Fostul deputat PDSR Gabriel Bivolaru sustine ca procurorii anticoruptie au facut presiuni asupra sa pentru a-l denunta pe Adrian Nastase in dosarul Zambaccian, fiindu-i oferita in schimb reducerea pedepsei si eliberarea sa de indata din Penitenciarul Rahova

Gabriel Bivolaru sustine ca a fost santajat de Directia Nationala Anticoruptie (DNA) sa semneze un denunt impotriva fostului premier in schimbul eliberarii sale. "Doamna procuror Mariana Alexandru, in prezenta aparatorului meu, mi-a spus: 'domnul Bivolaru nu o sa plecati de la Rahova niciodata, iar vizavi de eliberarea conditionata sa nu va puneti nici un fel de ganduri, sa nu va faceti nici un fel de planuri ca nu va veti elibera conditionat niciodata>>. (...) Voiau sa-l acuz pe Adrian Nastase ca as fi apelat la dansul pentru a ma ajuta in acest dosar si ca i-as fi oferit acea proprietate in schimbul sprijinului pe care l-as fi putut obtine ca sa nu mai fiu condamnat sau nu stiu ce gandeau dansii", a declarat Gabriel Bivolaru.

Fostul parlamentar a afirmat ca judecatorii i-au respins recenta cerere de eliberare conditionata tocmai pentru faptul ca a refuzat sa fie denuntator. Fostul deputat a mai spus ca anchetatorii i-au promis ca, in momentul in care va semna declaratia prin care il invinuia pe Adrian Nastase, va beneficia de o revizuire a dosarului si i se va reduce pedeapsa cu jumatate si, automat, va fi pus in libertate.

Bivolaru a sustinut ca terenul din Zambaccian l-a vandut soacrei sale, dupa care nu a mai stiut nimic de el si a precizat ca nu a facut afaceri cu fostul premier. Fostul deputat PDSR a fost condamnat, in 2004, la cinci ani de inchisoare pentru pagubirea BRD cu cinci milioane de euro. Gabriel Bivolaru este de parere ca a fost trimis la inchisoare pentru ca puterea de la Bucuresti trebuia sa arate Uniunii Europene ca lupta impotriva coruptiei.

Procurorii DNA il cerceteaza penal pe fostul premier pentru modul in care a cumparat in 1998 un teren de 700 de metri patrati platind un pret de aproximativ 25 de ori mai mic decat cel de pe piata. Initial, terenul i-a apartinut lui Gabriel Bivolaru, care este martor in dosarul Zambaccian, fiind transferat de la Penitenciarul din Turnu Severin la Rahova pentru a fi audiat.

El a dat statul roman in judecata la Curtea Europeana a Drepturilor Omului cerand daune de 50 de milioane de euro, adica exact suma pe care este obligat sa o plateasca acum. "Am primit raspuns ca cererea pe care am depus-o este admisibila si ca urmeaza sa fie judecata in cel mai scurt timp. (...) Am sesizat ca am fost condamnat de catre o instanta romaneasca dupa ce a intervenit prescriptia in dosarul in care am fost judecat", a explicat fostul deputat. DNA a refuzat sa comenteze declaratiile lui Gabriel Bivolaru, afirmand ca este vorba de o ancheta in desfasurare.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.