Deci se apropie din nou Craciu­nul (sau asta deja a trecut?), deci asta e aproape echivalent cu faptul ca e sfirsitul anului. Moment de bilant, de raportat realizari, ma­rete sau nu.

Cu aceasta ocazie, se obisnuieste ca aceia care au fost cu­minti si si-au facut temele sa pri­measca daruri. Tocmai de aceea, pentru ca judecatorii romani si-au facut toate temele la materia "sfin­ta proprietate e un moft", Romania a primit in dar locul al doilea in clasamentul tarilor cu cele mai multe plingeri depuse la CEDO (Curtea Europeana a Drepturilor Omului) in 2006. Este vorba de 12% din toate plingerile depuse, care sint ale unor romani. Inaintea noastra mai e numai Rusia, adica ursul de la Rasarit, o tara cit enspe Roma­nii.

Tot in 2006, romanii au cistigat 54 de procese la CEDO. Despagubi­rile pe care a trebuit sa le platim cu totii pentru cei 54 de cistigatori s-au cifrat, numai in 2006, la aproa­pe trei milioane de euro. Iar din 1998 incoace, toate procesele pierdute de Romania la Curtea Europea­na a Drepturilor Omului au scos de la buget peste zece milioane de euro. Majoritatea proceselor aflate pe rolul instantelor de la Strasbourg vi­zeaza incalcarea drepturilor de retrocedare a proprietatilor ciordite de comunisti.

Citeste si:

Ziua Z, cea in care bu­getul nostru a pierdut cel mai mult, adica aproape 1.500.000 de e­uro, a fost 12 octombrie, anul aces­ta, atunci cind CEDO a dat sen­tin­ta impotriva statului roman in opt cau­ze privind dreptul la proprietate. CEDO a hotarit ca buzu­na­rele noas­tre, adica alea care baga bani la im­pozit, sa dea acesti bani sau ca sta­tul sa restituie imobilele care au constituit obiectul litigiului in termen de trei luni de la pronuntarea hotaririi.

Un alt record de tot plin­sul pentru baietii si fetele cu roba s-a inregistrat in 2002, in cazul Fal­coianu versus Romania, cind CEDO a dispus acordarea celei mai mari despagubiri pentru un imobil natio­nalizat de comunisti: 743.260 de euro. Dar, daca vreti o consolare, sa stiti ca nu vi s-a luat asa mult din bu­zunare: numai 1,7 lei noi de la fi­ecare roman, ca sa se plateasca cele zece milioane de euro la care CEDO a condamnat Romania. Avea dreptate nea Nelu: un moft.