Instanta a explicat ca nu poate decide mai devreme pe aceasta exceptie vizand competenta DNA in anchetarea dosarului Loteria, deoarece este vorba de un caz complex, care necesita aprofundarea mai mult timp. Aparatorii lui George Copos au cerut magistratilor sa constate nulitatea sesizarii DNA, deoarece dosarul Loteria, indiferent de veridicitatea acuzatiilor, nu tine de competenta procurorilor anticoruptie.
Ei au explicat ca legislatia in vigoare spune ca numai faptele de coruptie sau infractiunile in legatura cu faptele de coruptie pot fi anchetate de DNA. Or, spun avocatii, George Copos este inculpat pentru sustragerea de la plata obligatiilor fiscale, fara ca "rechizitoriul intocmit de DNA sa retina - si nu avea temeiuri sa retina- ca in cauza dedusa judecatii s-a savarsit, ori se putea savarsi, o infractiune de coruptie sau una asimilata acesteia". Astfel incit, mai spun avocatii, nu a fost respectata "intentia legiuitorului de a sanctiona mai sever participantii la savarsirea unor atari infractiuni, in cazurile in care ele sunt intr-o relatie de conexiune cu infractiunile de coruptie ori a celor asimilate acestora".
In final, avocatii au explicat ca numai Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie era competenta sa cerceteze un caz referitor la un parlamentar, in virtutea celebrei Decizii nr. 235 din 5 mai 2005, a Curtii Constitutionale, care transa problema raportului dintre DNA si Parchetul General: "Astfel fiind, Curtea retine ca legiuitorul constituant, tinand seama de existenta Parchetului National Anticoruptie organizat autonom fata de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, a prevazut in mod clar competenta exclusiva a celui din urma de a efectua urmarirea si trimiterea in judecata penala a deputatilor si senatorilor".
De cealalta parte, procurorii sustin ca problema PNA este lamurita de mult timp, ca nu mai exista PNA, ci DNA, iar acest parchet are competenta de a investiga nu doar fapte de coruptie, ci si infractiuni cu prejudiciu de peste un milion de euro, asa cum este si cazul dosarului in care este inculpat fostul vicepremier
Despre autor:
Sursa: Cronica Romana
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Mașina fostului campion de Formula 1 Ayrton Senna, scoasă la vânzare. Cât...
Sursa: wall-street.ro