar - pe care i-l recunosteau pana si comunistii -, iar la pagina 471 a textului se vorbeste de "doua biserici mai importante: Ortodoxa si Greco-Catolica", raportul dintre ele, ca numar de credinciosi, sau, ma rog, de "fideli" fiind astazi de unu la o suta...!

Nimic despre preotii executati

"Expertii" transcriu cifra de 1725 de clerici ortodocsi trecuti prin inchisorile comuniste, cifra oferita de lucrarea lexicografica "Biserica intemnitata", editata in urma cu un deceniu si depasita. Insa aceiasi "experti" nu spun un cuvant despre preotii ortodocsi omorati in bataie la ancheta sau executati la Jilava prin sentinta judecatoreasca (patru numai in cadrul lotului Arnautoiu, in 1960), desi ei sunt mentionati ca atare in volumul citat mai sus. O atare recunoastere le-ar fi umbrit afirmatia ca greco-catolicii au fost mult mai persecutati decat ortodocsii in vremea dictaturii comuniste.

Iar paradoxul consta in aceea ca Biserica Greco-Catolica, ce se autodefineste "martira", n-a dat nici un singur cleric martir. Singurul cleric ne-ortodox executat de fostul regim, potrivit aceleiasi lucrari, a fost un preot romano-catolic, pe nume Sandu Matei.

Ticalosia terminologica

Citeste si:

Tot in lotul ticalosiei terminologice intra si afirmatia referitoare la "Detentia episcopilor uniti in manastirile ortodoxe..." (p. 463), intrucat detentia presupune celula si puscarie, eventual o manastire transformata in puscarie, ca inchisoarea Vacaresti, si nicidecum o manastire cu viata de obste, precum Caldarusani, unde episcopul Iuliu Hossu ocupa un veritabil apartament, spre deosebire de calugarii chinoviei, si unde primea vizite.

La Caldarusani, ierarhul greco-catolic a dat chiar un interviu transmis de "Europa libera", ceea ce nu cred ca ar fi putut face la Aiud sau Gherla, unde rezidau nenumarati clerici, monahi si teologi ortodocsi... In conditii care nu se pot compara cu o inchisoare pentru detinuti politici au locuit si ierarhii uniti: la resedinta patriarhala Dragoslavele, iar dupa ce au fost scosi din puscariile regimului, la Curtea de Arges (1956). De altfel, "expertii" comisiei prezidentiale, ca si alti istorici, abordeaza trecutul recent al Bisericii Ortodoxe nu in sine, ci in functie de atitudinea Sa fata de Biserica Greco-Catolica, despre care evita sa spuna ca a fost suprimata din ordinul Moscovei, omitand sa indice in bibliografia aleasa pe sprancene o lucrare de referinta in acest sens a istoricului Cristian Vasile.

Parintele Staniloae, autor de "lucrari penibile"

Un demers "stiintific" presupune un limbaj adecvat, sobru si o cantarire a epitetelor. Autorii capitolului de care ne ocupam sunt departe de aceasta cutuma academica. Astfel, in numai cateva randuri, parintele Dumitru Staniloae este evaluat drept un "recuperat", autor de "lucrari penibile". Dar iata, textual, cum este caracterizat preotul socotit astazi unanim cel mai mare teolog ortodox din secolul al XX-lea: "Oficialitatea comunista a "recuperat" teologi care, cu numai cativa ani inainte, erau etichetati "periculosi" pentru ordinea sociala. Apartenenta Bisericii Ortodoxe romane la Consiliul Ecumenic al Bisericilor (CEB), incepand cu anul 1961, a favorizat inchegarea unei diplomatii ecleziastice care, nu de putine ori, a insotit in mod penibil politica externa de "independenta" a lui Nicolae Ceausescu.

In cadrul acestei diplomatii bisericesti au fost integrati si preoti-profesori fosti detinuti politici, intre acestia si cunoscutul teolog Dumitru Staniloae, trecut prin calvarul detentiei politice intre 1958-1963. Mai mult, intr-o perioada in care preotii si enoriasii greco-catolici inca mai erau supusi la hartuieli si intimidari, reputatul dogmatist publica penibile lucrari in care incerca sa demonstreze ca Biserica Romana Unita (BRU) a reprezentat doar o tentativa de dezmembrare a poporului roman." (pp. 462-463)

Un savant de talia lui Sextil Puscariu, ardelean dupa trup, exprima aceleasi convingeri privitor la uniatie si nimeni nu l-a socotit "penibil". Nici pe el, nici pe alti intelectuali de renume care nutreau aceleasi convingeri. Pentru culpe similare, cel mai mare istoric bisericesc roman actual, parintele Mircea Pacurariu, este desemnat in Raport ca autor de lucrari "jenante".

Apogeul

Insa vanatoarea de "compromisuri" chiriarhale atinge apogeul anti-ortodox al capitolului "Regimul comunist si cultele religioase" atunci cand vine vorba de ultimii trei patriarhi ai Bisericii nationale; Justinian, Iustin, Teoctist. Cea mai crasa dovada, amestecata involuntar cu ridicol, apare la pagina 466 a textului: "Patriarhul Iustin Moisescu, fost colaborator al Securitatii si santajabil in multe privinte...". Spre edificare, cititorul este trimis la nota 76 din subsol, care glasuieste: "Conform dosarului sau de retea, pastrat in arhiva SRI, la care expertii Comisiei prezidentiale au avut acces in 2006, fara insa a putea afisa vreun document".

Asadar, "expertii" marii si atotputernicei comisii prezidentiale, despre care s-a spus ca au copiat si xeroxat pana si documente de care nu era nevoie, s-au multumit doar sa priveasca pretinsul dosar, dupa care au fost dati afara. Dar daca i-a inselat privirea? Istoria se scrie pe baza de dovezi, si cu atat mai mult istoria ultimilor cincizeci de ani. Pe baza de "dovezi" si nu de "fise". Toata povestea e grotesca. "Expertii" dau seama despre un document in felul in care ar povesti ca au vazut farfurii zburatoare.

Citind nota amintita am avut sentimentul ca ii citesc pe rabiatii frati catolici Catalan, unul fost salariat CNSAS dat afara pentru furt de documente, dusmani marturisiti ai Bisericii Ortodoxe. Preambul la nota reprodusa trebuie considerata si cea cu numarul 49 din subsolul paginii 460: "Biografia completa a calugarului Bartolomeu Anania, inclusiv perioada de dupa 1965, cat s-a aflat in misiune in SUA, poate fi scrisa doar pe baza accesului neingradit la toate documentele din Arhiva SIE si din Arhiva Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane (ASSBOR). Cea din urma s-a dovedit la fel de impenetrabila ca prima...".

Inca o dovada ca "expertii" au avut un camp de investigatie arhivistica limitat si au recurs, cat mai "stiintific" cu putinta, la ipoteze, impresii si amintiri (pretinsul dosar "de retea" al patriarhului Iustin). Frustrarea lor se manifesta iarasi la nivelul limbajului; pentru autorii Raportului, IPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului este doar "calugarul" omonim.