Pe zi ce trece numarul localitatilor in care se confirma prezenta dar si raspandirea virusului H5 este in crestere deoarece, probabil, au fost greseli in gestionarea situatiei. Astfel, au fost confirmate 43 de focare, in 10 judete plus Bucuresti. Dintre acestea 22 se afla in Brasov, 1 in Covasna, 4 in Vrancea, 3 in Bacau, 1 in Buzau, 2 in Sibiu, 1 in Neamt, 3 in Valcea, 2 in Prahova si 2 in Ilfov.

Cele mai multe suspiciuni sunt in judetul Prahova, unde testele rapide din 32 de locatii au iesit pozitive. In judetul Brasov, unde a fost confirmata forma inalt patogena a virusului H5N1, existau 11 suspiciuni, alte 2 in Buzau, 4 in Vrancea si cate unu in Valcea, Alba si Mures. Ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, declara ca au fost lichidate 21 de focare.

Negustor ambulant vinovat de raspandirea aviarei in Covasna

Punctele de supraveghere si control din localitatile de granita ale judetului Covasna cu judetul Brasov au dat rezultate in privinta negustorului ambulant care a vandut la Sita Buzaului si in alte localitati pui care, apoi, au murit. Restul de pasari vii au fost eutanasiate, s-au dezinfectat curti si adaposturi pentru gaini, transmite corespondentul AMOS News. Cel care a comercializat pui vii fara sa respecte normele sanitar-veterinare se numeste Dumitru O. si este din satul Ladauti, judetul Covasna.

Citeste si:

Se pare ca negustorul nu stia ca puii erau bolnavi, dar nici nu l-a interesat prea mult obtinerea actelor in regula pentru acestia, efectuand asadar comert in afara legii si contribuind la extrinderea gripei aviare. Ca urmare, respectivului i s-a intocmit dosar penal in conformitate cu CO. ART 310, urmand ca Parchetul de pe langa Tribunalul Covasna sa solutioneze cazul. Filtrele de dezinfectie prezente de mai bine de o sptamana la intrarile in zona de protectie din jurul focarului de la Sita Buzaului sunt mentinute si acum.

Gripa aviara confirmata in orasul Patarlagele

Numarul focarelor de gripa aviara din judetul Buzau a ajuns la doua. Luni, autoritatile judetene au primit rezultatul testelor efectuate la Bucuresti pe mai multe pasari din orasul Patarlagele. Potrivit corespondentului AMOS NEWS si aici, este vorba de gripa aviara, la fel ca in satul Valea Lupului. Reprezentantii Prefecturii Buzau spun ca in zona nu se va institui carantina, intrucat s-au luat toate masurile inca de la momentul aparitiei suspiciunii.

Pasarile din imediata apropiere a curtii unde testele rapide au indicat virusul aviar au fost sacrificate, gospodariile dezinfectate, au fost instalate filtre de dezinfectie, iar teste rapide au fost efectuate in permanenta, fara ca vreunul sa mai iasa pozitiv.
In momentul de fata, in judetul Buzau sunt confirmate doua focare de gripa aviara, in orasul Patarlagele si in satul Valea Lupului, situat in imediata apropiere. In ambele cazuri, pasarile bolnave au ajuns in zona dupa ce un localnic a cumparat pui de la Codlea si i-a vandut consatenilor sai. In afara de cele doua focare confirmate, in judetul Buzau mai exista o suspiciune de gripa aviara in comuna Florica.