Nascut la 18 februarie 1938,
Sighisoara, Romania
Educatie: Absolvent al Institutului
de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" Bucuresti, 1966. Obtine gradele didactice: definitivat
si gradul II in anii 1969, 1971.
Este membru al Uniunii Artistilor
Plastici din Romania si al Galeriei Ward-Nasse
New-York.
Expozitii personale:
2005 Bucuresti, Romania
2005 Cluj-Napoca, Romania
2003 Essen, Germania
1998 Essen, Germania
1987 LID Fine Arts, Warren, NJ, SUA
1986 University of Colorado, Boulder, SUA
1986 Statesmen's Club, Rapid City, SUA
1985 Black Hills State College, South Dakota, SUA
1985 Anakota Art Gallery, Rapid City, SUA
1984 Heidelberg, Germania
1982 Budapesta, Ungaria
1982 Zalau, Romania
1979 Strajitza si Balcic, Bulgaria
1975 Galati, Romania
1970 Bistrita, Romania
1967, 1968, 1978 si 1980 Cluj-Napoca, Romania
Dumitru Ivan, te-a ajutat in decizia de-a te stabili la
New-York si faptul ca in artele vizuale limbajul este universal?
Limbajul artelor vizuale este intr-adevar universal, dar decizia de a ma exila, impreuna cu arta mea cu tot, nu am luat-o singur, iar imprejurarile au fost multiple. Nu intru in detalii. Cu siguranta limbajul universal al artelor vizuale este hotarator. Ramanerea intr-un limbaj strict local, sa nu spunem provincial, e sinucidere pentru munca de creatie.
Ai dus cu tine peste Ocean, o energie specifica Transilvaniei natale? Intrai total necunoscut intr-o lume la fel de necunoscuta.
Am adus aici cu mine o energie, asa cum intrebi, dar nu numai din Transilvania natala, ci din toata experienta scolii romanesti de arta, pe care o consider de mare calitate. Pacat ca noi romanii nu am stiut si nu stim inca sa ne punem in valoare ce avem de spus pe plan universal, sa ne facem arta cunoscuta pretutindeni in lume. Succesul de acasa, ni se pare suficient si nu miscam un deget pentru a ne face vizibili ca artisti. Recunoasterea vine si prin noi, cei care avem ceva de spus lumii. Astfel, valori extraordinare raman necunoscute in afara granitelor tarii.
Dupa mai bine de doua decenii poti, sunt convinsa sa "judeci" America prin ochii celui care traieste in ea si nu prin cei ai unui calator ocazional.
Asa cum stim, America este o tara pragmatica. Deci si manageriatul aici este la fel. Ai nevoie de oameni care investesc in tine. Fara ei nu poti face mai nimic. In Romania exista o UAP care a ajutat si ajuta mai mult sau mai putin si astazi artistii, fapt care in lumea de aici nu se intampla. Aici, trebuie singur sa iti gasesti caile de a intra in legatura cu oamenii care sa te propulseze, sa te recomande ca pe o investitie rentabila. Foarte rar un american cumpara o lucrare pentru ca ii place; ea trebuie sa constituie o investitie sigura. Am avut aceasta experienta si o am in continuare aici, din pacate. In momentul cand creatia noastra este total necunoscuta, eforturile unei propagande la nivel universal nu sunt suficiente. De multe ori, ne prezentam in lume cu ce avem mai primitiv, subliniind ca sunt traditii si "creatii" de veacuri. Este adevarat; avem un tezaur folcloric minunat, insa cred ca ar trebui sa prezentam si contemporaneitatea (ceea ce facem acum) pentru ca am avea ce arata.
Ca sa poti spune ceva cu adevarat ai nevoie de curaj?
Nu, nicidecum, nu ai nevoie de curaj, daca ai ceva de spus, si crezi cu tot sufletul in ceea ce faci. Important e sa ramai tu insuti.
Dar artistii, pe langa histrionism, au si o doza
de cameleonic...
Exista sigur si artisti care se pot schimba in ceea ce fac, in functie de cerinte si gustul pietii. Eu nu fac parte din aceasta categorie. Nu mi-am tradat niciodata, la fluctuatiile cerintelor diverselor piete de arta, propria imagine si imaginatie.
Ai expus relativ usor ?
Am reusit sa expun din primul moment cand am sosit in aceasta lume, la inceput in Germania si in ultimii 25 de ani in America.
Ai descifrat vreun secret pazit bine pentru artistii veniti din Est?
Nu am descifrat nici un secret. Pur si simplu am lucrat din prima zi de odata ajuns aici. Am incercat sa raman "eu", sa imi folosesc toate cunostintele legate de ceea ce stiam din scoala romaneasca si sa imi completez convingerile pe care mi le-au oferit marile muzee din aceasta metropola care este New York-ul. Nu este usor deloc, nu vreau sa ma repet, insa aici nu trebuie sa renunti nici o zi fara sa faci eforturi, pentru ca sa nu dispari ca nume din vizorul celor care se ocupa de acest fenomen. De multe ori esti pus in situatia sa expui alaturi de ceea ce nu-ti convine. E bine totusi sa expui; te ajuta sa te remarci daca ai ceva de spus. Aici totul este arta.
Si a face bani e o arta...
E cea mai cautata arta!
Totusi, ce nevointe artistice ii bantuie pe americani?
Americanii au nevoie de o istorie a lor proprie si doresc din tot sufletul acest lucru. Au simbolurile lor, nume mari de artisti cu cote mari, extrem de mari (ma refer la preturi). Totul s-a intamplat incepand din anii '30 - '35 cand au venit multi artisti din Europa, s-au naturalizat si au fost adoptati imediat. Exista un complex al Europei, dar americanii sunt si foarte patrioti. Vor sa creeze o arta a lor si si-au creat-o. Cei mai "straluciti" sunt cei care odata cu fenomenul "Pollock" au reusit in acea perioada sa se impuna, iar in anii '40 - '50 au devenit clasici. Acum este o mare infuzie de artisti din Est, rusi, polonezi etc., mai putini romani. Pacat ca nu stim si nu am stiut sa ne facem cunoscuti, sa ne facem propaganda. Cred ca am spus si o mai repet: "Reclama este sufletul comertului", iar americanii stiu sa o faca pentru ei.
Artele vizuale sunt o valoare garantata.
Artele, in general, trebuie sa constituie o garantie de valoare, care nu scade, ci in timp creste. Americanul ignora modestia, asa cum am mai spus, nestiinta de a-ti face reclama.
Dumitru Ivan, este pictura de sevalet privita cu mefienta?
Se vehiculeaza chiar in cercurile cele mai docte de specialisti si critici ca arta de sevalet va disparea. Arta trebuie sa iasa in strada cu lucrari monumentale, poduri invelite in panza, parcuri amenajate cu sute de porti acoperite de plastic etc... Consider ideea aberanta. Toate muzeele sunt pline de lucrari facute in intimitatea atelierului, sau afara, dupa motivul pictat, gravat sau sculptat. Cred ca oamenii nu pot renunta la o lucrare care sa-i bucure, sa-i optimizeze in interiorul lor intim. Peretii interioarelor nu vor ramane niciodata goi. De ce cand apare o lucrare a unui impresionist sau post impresionist, un Picasso sau un Brancusi (mai rar) se vinde la licitatii cu zeci sau chiar sute de milioane de dolari?
Ce este succesul care te consacra?
E greu de spus. Fiecare pictor consacrat a avut succes, unii foarte devreme, altii tarziu. Astazi, pentru succes, aici, ai nevoie de niste persoane care sa te propulseze, dar aceste persoane trebuie sa fie dotate financiar si sa aiba o pozitie dominanta in business, firme care vehiculeaza sute de miliarde de dolari. Sponsorizarea intr-o asemenea conjunctura iti asigura succesul, albume publicate, sali in marile muzee si toate conditiile pentru a expune. Pentru cei mai putini norocosi, nu exista decat perseverenta, munca asidua si hotararea de a nu-ti trada personalitatea si idealurile in care crezi. Astfel, succesul poate sa apara si in timpul vietii.
Ai expus destul de mult in toti acesti ani...
Am avut multe expozitii personale aici in America, in South Dakota, Colorado, New Jersey si multe participari in galerii la New York. In 2005 asa cum stii, am expus la Bucuresti si la Cluj.
In ianuarie vei expune in Manhattan.
Acum expun la o galerie din New York City, din Manhattan, in Greenwich Village, zona Soho. E o zona cu zeci de galerii, frecventata de numerosi turisti si amatori de arta. Expun 33 de lucrari neexpuse anterior, lucrari realizate in ultimii 2 ani si jumatate. Aceasta expozitie e o sinteza, poate, a ceea ce am facut pana acum. E un volum mare de munca, un mare efort financiar, o expozitie pentru sufletul meu. Nu imi fac mari sperante in achizitii. M-au ajutat prieteni sincer si dezinteresat, m-a ajutat mult familia mea, in fine, o astept cu mari emotii.
Cum este vazut artistul de marele public? Coopereaza cu el?
Cred ca pentru marele public un artist a fost intotdeauna un om interesant. Daca lumea coopereaza astazi cu artistul ar fi greu de afirmat. Sunt oameni care o fac, dar epoca in care traim ne-a invatat, din pacate, sa fim mai practici. Banii pe care ii dai ca sa cumperi patru cauciucuri pentru masina sunt mai bine investiti decat intr-un tablou. Cu regret, dar exista si astfel de conceptii.
Sa revenim la ceea ce vei expune. Pictura ta se vrea si polemica?
Pictura pe care o fac acum, am inceput-o prin anii '67 - '68. Ceea ce fac azi e o continuare mai elaborata. Subliniez, plec de la real, poate ca ajung la un fel de expresionism abstract, dar, cu siguranta, nu este o pictura abstracta, cum poate cred unii. E o pictura care vrea sa transmita un sentiment de bucurie. Nu cred ca, asa cum spui, pictura mea are si un dat polemic. Este adevarat ca eu fac cu placere si din suflet si teme asa-zis "umile": poate o floare sau un peisaj. Simt nevoia cateodata sa ma joc, sa ma gandesc mai putin la temele mele obisnuite de acum. Ma relaxeaza si ma bucura culoarea si sunt mandru ca reusesc sa ma bucur si de aceste lucrari asa-zise "marunte".
Orice imagine poate fi un eveniment?
Aproape toate momentele de creatie constituie un eveniment. De exemplu, imaginea care se transforma in forme de multe ori neasteptate sau alteori asteptate, dar de negasit. Pentru un artist este greu sa se explice concret. Sunt momente de mare concentrare constienta, cand aplici tot ce stii si nu iese ceea ce doresti. Insa, alteori intervin revelatii neasteptate pe care, de fapt, nu le poti explica.
Ai ajuns in America avand o scoala buna in bagaje.
Eu am lucrat, in aceasta perioada de sase ani de Institut, foarte mult. Am fost, poate, fortat si de timp, ma refer la timpul irosit pana am reusit sa devin student. Nu intru in detalii; toti stim ce se intampla cu generatia mea in anii '54 - '55 in facultati si ce insemna "originea sociala". Am incercat sa merg pe o linie a picturii romanesti in special a picturii dintre cele doua razboaie.
Dupa absolvirea Institutului de Arte Plastice din Bucuresti, m-am reintors la Cluj, unde am fost dascal timp de 17 ani, impartindu-mi timpul cu greu intre atelier si scoala. Cred ca asa cum spune Mircea Eliade, la varsta "huliganului" s-ar putea face marile creatii, varsta inconstientei, intre 20-30 ani. Cred ca incercarile mele cele mai serioase au fost in acea perioada. De altfel, ceea ce fac acum este o continuare a ceea ce am incercat atunci, insa lasat neterminat din diverse motive care nu au depins de mine.
Esti optimist? Te-ai molipsit de la pesimismul american?
Totul este derizoriu. Planurile pe care ni le facem de multe ori devin fantezii. Nu vreau sa devin pesimist. Profund este crezul la care nu trebuie sa renunti, desi, inevitabil, perioadele grele apar in viata si creatie. Trebuie trecut si, daca ai ceva de spus, vei spune. Exista si indoieli, insa, chiar daca succesul nu vine atunci cand ai nevoia cea mai mare, el va aparea intr-o recunoastere chiar postuma. Sunt si situatii cand nu vine niciodata. Insa, daca pasiunea si forta nu te parasesc, satisfactia va exista, chiar daca doar una personala.
Ai visat spatii largi de expunere?
Mai ales acum, in ultimii mei ani de creatie am visat ca as putea transpune unele din lucrarile mele in spatii deschise in marile orase, poate in mozaic sau zgrafito. E un vis.
Ce te-a marcat din istoria artelor vizuale?
Ar trebui sa insir o intreaga istorie a artelor. In prima parte a instruirii mele am fost marcat de pictura romaneasca dintre cele doua razboaie, asa cum am mai mentionat. Am descoperit putin mai tarziu Egiptul, Grecia, si, sigur, toata Renasterea. Imi este greu sa mentionez nume.
Cum privesti deschiderea Europeana?
Deschiderea europeana a insemnat si inseamna totul. Daca ramaneam in "provincie" ar fi fost o sinucidere sigura.
Ce te mai fascineaza inca in imagine?
Cred ca asa cum desenau egiptenii in arta lor laica sau grecii pe vasele lor, nu a mai facut nimeni in alt secol vreodata.