Guvernul a aprobat ieri proiectele de ordonanta de urgenta privind rectificarea bugetului de stat si a bugetului asigurarilor sociale de stat, intr-o sedinta speciala pe aceasta tema.

Astfel, deficitul bugetar pentru acest an se mentine la 1 la suta din PIB, fata de 0,5 la suta, cat fusese stabilit ca tinta, la inceputul anului. Pe de alta parte, s-au strans in plus la buget - printr-o colectare care a depasit estimarile initiale sau din fondurile pe care majoritatea institutiilor publice nu le-au putut cheltui in acest an - 17.747 miliarde lei vechi.
Executivul a distribuit aceste fonduri pe diferite domenii considerate prioritare, cele mai mari sume primindu-le bugetele Educatiei, Sanatatii si Transporturilor.

Prin rectificarea bugetara, vor fi alocate 8.107 miliarde de lei vechi pentru Fondul National Unic de Asigurari de Sanatate, suma fiind destinata platii restantelor din sistemul de sanatate. Premierul Calin Popescu Tariceanu a precizat insa ca datoriile vor fi platite doar dupa ce autoritatile vor evalua conducerile unitatilor sanitare, pentru a evita acumularea unor eventuale noi datorii din cauza managementului defectuos al spitalelor. Ministerul Muncii a primit 2.841 miliarde lei vechi. Pentru protectia sociala a persoanelor cu handicap si a copiilor au fost alocate 2.418 miliarde lei vechi, iar autoritatile locale au primit un total de 2.000 miliarde lei vechi.
Bugetul Ministerului Educatiei si Cercetarii a fost suplimentat cu suma totala de 1.973 miliarde lei vechi, dintre care 300 miliarde lei vechi vor fi acordate sub forma de subventii pentru caminele si cantinele studentesti si pentru finantarea de baza a invatamantului superior.

Pentru Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului au fost alocate 1.435 miliarde lei vechi, in principal pentru refacerea infrastructurii rutiere afectate de inundatii, precum si pentru acordarea unor facilitati de transport pentru diferite categorii de populatie.Ministerul Administratiei si Internelor a primit, printre altele, 815 miliarde lei vechi pentru plata integrala a pensiilor militarilor si functionarilor cu statut special.La Ministerul Economiei si Comertului au ajuns 650 miliarde lei vechi pentru asigurarea subventiilor pe produs si activitati, precum si pentru acordarea platilor compensatorii pentru persoanele disponibilizate din industria mineritului.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.