Liderul PNL, prim-ministrul Calin Popescu Tariceanu, a fost mandatat, ieri, de Biroul Permanent Central al partidului, sa numeasca un interimar la Ministerul Apararii. Anuntul in acest sens va fi facut public, potrivit sefului Executivului, "peste doua-trei zile". Presedintele Traian Basescu l-a suspendat, saptamana trecuta, din functia de ministru al Apararii, pe Teodor Atanasiu, dupa ce impotriva acestuia a fost declansata urmarirea penala.
Conform legii, interimatul la conducerea ministerului este de 45 de zile. Atanasiu a afirmat ca daca cercetarea penala in cazul sau va dura mai mult de 45 de zile, va demisiona de la sefia MApN. Ieri, ministrul liberal a depus plangere penala impotriva deciziei sefului statului de a-l suspenda din functie.
Surse parlamentare declarau, saptamana trecuta, ca Radu Stroe este preferat interimar pentru ca are o tangenta mai mare cu domeniul apararii si detine functia de ministru delegat pentru coordonarea SGG, neavand un domeniu in subordine. La sedinta BPC de ieri, Tariceanu a propus ca Radu Stroe, care era membru supleant al Biroului Permanent Central al PNL, sa devina membru plin, propunere care va trebui ratificata de Delegatia Permanenta a formatiunii.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Lucian Prună preia conducerea Mogo România
Sursa: futurebanking.ro
-
Restaurant vegan trece la meniu cu carne: Dieta vegană nu o să salveze planeta
Sursa: wall-street.ro