"Cotidianul" scria in urma cu citeva zile despre modul in care Traian Oprea, directorul general Hidroelectrica, vrea sa scape de inchisoare recuperind prejudiciul din dosarul in care DNA a inceput urmarirea sa penala. In decembrie 2005, procurorii anticoruptie au demarat urmarirea penala a lui Oprea intr-o afacere asemanatoare celebrului caz Electrica Banat. Oprea este invinuit ca a achizitionat piese Siemens si Schneider, contrafacute si la preturi astronomice, de la firma Enol apartinind lui Silviu Boghiu, fost director la Electrica Bucuresti.

Suma totala a acestor contracte devenite obiect de studiu la DNA este de aproximativ doua milioane de euro, potrivit datelor oficiale. Parte din bani, circa 500.000 euro, au fost recuperati prin returnarea pieselor catre Enol, tranzactii inverse ce au fost initiate a doua zi dupa ce Boghiu fusese arestat in dosarul "Electrica Banat".

Sa vedem cum facem

Citeste si:

Au mai ramas astfel 1,5 milioane de euro, prejudiciu net in dosarul DNA, care va fi terminat curind si trimis in instanta. Cu toate ca procurorii l-au anuntat pe ministrul Codrut Seres despre stadiul anchetei si l-au invitat sa ceara despagubiri in numele institutiei pe care o conduce, acesta tace. El a declinat deocamdata oferta de a se constitui parte cu un prejudiciu de 1,5 milioane de euro. De la biroul de comunicare al lui Seres ni s-a spus ca: "Ministrul nu a luat inca o decizie in aceasta privinta. Cind o va face va vom anunta".

De asemenea, ni s-a mai spus ca ministrul nu are certitudinea acestui prejudiciu, in pofida faptului ca suma este calculata de DNA. Mai mult, ni s-a spus ca, si in privinta unei eventuale suspendari a directorului general Traian Oprea, invinuit penal, mai este de reflectat: trebuie vazuta forma sub care se poate face un astfel de lucru si cu cine ar putea fi inlocuit, deoarece "Hidroelectrica este o societate importanta si nu poti sa pui pe oricine" sa o conduca.