Avem o serie de institutii ale statului care se bat intre ele, insa toate sint atit de slabe - sau slabite - incit simt nevoia sa-si incalce propriile reguli ca sa-si ia ca aliat opinia publica. Diferenta o face calitatea informatiilor pe care combatantii le livreaza opiniei publice.

Cu ochii bulbucati, cu voci gituite, cu carotide plesninde, se string intr-un studio tv niste oameni care se recomanda, dupa caz, ziaristi sau analisti si incep sa tipe unii la altii de parca tocmai a inceput apocalipsa. Ei intre ei nu se cearta, ca sint prieteni intre ei, nu fac decit sa puna toti aceeasi intrebare, pe care de fapt n-o adreseaza numanui: cum a fost posibil ca o institutie a statului sa scurga spre televiziune filmuletul cu Remes si Muresan? Cind se termina emisiunea, dau fuguta in alt studio si in alt interval orar, cu alte tarife de publicitate, unde se intilnesc cu alti ochi bulbucati, cu alte voci gituite, cu alte carotide plesninde si pun aceeasi intrebare. Devine limpede ca nu asteapta nici un raspuns, vor doar sa fie vazuti cit de raspicat pun ei intrebarea cu pricina. In lipsa unui raspuns, ei au pus deja concluzia: ne-am aflat in fata unei groaznice agresiuni institutionale asupra unor cetateni presupus nevinovati. Cei despre care vorbesc vad insa doar jumatatea de adevar care le convine.

Daca privim cronologic seria de evenimente din ultimele saptamini, observam ca acestea sint seria unor actiuni si contraactiuni simetrice, toate generate institutional. Important e sa vedem cine a aruncat primul piatra.

Cind cineva - nu stim cine, dar banuim - a strecurat in presa fragmente din raportul CSM privitor la DNA, indignatii de mai sus n-au mai tipat cum de a fost posibila asa grozavenie. Desi a fost vorba tot de o agresiune institutionala, ochii bulbucati n-au mai asteptat corectiile ce au fost aduse raportului, au inghitit pe nemestecate ce era acolo si au descris o alta apocalipsa, infirmata ulterior din lipsa de probe.

Cind Tudor Chiuariu a afirmat public ca nevasta lui Remes are telefoanele ascultate, inainte de a se sti oficial ca exista macar un dosar Remes, ne-am aflat tot in situatia unei agresiuni institutionale, mai exact a Ministerului de Justitie asupra DNA. Si asta o stim acum cu precizie, cita vreme evenimentele ulterioare au confirmat-o cu asupra de masura: vocea Stelianei se aude limpede ca cristalul in episodul doi al tele-palincai. Vocile gituite n-au chitait nimic.

Cind Guvernul a uneltit in taina ordonanta de urgenta prin care suspenda activitatea comisiei speciale de la Cotroceni, ne-am aflat iarasi in fata unei agresiuni institutionale, de data asta a intregului Cabinet impotriva DNA si a Presedintiei. Nobilele motive invocate de initiatori au fost infirmate in nici 24 de ore de Nelutu Muresan, pe camera ascunsa: "Astia s-o asteptat ca... aa... asta sa atace, stii, Basescu... Si o dizolvat Comisia aia prin care ii cheama pe ministri la Comisie! Deci nu mai are unde sa-i cheme! Deci, practic e in aer toata treaba, stii?". Stim, Nelutu, acum stim si noi, nu numai Ciorba, dar uite ca nici o carotida din cele mentionate mai sus n-a mai stat sa plesneasca pe marginea acestui subiect.

Daca privim de sus intreaga tarasenie, vedem urmatorul tablou: avem o serie de institutii ale statului care se bat intre ele, insa toate sint atit de slabe - sau slabite - incit simt nevoia la un moment dat sa-si incalce propriile reguli ca sa-si ia ca aliat opinia publica. Pare sa se fi stabilit pe nesimtite o noua norma de convietuire: incalcarea regulii este parte din regula jocului. Poate nu este cea mai fericita dintre situatii pentru un stat de drept, dar e absurd sa ai pretentia ca una dintre tabere sa fie corectitudinea intruchipata, iar celeilalte sa-i fie permisa orice ticalosie. In noile conditii, diferenta o va face - daca nu cumva o si face deja - calitatea informatiilor pe care institutiile combatante le livreaza opiniei publice. Cetatenii nu au decit a profita din aceasta stare de fapt: afla si ei cum se conduce de fapt o tara.

PS: Unul dintre cei mai vehementi aparatori ai drepturilor omului, in general, si ale omului Remes, in special, s-a dovedit a fi in aceste zile Alexandru Chiciu, in prezent avocat, fost procuror, sef al sectiei din DNA conduse acum de Doru Tulus. El s-a jurat ca, pe vremea sa si a lui Amarie, PNA-ul nici vorba sa fi comis asemenea abuzuri la adresa drepturilor omului. Ochii bulbucati, vocile gituite si carotidele plesninde din studio l-au ascultat cu evlavie si nu i-au amintit ca chiar el a fost procurorul care, in 2002, i-a arestat pe Mugur Ciuvica si Ovidiu Iane pentru ca au postat pe Internet Armaghedonul cu averea lui Adrian Nastase, sub acuzatia ca au pus in circulatie informatii false care afecteaza imaginea externa a Romaniei. Acum stim cu totii ca informatiile nu erau deloc false, dar uite ca domnul Chiciu mizeaza pe amnezia noastra.