Hai sa mai luam un credit!

Unul ipotecar in euro, pentru un apartament vechi, la care sa platim o rata de 75% din leafa. Mai ginditi-va!



Cind am vazut joi, pe interbancar, euro la 3,6 lei, mi-am adus aminte de un amic care, in culmea disperarii, a platit, saptamina trecuta, 70.000 de euro pentru un apartament de 37 de metri patrati intr-un bloc mai in virsta decit el, la marginea Bucurestiului. Omul a tras de toate baierile pungii lui si a sotiei pentru a se califica la creditul cu care sa-si ia cutia de chibrituri care sa-l scape de chiriile nesimtite. Si ca el sint multi: imprumutati pina la limita, in euro. E bine sa te imprumuti in moneda in care iti iei leafa, dar leul e o marfa foarte scumpa la bancile romanesti. In medie, jumatate din venitul lunar al romanului se duce pe rate la credite. Raportat la media UE nu e mult, dar daca ne gindim la ce poate sa faca un roman cu ce-i ramine din leafa si la ce poate face un european din Vest, e enorm. Si asta nu e tot: ce ramine dupa rata din ce in ce mai mare e erodat de inflatia care s-a reaprins si arde la buzunar mai tare decit inflatia din statistica.

Sigur, explicatii pentru prabusirea leului exista, sint chiar de bun-simt: Tariceanu a zis ca asta e cursul care reflecta cel mai bine starea economiei, BNR ca deprecierea este in concordanta cu indicatorii fundamentali ai economiei, capitaluri speculative care fug, criza de lichiditati in lume etc., dar asta nu-l ajuta prea mult pe cel care se duce la piata cu din ce in ce mai putini bani si vede pe taraba preturi mai mari de la o saptamina la alta. Si ce va face omul: daca lucreaza la stat, o pune de-o greva ca sa-i creasca leafa, daca e la privat, fie cere o leafa mai mare, fie se duce la alt patron care sa-i dea o leafa mai mare. Adica genereaza, la limita, tot inflatie, in situatia (caracteristica mai ales bugetarilor) in care face tot ce facea inainte, dar pentru un salariu mai mare.

Sigur, creditul tine de optiunea, responsabilitatea si de stilul de viata al fiecaruia. Tinta fiecarui individ e bunastarea, iar drumul pina acolo se face din banii altora. Problema e ca romanii se gindesc intii la citi bani pot sa ia in speranta unei fabuloase cresteri a salariului in viitor, si abia apoi daca ii si pot da inapoi din ce au acum, dovada cresterea exploziva a numarului restantierilor. Si se gindesc cu atit mai putin la riscurile asociate imprumutului, riscuri in fata carora nu se pot proteja in nici un fel, iar cel valutar tocmai a muscat. Vestea si mai proasta e ca leul nu se va intoarce prea curind la nivelul din vara. Vestea dramatica ar fi spargerea bulei imobiliare a lui Isarescu...

---

Despre autor: