Cotidianul "Evenimentul zilei" a prezentat transcrierea a trei convorbiri telefonice, din 6-7 aprilie 2004, dintre Patriciu si Sorin Rosca Stanescu, brokerul Claudiu Simulescu, respectiv avocata Emilia Ciucan. Con-vorbirile indica faptul ca Dinu Patriciu a oferit informatii privilegiate unor apropiati inaintea lansarii pe bursa a actiunilor Rompetrol Rafinare Constanta (RRC). Fragmente din aceste convorbiri se regasesc si in referatul prin care procurorii au cerut arestarea preventiva a lui Patriciu.

Volumul 59

Robert Cazanciuc, seful Biroului de Presa din Ministerul Public, sustine ca informatiile nu s-ar fi scurs din Parchetul General: "Documentele sint din dosarul care a fost la instanta si nu au un caracter clasificat". Dar Cristian Iordanescu, unul dintre aparatorii lui Dinu Patriciu, ne-a declarat ca nici macar avocatii nu au avut acces la volumul 59, cu scriptul convorbirilor telefonice.

"Am cerut sa vedem probele Parchetului privind noile acuzatii. Procurorii nu ne-au aratat nici o inregistrare telefonica si nici macar un mandat de interceptare, semnat de judecator. Nici la instanta nu am avut acces la acest volum. De altfel, dosarul nu a fost de gasit niciodata la arhiva, el aflindu-se permanent in posesia procurorilor care il aduceau la termenul de judecata si il retrageau dupa termenul de judecata", ne-a spus Iordanescu.

"Cit si unde"

Citeste si:

Potrivit ,,Evenimentului zilei’’, Sorin Rosca Stanescu l-ar fi sunat pe Dinu Patriciu, cu o zi inainte de lansarea la bursa a titlurilor Rompetrol, cerindu-i amanunte despre achizitionarea de actiuni RRC, in valoare de 200.000 de euro. D.P.: ,,Da, vezi ca trebuie sa-mi spui cit si trebuie sa-ti spun unde’’. S.R.S: ,,200, 200 si spune-mi unde?’’ D.P.: ,,A, 200, de ce?’’ S.R.S.: ,,De, de mii’’. D.P.: ,,Da, la TVM. Treci pe la mine".

"Operatiunea noastra"

O alta inregistrare arata ca Dinu Patriciu l-ar fi sunat pe brokerul Claudiu Simulescu. Acesta l-a avertizat ca, "din pacate, am ceva probleme cu clientii, deoarece nu am acceptat sa intre nimeni pina nu s-a finalizat operatiunea noastra. S-au cam suparat citiva, dar asta e, ca nu era sa stricam noi, sa ne dam cu stingu-n dreptu’."

In a treia inregistrare prezentata de ,,Evenimentul zilei’’, avocatul Emilia Ciucan il avertizeaza pe Dinu Patriciu ca e posibil sa fie anulate toate tranzactiile bursiere din 7 aprilie, iar Dinu Patriciu intreaba: "Cu cine sa vorbesc?’’ E.C.: ,,Inspectorul CNVM-ului, Oprea si Farmache pot face chestia asta’’. D.P.: ,,Oprea era acolo azi’’. E.C.: ,,Da, dar eu si Dan l-am luat de acolo ca sa nu suspende, deoarece a vazut prima parte de tranzactionare si a zis: 'V-am vazut ce-ati facut>>". Intr-un final, Dinu Patriciu intreaba: "Ce-mi sugerezi? Sa vorbesc cu Stere Farmache?", iar avocata ii raspunde: "Da, iar eu il sun pe Oprea".