Academia Franceza de Film si-a ales cistigatorii pe 25 februarie, intr-o ceremonie plina de surprize. Pe linga faptul ca nimeni nu se astepta ca unul dintre filmele nominalizate sa obtina opt premii, stralucirea vedetelor invitate pe scena a fost umbrita de neasteptate proteste. Gala a fost intirziata cu aproape jumatate de ora dupa ce un grup de angajati din industria spectacolului a profitat de transmisiunea in direct pentru a urca pe scena si pentru a declara ca va lupta impotriva contestatei reforme a sistemului de asigurari de somaj.

La editia din acest an, au fost acordate doua premii onorifice, unul pentru actorul francez Pierre Richard si altul pentru Hugh Grant, care s-a aratat recunoscator, tinind sa spuna, in gluma, ca nu primeste prea multe premii in tara lui si adaugind: "Am apreciat dintotdeauna cinematografia franceza: Emanuelle, Emanuelle II, Emanuelle III... si, de asemenea, Godard, Truffaut".

Publicul de la Berlin i-ar fi dat un Urs

Desi fusese nominalizat la patru categorii: cel mai bun film francez, cel mai bun regizor, cea mai buna muzica scrisa pentru film, cel mai bun scenariu original, filmul lui Mihaileanu a cistigat doar la ultima categorie. E interesant de observat ca regizorul de origine romana a mai fost nominalizat la premiile César, tot pentru scenariu, in 1999, dar atunci nu a reusit sa convinga juriul cu pelicula sa de succes "Trenul vietii".

Mihaileanu a participat la gala César-urilor dupa ce cistigase deja trei premii la festivalul de la Berlin: Label Europa Cinemas, Premiul publicului si Premiul juriului ecumenic, ultimele doua la sectiunea Panorama. De altfel, la Berlinala, "Va, vis et déviens" a ridicat sala in picioare, intr-o lunga ovationare care a dat de inteles ca publicul ar fi dorit sa vada acest film in competitia oficiala, unde putea fi recompensat cu un Urs de Aur.

Ciocnirea culturilor in Israel, prin ochii unui copil

"Va, vis et déviens" incepe ca un film istoric, cu imaginile dezolante ale desertului sudanez, unde, in 1984, o foamete catastrofala ucide sau alunga mii de oameni. Din initiativa Israelului este demarata, sub supravegherea Mossadului si cu sprijinul Statelor Unite, "operatiunea Moise" prin care erau transportati in Tara Sfinta evreii etiopieni (numiti "Falasha", descendenti ai regelui Solomon si ai reginei din Saba, mentionati in Tora ca un "trib ratacit" al Israelului). Intre beneficiarii acestui pod aerian se afla Schlomo, un copil etiopian crestin, un "goy", pe care mama lui il incredinteaza unei Falasha pentru a fi declarat evreu si a se salva astfel de foame si de maladiile care decimau populatia africana.

In Israel, Schlomo este adoptat de o familie de evrei sefarzi francezi, insa baiatul continua sa traiasca cu teama ca impostura si originea sa clandestina vor iesi la lumina, facindu-l sa piarda tot, incepind cu identitatea sa de cetatean evreu-israelian-francez, care ascunde imaginea unei mame crestine din Africa.

Tehnici de documentar si subiecte sensibile

Mihaileanu imprumuta tehnici de documentar pentru a reda contextul istoric, religios si politic. Desi prezinta o realitate complexa, regizorul nu se teme sa atinga subiecte sensibile, precum dezradacinarea, rasismul si discriminarea, problemele de acceptare a Celuilalt, dragostea, razboiul, respectul si dreptul de a fi diferit. Intr-un stat aflat inca in formare, diferentele culturale nu inceteaza sa reprezinte o problema sociala si politica. Insasi Golda Meir se intreba, la un moment dat, daca "evreii n-aveau deja destule probleme pentru a se ocupa si de enigmaticii Falasha".

Inima care s-a oprit la opt premii

Pelicula "De battre mon coeur s’est arreté", a lui Jacques Audiard, a fost cistigatoarea absoluta simbata seara, recunoscuta drept cea mai buna la categoriile film, regizor, actor in rol secundar, speranta feminina, coloana sonora, fotografie, montaj si adaptare cinematografica. Filmul, o versiune a celebrului "Fingers" realizat in 1978 de James Toback, prezinta povestea fiului unui agent imobiliar care, confruntat cu metodele de lucru putin ortodoxe ale tatalui sau, se hotaraste sa abandoneze afacerea familiei pentru a incepe o cariera de compozitor de muzica pentru pian. Jacques Audiard si-a dedicat César-ul actorului principal din filmul sau, Romain Duris, care a pierdut in fata lui Michel Bouquet, premiat ca fiind cel mai bun actor pentru interpretarea lui François Mitterrand in "Le promeneur du champ de Mars".

Printre cistigatorii neasteptati ai César-urilor din acest an se afla si "Million Dollar Baby", al lui Clint Eastwood, care a fost desemnat cel mai bun film strain, surclasind pelicula spaniola "Mar adentro" a lui Alejandro Amenábar. Pe lista de perdanti se mai afla si alte nume mari precum Catherine Deneuve, Isabelle Huppert sau Michael Haneke.

Regizorul si filmul vietii lui

Radu Mihaileanu se naste in 1958, intr-o familie de origine evreiasca din Bucuresti. Tatal sau, Mordechai Buchman, a fost nevoit sa-si schimbe numele in Ion Mihaileanu dupa ce a reusit sa evadeze dintr-un lagar de concentrare unde fusese deportat. Sub acest nume, tatal regizorului a si semnat, mai tirziu, un scenariu la filmul "Duminica la ora sase", de Lucian Pintilie. La inceput animator al unei trupe de teatru, Radu paraseste Romania comunista in 1980, stabilindu-se mai intii in Israel, apoi in Franta, unde studiaza film si isi face ucenicia cu regizorul italian Marco Ferreri.

Primul sau lungmetraj, intitulat "Trahir" ("A trada"), este realizat in 1993 si spune povestea unui poet roman, dizident in timpul stalinismului. Mihaileanu ajunge insa celebru pentru al doilea film, "Trenul vietii", premiat la Venetia si la Festivalul Sundance. Pelicula, din 1998, vorbeste despre un sat din Europa Centrala a anilor ’40, ai carui locuitori evrei isi simuleaza propria deportare in Rusia, in speranta ca astfel vor scapa de adevaratele persecutii.

"Filmul meu a fost adoptat"

"Am fost teribil de emotionat cind mi-am auzit numele rostit pe scena Cesar-ului", ne-a declarat Radu Mihaileanu. "Pentru mine, ca roman, premiul pentru scenariu inseamna cu mult mai mult decit pentru un francez. Desigur ca nu ma pot compara cu ei, dar nu am putut atunci sa nu ma gindesc la Cioran, Ionesco sau Panait Istrati care au incercat si au reusit sa scrie in franceza mai bine chiar decit francezii.

Sigur ca in arta nu are ce cauta competitia, nu alearga nimeni mai repede decit altul, dar nu pot nega faptul ca am fost extrem de mindru. Publicul a fost principalul aliat al acestui film. Nu m-am gindit niciodata ca un film mic, fara vedete, cu o poveste marginala despre evreii etiopieni va aduce in cinematografe atit de mult public. Filmul meu mic a crescut, asemeni lui Schlomo, pentru ca a fost adoptat de o noua familie. Familia care a adoptat filmul meu este publicul din lumea intreaga. Acum lucrez la doua scenarii si sper ca macar unul dintre aceste doua filme sa fie turnat in Romania, unde ma intorc mereu cu drag", a incheiat el.