Secretarul de stat din MEC, democratul Cosmin Popescu a fost trimis in judecata de DNA, fiind acuzat de fals intelectual si favorizarea infractorului. Infractorul in acest caz este predecesorul sau la minister, democratul Ionel Mantog, judecat si el in

Celebrul dosar al "Stramutatilor de lux", pentru obtinerea unor foloase necuvenite in valoare totala de aproape 9 miliarde de lei. Procurorii considera ca, profitand de functiile detinute si avand cunostinta de planurile de productie si investitii ale CNLO, Mantog a cumparat, in perioada iunie-octombrie 2002, la preturi extrem de mici, mai multe gospodarii taranesti. Ulterior, inculpatul a cerut sa-i fie construita, din fondurile CNLO, o vila de lux in cartierul Primaverii din municipiul Targu Jiu, beneficiind astfel de un folos necuvenit in valoare totala de 8.693.003.490 ROL, suma care reprezinta prejudiciul adus CNLO.

Cosmin Popescu este acuzat de fals intelectual si favorizarea infractorului. Anchetatorii au stabilit ca in calitate de secretar de stat in cadrul MEC, Cosmin Popescu a solicitat ministrului Codrut seres, emiterea ordinului 534/0408/2006 pentru efectuarea unui control al activitatii Societatii Nationale a Lignitului Oltenia (SNLO), avand ca tema incheierea conventiilor de schimb, si reconstructia imobilului pentru familia Mantog.

Potrivit procurorilor DNA, demersul lui Popescu a fost facut in scopul de a-l favoriza pe Mantog si de a zadarnici cercetarile in dosarul in care acesta din urma era anchetat de DNA pentru fapte de coruptie si trimis in judecata. Ulterior, Popescu ar fi predat membrilor comisiei din cadrul ministerului, pentru a fi semnat, un raport cu date nereale. Cosmin Popescu ar fi inaintat DNA, din proprie initiativa acest raport, chiar inainte de a fi adus la cunostinta conducerii ministerului. Prin actul de control intocmit in baza ordinului 534/4 august 2006, s-a urmarit punctual inlaturarea acuzatiilor aduse lui Mantog de organele de urmarire penala in dosarul in care era cercetat.

Judecati de aceeasi instanta

Citeste si:

Popescu va fi judecat de Tribunalului Sibiu, aceeasi instanta unde este judecat si Mantog. Reamintim ca Mantog si Vulpe sunt acuzati ca si-au construit din fondurile companiei, vile in valoare de cateva miliarde de lei vechi, la marginea municipiului Targu-Jiu. Destinul celor doi este legat iremediabil inca dinainte de izbucnirea scandalului numit de presa al "Stramutatilor de lux". Cosmin Popescu a preluat functia de secretar de stat in MEC, dupa ce fostul titular al postului, Ionel Mantog, a demisionat din functie in luna iunie 2006, in urma izbucnirii scandalului legat de tranzactiile cu energie electrica din complexurile energetice de la Turceni si Rovinari. Popescu a fost instalat in functie in ultima saptamana din luna iulie, dupa ce anterior fusese director de resurse umane la SNLO, functie, de asemenea ocupata anterior de Mantog.

Inculpatul Ionel Mantog il apara pe inculpatul Cosmin Popescu

Cu nici doua saptamani in urma, intr-o conferinta de presa, Ionel Mantog, fost ocupant al functiei de secretar de stat al MEC inaintea lui Cosmin Popescu incerca sa-l apere pe Cosmin Popescu, motivand ca cercetarea lui Popescu este una ordonata.

Cercetarea de catre DNA a secretarului de stat din MEC, Cosmin Popescu - spunea in urma cu doua saptamani Mantog- era rezultatul unor interese legate de afacerile cu energie electrica si urmareste suspendarea sau demiterea acestuia, intrucat postul respectiv "incurca" foarte mult tranzactiile cu energie electrica ce au legatura cu PNL, PC si cu fostul ministru, Dan Ioan Popescu.

Liderul PD, Ionel Mantog, mai sustinea atunci ca ministrul Codrut seres apeleaza la "perdele de fum" pentru a nu fi tras la raspundere in sedinta Consiliului Suprem de Aparare a tarii pentru nerestructurarea sistemului energetic, si pentru afacerile derulate in acest domeniu de firme private. Nimic mai neadevarat putem concluziona noi fata de spusele lui Mantog de acum doua saptamani. Iata ca seres nu mai este pe scaunul de la MEC, si totusi Cosmin Popescu este trimis in judecata. Finalul este inca departe in aceasta poveste, dar nu putem sa nu remarcam ca acele "perdele de fum" de care vorbea Ionel Mantog erau lansate chiar de el.